Înapoi la știri

Rata de autoturisme pe persoane în judeţ, peste 78.000

02 Feb 2024
3 minute min
Simona Stan
Rata de autoturisme pe persoane în judeţ, peste 78.000
Numărul autovehiculelor înregistrate în judeţul Covasna anul trecut a scăzut cu aproximativ 10%, ajungând în prezent la peste 78.000 de maşini în circulaţie. Potrivit Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare, au fost radiate 3.002 de vehicule, cu 297 mai puţine decât în 2022, şi înmatriculate 5.756, în scădere cu 602 faţă de anul precedent. Cea mai recentă statistică arată că în județ circulă 78.288 de autoturisme, dintre care 39% sunt mai vechi de 20 de ani, aproximativ 49% au între 10 și 20 de ani, în timp ce doar 3% au între doi și cinci ani, iar 1,8% au o vechime mai mică de doi ani. Prefectul judeţului Covasna, Raduly Istvan, a precizat că, luând în considerare că între 150-160.000 de locuitori din județ au vârsta de peste 18 ani, în medie, fiecare a doua persoană deține un autoturism. De asemenea, în județ sunt înregistrate 30.564 de alte tipuri de vehicule, cum ar fi tractoare, motostivuitoare, remorci, motociclete şi autospeciale, ajungând la un număr total de 108.852 de autovehicule înmatriculate. Se încarcă… Cele mai multe autovehicule înregistrate se află în municipiul Sfântu Gheorghe. Pentru a încuraja eliminarea din trafic a maşinilor vechi şi poluante, administraţia locală a lansat programul „Dăm valoare rablei tale” în primăvara anului 2021, care a fost preluat ulterior ca model de către Administraţia Fondului de Mediu pentru programul „Rabla local”. Potrivit acestui program, pentru fiecare autoturism mai vechi de 10 ani, predat la un centru de casare, Primăria Sfântu Gheorghe a oferit 3.000 de lei din bugetul local. O condiţie importantă a fost ca maşina să fie înmatriculată în Sfântu Gheorghe şi să aibă acelaşi proprietar timp de cel puţin 3 ani. Beneficiarii programului au trebuit să se angajeze că în următorii trei ani nu vor achiziţiona o maşină mai veche de 5 ani. În caz contrar, erau obligaţi să restituie suma de 3.000 de lei încasată. Astfel, în doar doi ani, prin programul „Dăm valoarea rablei tale”, au fost casate circa 1.200 de autoturisme vechi şi poluante, cea mai veche fiind fabricată în anul 1972. Primăria Sfântu Gheorghe a fost apreciată ca un exemplu de către Ministerul Mediului, care, în 2021, a implementat programul „Rabla Local”. Se încarcă…
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Spitalul din Covasna lansează campania de donare de sânge „Și eu donez!”

Spitalul de Recuperare Cardiovasculară „Dr. Benedek-Géza” din Covasna, împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină Covasna, invită comunitatea la o campanie de donare de sânge ce va avea loc marți, 3 martie 2026, începând cu ora 8:30, în sala de sport a spitalului.

Actualitate

Zăpada a sosit în Covasna, pregătiri pentru vacanța de schi

Zăpada mult așteptată a ajuns în județul Covasna, iar administratorii domeniilor schiabile sunt pregătiți pentru distracția copiilor. Săptămâna viitoare începe oficial vacanța de schi, iar iubitorii sporturilor de iarnă pot deja să se bucure de zăpadă.

Actualitate

Ninsorile provoacă nemulțumiri și dificultăți pe drumurile din județul Covasna

Ninsoarea din zilele de marți și miercuri a dus la creșterea nemulțumirilor șoferilor din județul Covasna, în condițiile în care drumurile au fost acoperite de zăpadă. Potrivit covasnamedia.ro, autoritățile susțin că utilajele de deszăpezire au intervenit constant, adaptându-se în funcție de intensitatea precipitațiilor.

Actualitate

Teste de Limba română lansate pentru elevii maghiari din Covasna

Un nou volum destinat elevilor maghiari care se pregătesc pentru Evaluarea Națională a fost lansat joi, la Sfântu Gheorghe. Conform covasnamedia.ro, publicația dezvoltă 30 de teste specifice, elaborate pe baza cerințelor unei programe speciale, însoțite de bareme detaliate de corectare.

Acasa Recente Radio Județe