Un bărbat de 26 de ani a fost reținut de polițiștii covăsneni și este acuzat de înșelăciune. Acesta pretindea că oferă consultanță pentru accesarea de fonduri nerambursabile, însă primea onorariile fără să facă în schimb nimic, susțin autoritățile. Cercetările oamenilor legii au arătat că faptele s-au petrecut în perioada octombrie 2023 – februarie 2024. În acest timp, „bărbatul de 26 de ani ar fi pretins, prin intermediul unor anunțuri online, că oferă consultanță de specialitate pentru accesarea de fonduri nerambursabile, percepând onorarii fără să întreprindă în realitate niciun fel de activități”, se arată într-o informare de presă transmisă de IPJ Covasna. Ancheta polițiștilor i-a dus pe aceștia către județul Iași. Motivul pentru care cazul s-a aflat în mâinile polițiștilor covăsneni este acela că una dintre părțile vătămate este din județul Covasna, iar prima sesizare a fost formulată către IPJ-ul de aici. În cadrul anchetei s-au făcut și trei percheziții domiciliare în locații din Pașcani (județul Iași). „În urma activităților, desfășurate cu sprijinul luptătorilor S.A.S. Iași și polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Pașcani, au fost ridicate mai multe înscrisuri, telefoane mobile, o armă neletală tip airsoft și suma de 2300 de lei. Două persoane au fost conduse la sediul I.P.J Covasna pentru audieri, iar față de bărbatul de 26 ani a fost dispusă măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore. Astăzi, 29 mai a.c., acesta a fost prezentat instanței, care a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile”, mai arată aceeași sursă. Acțiunea prin care polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Covasna, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, au probat activitatea infracțională a bărbatului cercetat pentru înșelăciune s-a aflat în cadrul operațiunii „JUPITER”, derulată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și IGPR. Operațiunea a presupus peste 30 de acțiuni pentru punerea în aplicare a aproape 170 de mandate de percheziție și 75 de mandate de aducere în cauze de complexitate ridicată, în dosare de evaziune fiscală, contrabandă, înşelăciune, bancruta frauduloasă, obţinere ilegală de fonduri, delapidare, fals, furt calificat, infracţiuni de mediu și corupţie, informează Digi24. Autoritățile mai fac precizarea că „punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”. Se încarcă...
weekendul 14-15 iunie aduce provocări și energii puternice pentru toate zodiacele
Conjuncția dintre Lună și Pluton în Vărsător, care are loc sâmbătă, aduce emoții intense pentru mulți oameni. Pot apărea sentimente neașteptate legate de prieteni sau planuri de viitor. În același timp, duminică, tensiunile cresc din cauza quadraturilor dintre Jupiter și Saturn, precum și Marte și Uranus, care pot provoca impulsivitate și conflicte între dorințe și realitate.
Potrivit site-ului covasnamedia.ro, aceste aspecte
.
Strandul municipal din Sfântu Gheorghe se redeschide sâmbătă, 14 iunie, și va funcționa pe tot parcursul sezonului estival cu tobogane de apă funcționale, după ce anul trecut acestea au fost indisponibile pentru că nu au fost autorizate. Reprezentanții societății SepsiRekreativ, care administrează bazele de agrement din subordinea primăriei, au anunțat această veste.
Potrivit primarului Antal Arpad, programul de funcționare va fi între orele 9:00 și 20:00, iar prețurile de intrare vor
.
acțiune pentru siguranța pietonilor și bicicliștilor în covasna
Polițiștii covasneni au desfășurat miercuri, 11 iunie, o acțiune amplă împreună cu agenții de la ordine publică pentru a îmbunătăți siguranța în trafic, în special pentru pietoni și bicicliști, categoriile cele mai vulnerabile.
Conform informațiilor, în timpul controalelor au fost constatate peste 100 de abateri. Dintre acestea, 32 au fost asociate direct cu pietoni și bicicliști, potrivit site-ului covasnamedia.ro. Polițiștii le recomandă tuturor participanților
.
începerea emiterei cărții electronice de identitate în sfântu gheorghe
Municipiul Sfântu Gheorghe va începe luni, 16 iunie, procesul de emitere a cărții electronice de identitate (CEI). Acest eveniment marchează primul pas în implementarea acestui tip de document în județul Covasna. Conform Hotărârii Guvernului nr. 231/2025, proiectul se realizează etapizat, urmând extinderea treptată a eliberării CEI în toate localitățile din țară.
Potrivit informațiilor transmise de Serviciul Public Comunitar Județean de Evidența Persoanelor Covasna,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.