Decalajul dintre proba teoretică şi cea practică pentru obţinerea permisului de conducere s-ar putea reduce de la aproape patru luni la o lună în judeţul Covasna, după examinările ce vor avea loc la sfârşitul acestei săptămâni la Sfântu Gheorghe, estimează prefectul Ráduly István. Potrivit acestuia, în baza unui acord încheiat între Prefectura Covasna şi Prefectura municipiului Bucureşti, în zilele de 25 şi 26 mai vor sosi la Sfântu Gheorghe 12 poliţişti din Capitală, care îi vor ajuta pe colegii lor din cadrul Serviciului de Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Covasna la examinarea practică a absolvenţilor şcolilor de şoferi. „În zilele de 25 şi 26 mai, la Sfântu Gheorghe se va desfăşura proba practică pentru dobândirea permisului de conducere categoria B pentru aproximativ 300 de persoane. Dacă în această sesiune o să promoveze 270-280 de persoane, atunci o să ne încadrăm cu timpul de aşteptare undeva sub o lună de la 1 iunie”, a declarat joi, prefectul Ráduly István, în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta a menţionat că Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Covasna se confruntă de mai mult timp cu lipsă de personal, iar din această cauză timpul de aşteptare dintre proba teoretică şi cea practică a ajuns la peste patru luni. Prefectul a pus decalajul dintre cele două probe şi pe seama faptului că mulţi candidaţi sunt nepregătiţi şi revin periodic la examen. Ráduly István a precizat că luna aceasta poliţiştii covăsneni au mai fost ajutaţi de către colegii lor din Bucureşti, iar, spre deosebire de alte dăţi, rezultatele au fost mult mai bune. Astfel, în prima sesiune au susţinut proba practică 260 de persoane dintre care 225 au obţinut permisul de conducere, iar în cea de-a doua s-au prezentat 277 de persoane, iar 242 au promovat. „Ambele rezultate sunt foarte bune, dacă ar fi cel puţin tot atâtea persoane care de regulă promovează, nu ar mai exista lista de aşteptare, pentru că lista de aşteptare lungă nu se datorează faptului că sunt prea multe persoane care doresc să obţină permisul de conducere, cât mai degrabă faptului că multe persoane pică examenul şi apoi se prezintă din nou şi din nou (...) Eu nu pot să înţeleg cum este posibil ca o persoană care a obţinut cel puţin 22 de puncte din 26 posibile la verificarea din şcoala de şoferi, să obţină 3-4 puncte la examenul teoretic la sediul Serviciului Regim Permise de Conducere, cum s-a întâmplat, de exemplu, la examenul din 29 aprilie”, a mai spus prefectul Ráduly István. În ultimii doi ani, Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto Covasna a mai apelat şi la sprijinul poliţiştilor din Bistriţa, Vaslui, Alba, Bacău şi Mureş pentru a reduce decalajul dintre proba teoretică şi cea practică. Foto arhivă Se încarcă...
Ultima săptămână de august vine cu filme, meciuri, festivaluri în aer liber și, nu în ultimul rând, Mindformers – evenimentul care aduce idei noi, speakeri inspiraționali și discuții captivante. Fie că vrei să te relaxezi la Cinema Arta, să te distrezi la „Hai la Barcani” sau să descoperi tendințe și povești de succes la Mindformers, în această agendă găsești tot ce nu trebuie să ratezi. Se încarcă...
.
Şefii instituţiilor subordonate Primăriei Sfântu Gheorghe au acceptat solicitarea primarului Antal Arpad de a-şi reduce salariile cu până la 10%, ca măsură de solidaritate şi responsabilitate în contextul dificultăţilor economice cu care se confruntă România. Aceasta este una dintre măsurile dintr-un plan mai amplu de economisire pregătit de administraţia locală, care urmăreşte scăderea presiunii asupra bugetului. Alte acţiuni vizează amânarea unor investiţii, reevaluarea tuturor posturilor din instituţiile publice subordonate şi
.
În ultimele 6 luni, la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe au fost internați șapte pacienți cu virusul SARS-CoV-2 confirmat. Cinci dintre aceștia au fost tratați în Secția de Boli Infecțioase Adulți, iar alți doi la Secția de Cardiologie. Potrivit reprezentanților spitalului, pacienții au fost internați pentru supraveghere și tratament. Unul dintre aceștia a fost deja externat, iar celălalt se află în stare stabilă, în curs
.
Pe 22 august, Soarele părăsește zodia Leului și intră în Fecioară, aducând o schimbare de energie care se simte în viața fiecăruia. Entuziasmul și expresivitatea ultimelor săptămâni lasă loc acum unei atitudini mai practice, mai analitice și mai orientate către detalii. Iată cum este influențată fiecare zodie Soarele în Fecioară te invită să îți reorganizezi programul zilnic. Este momentul să acorzi mai multă atenție sănătății sau, mai bine zis, obiceiurilor
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.