Joi, 6 martie, polițiștii de prevenire și siguranță școlară, împreună cu colegii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna, au desfășurat o serie de activități informativ-preventive la Liceul Tehnologic „Gábor Áron” din municipiul Târgu Secuiesc. Acțiunile s-au adresat personalului didactic și au vizat teme esențiale pentru siguranța personală și prevenirea victimizării. În cadrul întâlnirii, polițiștii au abordat următoarele subiecte: Aceste activități fac parte din demersurile constante ale poliției pentru informarea și responsabilizarea cetățenilor, consolidând parteneriatul cu instituțiile locale pentru un climat sigur în comunitate. Tot joi, polițiștii de prevenire, siguranță școlară și resurse umane au fost prezenți la un centru comercial din municipiul Sfântu Gheorghe, unde au desfășurat o activitate de informare privind cariera de polițist și oportunitățile educaționale oferite de Ministerul Afacerilor Interne. Cei interesați au putut afla detalii despre admiterea în școlile de agenți de poliție, condițiile de recrutare și avantajele unei cariere în cadrul instituției. Tinerii care își doresc să devină agenți de poliție pot aplica pentru unul dintre cele peste 1.600 de locuri disponibile la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca. Înscrierile se realizează exclusiv online, la adresa resurseumane@cv.politiaromana.ro, până la data de 12 martie 2025, inclusiv în weekend. Pentru mai multe informații despre condițiile de recrutare, documentele necesare și etapele concursului de admitere, cei interesați pot accesa: https://cv.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-2025 Foto arhivă Se încarcă...
Consiliul Local Sfântu Gheorghe a decis ca, începând cu 8 septembrie, plata parcărilor din municipiu să se facă exclusiv prin mijloace digitale: aplicația mobilă TPark sau SMS. Plata în numerar a fost eliminată complet pentru toate parcările.
Măsura face parte dintr-un proces de digitalizare a serviciilor publice şi dintr-o strategie de optimizare a costurilor administrative. Primăria arată că plata în numerar necesita personal pentru colectare, tipărire de bonuri şi întreţinere costisitoare
.
Miercuri, 3 septembrie, cuadratura dintre Mercur în Fecioară și Uranus în Gemeni provoacă schimbări neașteptate de planuri, neînțelegeri în comunicare și decizii luate impulsiv. Situația poate crea agitație, dar oferă și ocazia găsirii unor soluții ingenioase.
La locul de muncă apar discuții surprinzătoare și nevoia de reorganizare rapidă; schimbările de program pot impune soluții improvizate. O alterare neașteptată a planurilor poate deschide o ușă spre progres, chiar dacă te scoate temporar
.
Pe 8 septembrie ar trebui să înceapă noul an școlar, dar tensiunile între profesori şi autorități amenință deschiderea festivă în mai multe școli. Unele unități pregătesc ceremonii, altele le vor organiza discret, iar unii profesori amenință cu boicot.
Marţi, 2 septembrie, sute de cadre didactice din Covasna s-au adunat în fața Prefecturii din Sfântu Gheorghe pentru a protesta față de pachetul fiscal şi legislativ. Ei spun că modificările, inclusiv Legea 141/2025,
.
Ediția din acest an, organizată cu aportul sponsorilor, va aduce în fața publicului numeroși artiști, grupuri și ansambluri folclorice, cu spectacole tradiționale în aer liber și în sălile improvizate. Publicul va avea prilejul să vadă evoluții ale mai multor formații cunoscute.
Printre principalii invitați se numără Johny Romano, Viorica de la Clejani, Ioniță și taraful Clejanilor, care vor aduce momente inedite de muzică populară românească.
Primarul Raul Urdă a declarat că „Ciobănaşul
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.