Dacă pentru majoritatea oamenilor care trec de pragul de 65 de ani pare că începe numărătoarea inversă până la marea „ieșire din scenă”, la 70 de ani, Maria Movilă din Sfântu Gheorghe a ales să sfideze timpul și mentalitățile și s-a înscris la facultate. Așa se face că, în timp ce unii își numără rețetele compensate și își fac planuri de tihnă, ea se mândrește cu diploma de licență pe care a obținut-o anul acesta, după trei ani de studiu intens. Cunoscută deja de o parte a comunității din Sfântu Gheorghe pentru curajul cu care s-a opus demersurilor făcute de oamenii cu influență, dar fără scrupule, capabili în orice moment să dea la schimb natura pentru bani, fără să clipească, Maria nu și-a început studiile dintr-o toană fără sens, ci pentru că a înțeles că, dacă vrea să ducă demersurile sale la un alt nivel, are nevoie de pregătire în domeniu. Provocarea de a fi studentă a fost dublată de faptul că, la UBB Sfântu Gheorghe, Protecția Mediului se studiază numai în limba maghiară, în care a studiat acum pentru prima oară în viață. Fiind extrem de hotărâtă să meargă până la capăt, Maria a reușit să scrie o lucrare de licență despre urși, după ce a depășit perioade cu depresii, mâna în ghips și tot felul de probleme personale care o făceau să se gândească la a renunța. Acum, după ce a depășit toate obstacolele, intenționează să înființeze o asociație, cu ajutorul căreia să își continue demersurile de apărare a mediului și naturii. Despre cum e să fii studentă după ieșirea la pensie, dar și despre luptele împotriva intereselor ascunse ale unor „băieți deștepți”, a vorbit în interviul pe care merită să îl citiți. - Ce e în capul unei femei din Sfântu Gheorghe care se apucă să facă facultatea la 70 de ani? Este activitatea din ultimii 25 de ani, activism de mediu. Deci am muncit foarte mult să salvăm copacii din parc, să salvăm Izvorului Honvéd, deci împrejurimile… știi că acolo voiau să facă un parc de distracții. Și ăla era foarte aiurea prevăzut. Deja avea o hotărâre de consiliu aprobată. Nu s-au gândit că este un teritoriu Natura 2000, deci protejat, cu animale și cu plante protejate. (...) Pentru că cei care au vrut să facă proiectul ăla sunt sus-puși, au bani foarte mulți, au făcut și parcul Dino de lângă Brașov, de dinozauri; și noi am reușit să-i oprim, (...) Era vorba de vreo 10 hectare, copaci tăiați… și nu le venea să creadă că am reușit. Dar am avut 1.400 de oameni în spate cu semnătură, ceea ce a tras greu. - Deci prin faptul că tu ești activist de mediu, ai simțit că ai nevoie să te specializezi. Pe ce anume? Protecția mediului. Noi am încercat să salvăm castanii din parc, de pe aleea de sus – dacă nu interveneam noi, în ziua de azi n-ai fi văzut niciun castan, numai platani. Or, castanii ăia sunt bătrâni, au aproape 100 de ani și sunt foarte valoroși. Dar și acolo a fost un business: cineva sus-pus a cumpărat niște puieți de platani din Ungaria și „hai să-i plantăm acolo!”, deși ăia sunt mult mai periculoși prin rădăcinile puternice decât castanii. În fine, legat de protecția castanilor, la un moment dat, m-am dus în audiență la directorul de la Protecția Mediului. Frumos l-am întrebat: „Domnul director, aș vrea să știu, care e motivul pentru care dați autorizații de tăiere atât de ușor?”. „Doamna Movilă, dumneavoastră în calitate ce ați venit la mine?”. „În calitate de simplu cetățean, care plătește impozite și căruia-i pasă”. „Mergeți liniștită că totul este legal”. Sunt convinsă că nu este. - Bine, dar cum ai ajuns să te înscrii la facultate? M-am dus în audiență la domnul primar. Ne știm de mult. Și-i povestesc faza asta cu directorul de la Mediu și zice: „Nu depinde de noi, pentru că ei sunt numiți de la București, dar de ce nu vă faceți o asociație? Și atunci o să aveți mult mai mare succes”. Eu nu știu dacă o să facem asociație, dar normal ar fi ca un simplu om, un simplu cetățean, dacă vine și cere niște informații să i se răspundă așa cum trebuie. Și le povestesc prietenilor mei activiști, faza cu asociația și zic, „Haideți, nu faceți careva facultatea? Că trebuie o persoană măcar să aibă diplomă în domeniu”. „A, păi noi nu avem facultate”. Și, chiar atunci, se pornea secția maghiară. Secție română nu există. „Mno, nu-i nimic, mă înscriu eu”. Au început să râdă. Și m-am înscris. - Cum te-ai descurcat cu limba maghiară? Știu atât de bine ungurește, cât să citesc și să vorbesc, dar știam că o să am dificultăți la scris, pentru că, mai ales în zona asta științifică, erau cuvinte alcătuite din trei cuvinte, pe care eu le-aș fi scris separat. Dar trebuie să știi când se cuplează și când se scriu separat. Mi-a fost greu. Dar atât am scris, pentru că profesorii predau de pe PPT-uri și mergeam acasă și copiam textul ca să fac exerciții de scris. Deci, ăsta a fost un lucru foarte greu pentru mine. Dar am zis, dacă m-am înscris, eu vreau să învăț și o să reușesc. Am avut colegi care îmi ziceau: „Dar și nouă ne e greu”. Da? Atunci mergem mai departe. - Ai avut și un moment în care ai vrut să renunți? La începutul anului III, eram absolut distrusă – ușoară depresie, aveam mâna în ghips, accidentul, câinele… o grămadă de probleme. Și-i spun doamnei directoare Ildiko Bortolis că vreau să îngheț anul pentru că nu mai pot. „Maria, nu. Tu nu o să îngheți anul! Ție ți-au reușit examenele din prima. O să termini!”. Dar atât de categoric mi-a zis, să termin… Și am încercat, dar mi-a fost greu. Nu îmi ieșea lucrarea de licență, dificultăți la examene… Și am avut un noroc fantastic, pe lângă celelalte probleme, mi s-a părut că mi-a erupt din nou zona zoster, că am avut-o cu trei ani în urmă. Deci o greutate în plus și, în aprilie, m-am dus la doctor. S-a uitat la mine și zice, furios: „Doamna Movilă, nu aveți zona zoster. Nu știu de ce ați venit la mine. Eu nu am ce să vă fac. Nu vă iau nici banii. Mergeți acasă și faceți-vă ordine aici, în cap”. Altul s-ar fi șifonat, dar eu imediat m-am prins. Avea dreptate, știi, cu toate problemele alea m-am lăsat așa un pic. M-am dus acasă și, câteva zile, mai ales seara, am făcut exerciții de relaxare și… ordine în cap. Și după o săptămână, a început să iasă din mine lucrarea de licență – despre urși. Problema asta cu urșii era aici, în minte. Aveam deja notițe făcute. În două săptămâni, am terminat lucrarea de licență, care a ieșit super. Profesorul meu, Hartel Tibor, unul din cei mai mari ecologi din Europa – el mi-a fost coordonator științific – imediat mi-a dat 10, că și el e cu urșii. El a fost membru în echipa de lucru de la Tușnad. Deci, acolo au lucrat trei ani de zile, din 2020 până în 2023, ca să salveze Tușnadul de urși, fără împușcare, și au reușit. Și ideea e că, din 234 de urși, câți bântuiau prin Tușnad, unul singur se mai încumeta să iasă. Dar acolo s-a lucrat mult cu containere safe, cu educarea populației, cu garduri electrice, panouri uriașe… Deci, se poate, dar nu se vrea. Și cel care e șeful la „nu se vrea” e din Sfântu Gheorghe. Eu am și scris, am avut o postare cu balaurul din Sfântu Gheorghe, pentru că în limba maghiară numele lui este Sárkány. El trage hățurile. Are trei asociații și el organizează partidele astea de vânătoare pentru cei care dau bani. (…) E prieten la cataramă cu Tánczos Barna (…) Și e și cu platanii, printre altele. Deci Tánczos s-a luptat să obțină cota de împușcare de 1.000 de exemplare. Acum e 1.500. - La 73 de ani, oamenii se pensionează, își cumpără medicamente… nu prea mai fac facultate. Ai simțit foarte tare vârsta cât a trebuit să înveți? Eu vreau să spun treaba asta. Am citit în mai multe locuri niște cercetări antropologice care susțineau că, la omul contemporan, vârsta de adult începe la 50 de ani și ține până la 75 de ani, cu condiția să nu atârne de doctori și de medicamente. Deci să fie un om care știe să se îngrijească. Or, eu fac gimnastică de la vârsta de 60 de ani. Până atunci am lucrat de dimineață până seară să-mi cresc cei doi copii. (…) Nu există o zi în care să nu fi făcut gimnastică. Tu, ca om, poți fi în stare să-ți întreții organismul ca să fii în echilibru cu tot ce-i în jurul tău. Cu natura… Eu sunt atât de recunoscătoare lui Dumnezeu că mi-a dat șansa să învăț lucrurile astea. Să nu mă vait. Să recunosc că tot ce pare să fie problemă este o provocare pe care trebuie să o rezolvi. Și asta îți dă un echilibru, o armonie. Deci, auto întreținere atât trupească, cât și sufletească și multă iubire. Iubirea este cel mai bun medicament. - Iubire față de ce? Față de tot ce este în jurul tău. - Deci tu ne dai speranța că nu ne părăsește puterea de a învăța și nici luciditatea odată cu avansarea în vârstă, pentru că vorbești ca și când ai avea 30 de ani. De asta ți-am povestit experimentul acela, cu 50–75 de ani. Și n-am încheiat. Deci bătrânețea nu este obligatorie, nici la 75 de ani. Depinde de fiecare individ în parte. Ce fel de țeluri își propune, ce realizează… de stilul de a trăi. Pentru că dacă ai niște țeluri n-ai timp să îmbătrânești și nici nu vrei. - Care sunt cele mai interesante lucruri pe care le-ai aflat despre mediu, despre legislație în România? Poți să vorbești despre câteva aspecte care crezi că ar trebui modificate sau care funcționează bine sau… Ce facem bine, ce nu facem bine? Înainte de asta, aș vrea să mă întorc la vârstă. Există pe lumea asta o femeie extraordinară, se numește Jane Goodall. Poate ai auzit de ea. În tinerețe, a făcut un sanctuar în Congo pentru cimpanzei și urangutani. Deci, animale aflate în captivitate, cu probleme. Acum, ea are 91 de ani și încă cutreieră lumea, ținând conferințe despre salvarea planetei, despre speranța că putem să salvăm planeta, pentru că tu știi foarte bine că pericolul este foarte mare și nu o să avem ce lăsa copiilor și nepoților dacă trăim în stilul în care trăim. Și ca să răspund la întrebarea ta, la facultate am învățat foarte multe lucruri; am învățat și lucruri inutile, după părerea mea. Multe filozofii, absolut inutile, statistici… eu eram legată mai mult de zona practică, deci să faci ceva. Și am avut și practică extraordinară. - Bine, tu ai și altă experiență de viață, dar tinerii s-ar putea să aibă nevoie de acele lucruri. Și eu am avut nevoie. Să nu mă înțelegi greșit! Pentru că am învățat foarte mult și, atunci când am decis să mă înscriu, m-am înscris pentru că, la toate acțiunile noastre anterioare, trebuia să mergem să cerem sfat la un avocat.(...) În ce privește legislația, eu cunoșteam două legi: legea de protecție a copacilor, legea 24 din 2007 – și cu aia am mers înainte și am răzbit – și protecția păsărilor, în momentul în care au cuiburi cu ouă. Vezi ciorile! Ce ticăloșie au făcut! Au tăiat copaci ca să scape de cuiburi de ciori - și sunt păsări protejate. Există lege de protecție – legea 49 din 2001 – dar ce contează? Legea nu permite ciuntirea și tăierea decât dacă e de interes național. - Și ce urmează acum în viața ta? Cei care au putere de decizie cred că oamenii sunt proști, că oamenii nu sunt interesați. Sunt foarte mulți oameni care sunt interesați ca natura, tot ce ne înconjoară, să fie protejată, dar nu au curaj. Nu au curaj pentru că se simt singuri. Și de asta mă întorc la ideea de a face asociație. Deja am niște semnale că multă lume vrea să fie membru în asociație. Este extraordinar. Atunci, când omul va vedea ceva care nu e ca lumea, va avea unde să meargă. Și acolo suntem mai mulți. - Și mai ai și colegi din an care vor să se înscrie în asociație? Nu foarte mulți, dar sunt. (…) Deci în materie de legislație – că nu ți-am răspuns – am învățat foarte mult. Profesor mi-a fost domnul prefect, domnul Ráduly István, și am învățat foarte mult de la el. A venit exact cu legile care prezintă interes pentru noi. Colegii mei n-au prea fost interesați, dar eu așa m-am bucurat (…) o să avem nevoie la asociație de legile astea. - Ce lipsește din legislație? Dacă ai fi parlamentar, ai face o propunere acum? Eu aș face o propunere să fie respectate legile, pentru că există legi bune, dar nu se respectă. Uită-te la Transfăgărășan, câte sancțiuni puteau să încaseze de la nenorociții care pun pâinea în mâna copilului și îl împing spre urs să îi bage în gură. Îți dai seama… Și la Balvanyos, la fel. - Cine ar trebui să monitorizeze turiștii ca să îi oprească de la astfel de gesturi? Trebuie să existe rangeri, sprijiniți de jandarmerie. Jandarmeria trece o dată – i-am văzut, că eu acolo îmi fac concediile la Balvanyos – trec și trecuți sunt. Dar să meargă măcar la o persoană care coboară din mașină sau aruncă din mașină – pentru că ăla ucide ursul, cu obiceiul ăsta – și să amendeze usturător, că sunt mari amenzile… Nu, nu se practică. Nu au interesul ăsta de sus. „Lasă-i să se înmulțească, să avem ce împușca!”. Pentru că nu mai așa au ce împușca. (...) Urșii de pe Transfăgărășan și Balvanyos nu mai sunt urși. Ei s-au obișnuit, s-au habituat și, bine, li s-a și distrus habitatul; alimentele de bază pe care le oferea pădurea sunt cumpărate de Romsilva în prostie. Tone, tone de zmeură, de… tot ce e acolo pentru animale se duce la Romsilva și ăștia fac gemuri, eco gemuri, și le vând în străinătate. (...) Și de aici și până la obligația lor de a monitoriza urșii, a-i hrăni acolo, în pădure, ca să nu fie nevoiți să coboare la zonele locuite de om. Deci, habitatul urșilor, e distrus. Bine, unii zic: „Dar mai avem păduri!” Da, mai avem păduri, dar nu mai avem ce am avut. (…) Noi n-am avut urși în zona asta. Niciodată n-am întâlnit urși în pădurile din jurul orașului, dar acum sunt. Se încarcă...