Dacă zilele trecute ați zărit prin zonă copii obosiți, cu ghiozdane în spate, în pas grăbit sau așezați pe trotuar la o pauză de respiro, să știți că erau micii participanți la „Pui de brad” — o generație de exploratori în devenire, veniți din toate colțurile țării. Curtea Clubului Copiilor din Întorsura Buzăului s-a transformat, timp de cinci zile, într-o adevărată tabără, plină de energie, zâmbete și spirit de echipă. Concursul național interdisciplinar „Pui de brad”, desfășurat între 22 și 26 iunie, și-a încheiat ediția din acest an cu o festivitate de premiere la oră târzie, dar așteptată cu sufletul la gură de toți participanții. Emoțiile au fost mari, mai ales că cele 18 probe au pus la încercare creativitatea, rezistența fizică și cunoștințele elevilor. Atmosfera a fost încărcată de energie: copii alergând printre corturi, trasee montane, alpinism, probe de înot, dansuri, cântece și susținători entuziasmați. Printre provocările care le-au testat răbdarea și îndemânarea s-a numărat și o surpriză: pescuitul. În program a fost inclusă și o probă de gastronomie, unde concurenții au gătit în aer liber, la foc aprins de ei. Concursul a reunit 20 de echipaje din toată țara, iar la final, organizatorii au întocmit clasamente separate: atât pentru fiecare probă în parte, cât și pentru clasamentul general, care a reflectat performanțele cumulate ale echipelor. Categoria 11-13 ani Categoria 14-16 ani Categoria 17-19 ani Probele s-au desfășurat în locuri deja cunoscute, precum Masivul Siriu, Valea Zimbrilor sau Tabăra din Crasna. Evenimentul, ajuns la a 41-a ediție, a fost gândit încă din 1984 de profesorul Alexandru Renga, cunoscut de generații de elevi sub numele de „Profu’”. Timp de cinci zile, „Pui de brad” nu a fost doar un concurs, ci o experiență de viață – pentru profesori, elevi și pentru toți cei care au luat parte la acest eveniment așteptat de mulți, an de an. La „Pui de brad 2025” au participat echipaje din: București, Brașov, Râmnicu Vâlcea, Brăila, Merei, Sighetul Marmației, Botoșani, Târgoviște, Cluj, Galați, Călărași, iar județul a fost reprezentat de echipe din Întorsura Buzăului, Barcani și Sfântu Gheorghe. Se încarcă...
Un bărbat din Târgu Secuiesc a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce și-ar fi agresat în mod repetat concubina, în ciuda ordinelor de protecție anterioare. Măsura a fost dispusă de procuror la propunerea polițiștilor, care au intervenit pentru a preveni agravarea comportamentului violent și au impus purtarea unei brățări electronice de supraveghere. În urma cercetărilor desfășurate, autoritățile au constatat că bărbatul continuase comportamentul violent, motiv
.
În contextul inundațiilor care au afectat recent mai multe localități din județul Suceava, autoritățile din Covasna au trimis, vineri după-amiază, un camion cu apă minerală, în urma unei mobilizări rapide între instituții și mediul privat. Transportul conține peste 8.500 de litri de apă îmbuteliată. Acțiunea a fost inițiată de Ráduly István, prefectul județului Covasna, care a declarat că este foarte important ca oamenii și instituțiile să se unească în fața
.
Weekendul 2-3 august vine cu influențe astrale blânde și constructive. Sâmbătă, Luna în Scorpion formează un trigon cu Jupiter în Rac, creând prilejul pentru reconectare emoțională, vindecare și apropiere sinceră de cei dragi. Duminică, Luna în Săgetător se armonizează cu Saturn în Berbec, susținând deciziile clare, asumarea direcției personale și transformarea viselor în planuri solide. Iată ce aduc aceste aspecte pentru fiecare dintre cele 12 zodii! Weekendul îți oferă prilejul
.
După succesul primei ediții, Primăria Barcani îi invită din nou pe localnici și vizitatori să se bucure de o seară de film în aer liber, în zona Lughet. Evenimentul are loc sâmbătă, 2 august, începând cu ora 18:00, iar filmul va începe la 21:20. De această dată, pe ecran va rula „Contele de Monte Cristo”. La prima ediție, care a avut loc acum două săptămâni, au participat aproximativ 300 de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.