Asociația Turul Madar a încheiat recent proiectul #localready, finanțat de Fondul Cetățenilor Activi, prin care au fost aplicate strategii inovatoare pentru a consolida sustenabilitatea organizației pe termen lung, din punct de vedere financiar. Pe parcursul celor doi ani de implementare a proiectului, asociația a desfășurat mai multe activități de strângere de fonduri, prin care s-au adunat aproximativ 21.000 de euro din resurse comunitare. Cele mai eficiente metode s-au dovedit a fi colaborările cu firmele locale, dar și organizarea unui eveniment pentru familii. Doar cincisprezece organizații au beneficiat de finanțare în acest proiect la nivel național, a precizat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Asociației Turul Madar, Furus Levente. În cadrul proiectului, cei din asociație au avut posibilitatea să analizeze mai profund obiceiurile și preferințele filantropice ale comunității din județul nostru și să evalueze ce metode de atragere de fonduri comunitare au fost cele mai eficiente în Sfântu Gheorghe. S-au testat în total patru metode de atragere a veniturilor Metoda care a avut cea mai mică rată de succes a fost campania de tip SMS, prin care locuitorii au fost invitați să doneze 2 euro pentru o cauză specifică. Scopul acestei campanii era să se adune 1000 de SMS-uri pentru a finanța participarea a 100 de copii din județul Covasna la prima lor excursie într-un oraș mare. La final, au fost recepționate doar 415 SMS-uri. În ciuda acestui rezultat, organizația își asumă completarea sumelor lipsă și se angajează să organizeze excursia pentru cei 100 de copii, care va avea loc în vara acestui an. „A fost prima astfel de campanie din județ, însă nu se pretează la comunitatea de aici, ci mai degrabă este potrivită pentru orașele mari și merge mai bine când e vorba de cazuri sociale. Investiția în campanie a fost mult mai mare decât profitul. SMS-ul ca mod de comunicare cred că nici nu prea mai funcționează”, a spus Sopoian Réka, specialistul în fundraising și dezvoltare organizațională. Cea de-a doua metodă a fost organizarea, în aer liber, a unui eveniment de strângere de fonduri comunitare, numit „Compass – Drum spre comunitate”, care s-a bucurat de un mare succes în comunitatea locală . Organizatorii spun că peste 300 de persoane au participat la eveniment, iar ca urmare a acestei reacții pozitive, evenimentul va fi organizat din nou în septembrie a acestui an. De asemenea, au fost amplasate 20 de cutii pentru donații în orașele Târgu Secuiesc, Covasna și Sfântu Gheorghe. „Acestea prezintă venituri mici, dar constante. Se adună câte puțin și chiar și aceste sume sunt importante pentru noi”, a mai adăugat Sopoian Réka. Cea de-a patra metodă a constat în colaborarea mai strânsă cu sectorul privat. Asociația a lansat, în parteneriat cu firmele locale, un program de orientare profesională numit NEXT, care a implicat 16 tineri. Totodată, au fost încheiem aproximativ 30 de contracte de sponsorizare pentru organizație. Această metodă a fost și cea mai eficientă, a precizat Furus Levente. Asociația a elaborat o strategie de fundraising pe cinci ani, pe baza celor învățate în proiect. Sopoian Réka ne-a spus că se va renunța la campania SMS, încă celelalte trei metode vor fi implementate în continuare, pentru că s-au dovedit a fi eficiente. Cei aproximativ 21.000 de euro strânși din resurse comunitare vor fi și sunt direcționați către funcționarea și dezvoltarea programelor destinate copiilor și tinerilor. „Cel mai mare beneficiu al proiectului a fost că organizația a pornit pe drumul diversificării resurselor de finanțare prin testarea metodelor de fundraising, construirea conștientă a imaginii organizaționale și planificarea orientată către obiective financiare clar definite. Ca urmare, am schimbat proporțiile actuale de finanțare: am obținut 56% din finanțări prin granturi, 30% din sponsorizări și 14% din donații și alte venituri în 2023, comparativ cu procentul anterior de 80% din granturi. Motto-ul nostru „Fundraising is friendraising” subliniază faptul că fiind o organizație civilă nu doar veniturile materiale sunt importante pentru noi, ci și voluntariatul, know-howul și sprijinul oferit de comunitatea locală, care sunt cheia în atingerea obiectivelor noastre”, mai transmit reprezentanții asociației. Proiectul a fost derulat de Asociația Turul Madar în parteneriat cu SEEDS – SEE beyonDborderS Islanda și Fundația Comunitară Brașov, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Bugetul total al proiectului a fost de aproape 84.000 de euro, din care 1,34% au reprezentat contribuția organizației. Sursă foto: Szabó Lóránt Se încarcă...
Furtuna puternică a devastat mai multe localități din zona Buzăului, între care Bărcani și Întorsura Buzăului, fiind însoțită de grindină de mari dimensiuni și fenomene extreme. Vântul puternic a distrus culturi agricole, a avariat mai multe mașini și a perforat acoperișuri de case și depozite.
Potrivit agenției covasnamedia.ro, oamenii s-au întrebat de ce nu au primit avertizări prin sistemul RO-Alert. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna explică faptul că mesajele
.
Weekendul 23-24 august este marcat de Luna Nouă în Fecioară, un moment de începuturi făcute cu ordine și claritate. Energia Lunii noi ne invită să privim cu mai mult realism la viața noastră, să facem schimbări practice și să construim obiceiuri sănătoase. Iată cum resimte aceste influențe fiecare dintre cele 12 zodii! Weekendul aduce ocazia de a-ți reorganiza programul și de a introduce în viața ta obiceiuri mai sănătoase. Luna
.
Ultima săptămână de august vine cu filme, meciuri, festivaluri în aer liber și, nu în ultimul rând, Mindformers – evenimentul care aduce idei noi, speakeri inspiraționali și discuții captivante. Fie că vrei să te relaxezi la Cinema Arta, să te distrezi la „Hai la Barcani” sau să descoperi tendințe și povești de succes la Mindformers, în această agendă găsești tot ce nu trebuie să ratezi. Se încarcă...
.
Şefii instituţiilor subordonate Primăriei Sfântu Gheorghe au acceptat solicitarea primarului Antal Arpad de a-şi reduce salariile cu până la 10%, ca măsură de solidaritate şi responsabilitate în contextul dificultăţilor economice cu care se confruntă România. Aceasta este una dintre măsurile dintr-un plan mai amplu de economisire pregătit de administraţia locală, care urmăreşte scăderea presiunii asupra bugetului. Alte acţiuni vizează amânarea unor investiţii, reevaluarea tuturor posturilor din instituţiile publice subordonate şi
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.