Înapoi la știri

Alertă - Peste 110 intervenții ale ISU Covasna în minivacanța de Paște

07 May 2024
2 minute min
Elena Dumitrescu
Alertă - Peste 110 intervenții ale ISU Covasna în minivacanța de Paște
ISU Covasna a intervenit în minivacanța de Paștele ortodox pentru 114 situații de urgență, printre care opt accidente rutiere și șase incendii la locuințe sau anexe gospodărești. Potrivit unui comunicat de presă, în cazul accidentelor rutiere, ISU Covasna a acordat „asistență medicală de specialitate și transportul victimelor la unitățile medicale pentru investigații suplimentare”. Din fericire, nu au fost înregistrate decese în urma celor șase incendii la care au intervenit pompierii covăsneni. Unul dintre incendiile raportate a avut loc în Comandău, la o casă de locuit, pe 1 mai, în jurul orei 14:00. Potrivit reprezentanților ISU Covasna, trei autospeciale de stingere, o autospecială de salvare de la înălțimi, o autospecială de primă intervenție și muncă operativă și o ambulanță SMURD au fost trimise la fața locului. Echipajele SVSU Comandău și SVSU Covasna au fost și ele prezente ca și sprijin. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar a primit asistență medicală de la echipajul SMURD și a refuzat transportul la spital. După cercetări la fața locului, pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit din cauza hornului de fum neprotejat și amplasat necorespunzător față de materialele combustibile. Pe 4 mai, în satul Sărămaș, Comuna Barcani, pompierii au intervenit pentru a stinge un alt incendiu. Detalii despre intervenție pot fi găsite AICI. În timpul minivacanței, 75 de persoane au primit asistență medicală din partea paramedicilor din cadrul ISU Covasna. „În toate cazurile, primul ajutor medical a fost acordat de paramedici, iar persoanele au fost monitorizate și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate”, se mai menționează în comunicatul de presă.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

ISU Covasna desfășoară instruiri pentru prim ajutor în comunitate

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” din județul Covasna a organizat recent sesiuni de instruire la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Întorsura Buzăului și la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna. Activitățile s-au concentrat pe acordarea primului ajutor și pe măsurile necesare în caz de urgență, potrivit covasnamedia.ro.

Actualitate

Târgu Secuiesc pregătește o nouă etapă din Campionatul Național de Hochei

Târgu Secuiesc va fi gazda unei noi etape din Campionatul Național de Hochei, programată pentru sfârșitul acestei săptămâni. Potrivit covasnamedia.ro, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Covasna va urmări desfășurarea meciurilor pentru a se asigura că siguranța spectatorilor este prioritară.

Actualitate

Accident rutier în Sfântu Gheorghe: două mașini implicate, fără victime

Un accident rutier a avut loc vineri dimineața, pe 20 februarie, în Sfântu Gheorghe, pe podul de la gară. În incident au fost implicate două autoturisme, iar toate cele trei persoane aflate în vehicule au rămas conștiente și nu au necesitat deblocarea din mașini, conform datelor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Covasna.

Actualitate

Scandalul din județul Vrancea agită spiritele și în Covasna

Un scandal recent din județul Vrancea a stârnit reacții intense și în județul Covasna, fiind legat de activitatea firmei Vetmedan SRL, angajată de nouă primării covăsnene pentru a captura câinii de pe străzi. Autoritățile locale au semnat contracte de prestări servicii, iar asociația Justice for Animals a monitorizat strictețea modului în care animalele sunt gestionate.

Acasa Recente Radio Județe