Premiul Jandarmeriei Covasna pentru Excelență Școlară
Premiul Jandarmeriei Covasna pentru Excelență Școlară
Inspectoratul de Jandarmi Județean Covasna desfășoară de aproximativ 10 ani un proiect special în școlile din județ, premiind simbolic la final de an școlar absolvenții cu cele mai bune rezultate.
La festivitatea de premiere a elevilor de la Școala Gimnazială "Romulus Cioflec" din Araci, premiul a fost acordat elevei Negrea Carmen Corina, care a absolvit clasa a VIII-a. Carmen dorește să urmeze o carieră în învățământ și se pregătește pentru admiterea la un liceu cu profil pedagogic.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Covasna îi dorește succes la examene și să își păstreze curiozitatea și pasiunea pentru studiu. Inițiativele de acest gen sunt menite să inspire și să determine alți tineri să urmeze exemplul elevilor merituoși.
Felicităm toți absolvenții pentru succesele lor și le urăm mult succes în continuare. Continuati să învățați, să visați și să credeți în voi!