În județul Covasna, luna mai a adus inundații care au afectat grav mai multe localități, iar satul Băcel din comuna Chichiș a fost din nou printre cele mai lovite. Nu e prima oară când se întâmplă asta – acum șapte ani, oamenii au trăit aceeași spaimă, iar statul a promis atunci soluții care nu au mai venit. De această dată, după ce apele s-au retras, oamenii au rămas cu mâlul în curți, cu pereții uzi, cu mobila putrezită și cu beciurile distruse. Greul de-abia acum începe, când locuințele se usucă încet, se adună molozul și se face inventarul pierderilor cu luciditate amară, iar sprijinul promis de autoritățile statale lipsește din nou. În acest context, am stat de vorbă cu Doina Bălășcuță, localnică din Băcel, care își repară acum casa părintească, în care s-a întors după 40 de ani de muncă, și care, cu demnitatea celui care știe că, orice ar fi, trebuie să meargă mai departe, ne-a povestit cum a trăit inundațiile, cum a reușit să-și salveze animalele, cum și-a pierdut aproape tot ce avea în beci și în casă și cum se străduiește în prezent să repare ce se mai poate, pentru a reintra pe făgașul normal al vieții. Povestea ei este, de fapt, povestea oricărui sătean din Băcel care așteaptă zadarnic soluții de la stat și care, cu forța omului obișnuit cu greul, o ia din nou de la capăt, chiar dacă fiecare ploaie pe care o anunță norii de pe cer rămâne o amenințare. În mai, ploile au căzut zile la rând, aparent fără să fie ieșite din comun, până când pământul nu a mai putut înghiți apa, care început să se reverse lent peste câmpuri, anunțând dezastrul. „Când a venit ploaia… a venit într-o marți, așa… am zis că ploaia asta… cred că a plouat mai mult timp. Au fost mai multe zile cu ploaie… Pe urmă, a început încet să se reverse peste câmp, acolo, și când am văzut că vine de acolo apa, am început să adunăm un pic din casă și nu ne venea să credem, că într-adevăr va fi iară potop”, relatează săteanca, încercând să organizeze în cuvinte amintirea haosului care cuprindea Băcelul în luna mai a acestui an. Inundația nu a venit pe neașteptate, dar viteza cu care a crescut nivelul apei a surprins pe toată lumea, mai ales prin faptul că a venit simultan din mai multe direcții. „A crescut, a crescut și… a ieșit pe la cruce și, de acolo, a venit din trei locuri și am realizat că se întâmplă ceva”, mai povestește femeia, care deși a mai trăit experiența inundațiilor, nu s-a alarmat decât atunci când a realizat că episoadele, pe care le experimentase în trecut, se repetă. Că de acum apele preiau puterea, devenise sigur pentru toată lumea, însă înainte ca pompierii să le ceară evacuarea, sătenii au încercat să ridice măcar lucrurile esențiale din calea apei, cu ajutorul vecinilor și al rudelor, fiecare alegând rapid ce nimerea sau credea că trebuie salvat orice ar fi. „Am reușit să ducem câte ceva… am chemat încă un om… mi-a dus frigiderul ăsta sus și… cam atâta; în baie, apa a prins tot, o să vă arăt… tot, și boilerele electrice… tot”, își amintește Doina Bălășcuță. Pompierii, care au stat în Băcel zi și noapte în timpul inundațiilor, au decis în toiul nopții că oamenii trebuie evacuați, iar Doina a simțit pentru prima oară fiorii fricii că satul ar putea fi distrus de ape. „Pe urmă, au bătut pompierii în poartă că să părăsesc locul. Era trei jumate noaptea și am zis, bine, dar eu plec de aici, dar ce face restul lumii când o ajunge apa sus, e înecat Băcelul, poate”, spune ea. Frica de potop și dorința de a se salva pe sine nu au determinat-o pe Doina Bălășcuță să își lase animalele în voia sorții. Dimpotrivă, pe acestea le-a scos primele din gospodărie, cu ajutorul rudelor și vecinilor, pentru a le salva de la înec. „Am venit dimineața repede înapoi și a venit și verișoara mea cu soțul și, toți trei, ne-am apucat iarăși, am scos prima dată caprele, vă spun … și, au venit și copiii… iar cățelul înota de colo-colo, nu știa, era în apă… l-am luat într-un fâș și l-am dus tot acolo unde am stat eu”, relatează săteanca. În haosul care s-a produs, animalele mai mici au fost salvate, cu eforturi mari. Cu toate acestea, ele nu au fost tratate cu nepăsare. „Am stat o săptămâna jumate… și pisicile, da… au stat și ele patru zile nemâncate și ne-am urcat cu o ziaristă de la București, o fată excepțională, din barcă, pe acoperiș și am prins pisicul, i-am dat niște ouă, că nu aveam altceva, gălbenuș de ouă din șură, de la găini, și cumva l-am ademenit și l-am dus tot acolo unde am stat și eu. Pe urmă, când am venit acasă, mi-am adus încet-încet toate animalele înapoi …”, mai povestește băceleanca. Într-un târziu, ploile s-au oprit, soarele a reapărut pe cer și apele au început să se retragă, dar s-au retras greu, iar beciurile s-au umplut din nou, de fiecare dată când pompierii le goleau, făcând curățenia aproape imposibilă. „Apele s-au retras cam la sfârșit aici în zona mea. Au venit pompierii și au tras apa din beciuri, dar foarte greu că pe sub pământ se infiltra. Venea apa pe sub pământ și se vedea pur și simplu că intră la loc. De două ori au tras apa pompierii”, descrie Doina primele etape de curățare a locuinței care fusese până mai sus de jumătate în apă, timp de aproape două săptămâni. Paradoxul după inundații este că, deși totul e cuprins de ape, tocmai atunci apa nu poate fi băută ori folosită pentru curățare. Pentru a avea din nou apă curentă și potabilă, după ce hidroforul vechi a fost compromis de inundații, Doina a trebuit să își cumpere unul nou – o cheltuială mare pentru o pensionară obișnuită. „Am cumpărat hidrofor care a fost 2.500 de lei, cu ustensilele care trebuiau la el, pentru că pe celălalt l-am dus în Brașov la spălat, ca și acum șapte ani, și n-a mai vrut să meargă deloc. N-a mai vrut!”, explică femeia de ce era nevoie de această achiziție. Deși construită de bunici și părinți în anii ‘40, casa în care locuiește astăzi Doina pare să fi rezistat cu succes inundațiilor repetate, însă incertitudinea rămâne. „Cred că nu este așa afectată… Cred! Nu știu… e o casă puternică făcută de bunii și părinții mei și e chiar… zic eu că mai rezistă”, își exprimă femeia speranța că doar aici se opresc probleme ei de după inundații. În beci, alimentele puse pentru iarnă s-au pierdut, iar ușile au căzut sub greutatea apei. „M-au ajutat un om…. că acolo au fost foarte multe borcane cu murături, cu de toate, cum are omul, așa… Acolo a fost ca o cămară, să zic așa… și toate-toate s-au spart, au căzut - tot ce a fost! Damigenele mi le-a adus de acolo până aici, damigene de 50 de litri… și a căzut și ușa, care acum am reușit să o pun…”, vorbește Doina despre pagubele produse, neștiind la care să facă referire mai întâi și cum să prezinte mai mult din tot ce a avut și nu mai are acum. Marea rușine în povestea inundațiilor din România, implicit și a celor din Covasna, îi revine statului român, care în anii de după revoluția din decembrie 1989 s-a dovedit de-a dreptul incapabil să facă ceva real pentru comunitățile rurale afectate în mod repetat de inundații. Ca și până acum, și în acest an, Guvernul a lipsit din ecuația ajutorului acordat, cu toate că, în zilele de potop, ministrul mediului și chiar și proaspăt alesul președinte de stat au venit la fața locului și au văzut cu proprii ochi cum stau lucrurile. Singurele instituții de stat care s-au implicat real au fost autoritățile locale, în frunte cu primarul din Chichiș, care a fost nelipsit de lângă oameni. „Domnul primar… n-am ce să zic de dumnealui… tot respectul pentru domnul primar”, spune femeia care mai precizează că și biserica ortodoxă le-a acordat sprijin financiar oamenilor – pe lângă inițiativele private și ONG-urile care au ajutat comunitatea din Băcel. „Financiar, acum vă spun foarte sincer, am luat de la biserica ortodoxă Covasna și Harghita, prima dată, 3.500 de lei. Pe urmă, a mai venit încă o dată biserica ortodoxă și ne-a mai dat 4.000 de lei. Da… deci 7.500 de lei, fiecare gospodărie – deci vreo 18 gospodării. Și am mai primit 1.420 de lei, aici pe pod, de la o editură - am zis că să facem poze la hidrofor și să le trimitem și mulțumiri, că așa au și cerut și așa e și frumos. Foarte faină editura asta. Și ne-a găsit pe pod… Pe urmă, a venit un ajutor frumos, vă spun, toți au adus zahăr, ulei, făină și paste…”, face Doina efortul de a-și aminti de unde și ce sprijin au primit sătenii din Băcel. Întrebată cum ar vedea ea soluționarea acestei probleme cu care se confundă satul Băcel de niște zeci de ani, Doina spune clar că singura soluție pentru ca astfel de dezastre să nu se mai repete ar fi consolidarea digurilor: „Păi prima dată să se consolideze digurile astea”. În contextul inundațiilor, în loc de ajutor, oamenii au primit nenumărate acuzații referitoare fie la faptul că și-au construit locuințe într-o zonă despre care știau că e inundabilă, fie la faptul că nu au avut asigurare pe case. De altfel, contextul a fost și un bun prilej pentru asiguratori să meargă prin sat, din casă în casă, ca să-i convingă pe oameni la cald să încheie contracte de asigurare. Însă mulți nu își pot permite să plătească. „Știți care e problema? A venit o doamnă, s-a ținut o săptămână de mine ca să mă poată întreba dacă am asigurare. Și am spus: doamnă, eu am pensia foarte mică, 2.600 de lei. Și a trecut zi de zi… și n-am făcut asigurare, de care n-am mai avut nici acum șapte ani. Dar acum sunt în demers de a face o asigurare. Că băiatul ăla vrea o asigurare foarte mare și rate, eu am zis nu, mai bine o asigurare mică. Pentru că nu pot să achit ratele. Niciodată n-am avut rate la bancă”, spune inocent Doina. Acum că apele s-au retras, curățarea, igienizarea și refacerea casei sunt o muncă de luni de zile pe care atât Doina Bălășcuță, cât și ceilalți săteni care au fost loviți de inundații trebuie să o presteze. „Toată vara asta fac. Acuma, astea trei beciuri le-am spălat. Am spălat cu săpun și cu furtunul de afară, cu apă toți pereții. Am avut o mobilă la comandă atât de frumoasă… toate, toate le-am aruncat, pentru că s-au desfăcut. Și cuptor electric și două aragaze și tot, tot, tot.”, spune femeia, făcând încă o dată în minte inventarul pagubelor și al reparațiilor de care are nevoie. Așadar, după ce camerele de televiziune au plecat și apele s-au retras, în Băcel viața continuă într-o luptă surdă. Printre saci cu ciment, beciuri spălate cu furtunul ajutați de oameni de bine și ignorați de Guvernul României, oamenii își reconstruiesc casele și se străduiesc să își „pună viața la loc”, cu speranța că, măcar de data aceasta, potopul nu va mai reveni chiar atât de curând. Se încarcă...