Alain Delon va fi înmormântat la proprietatea sa din Douchy
Update cu 10 luni în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Maria Simionescu

Alain Delon va fi înmormântat la proprietatea sa din Douchy
Alain Delon, renumitul actor francez, a decedat duminică, la vârsta de 88 de ani, iar înmormântarea sa va avea loc la domeniul său din Douchy, Loiret, conform dorinței sale. Ceremonia funerară este programată pentru sâmbătă, informează surse locale.
Monseniorul Jean-Michel Di Falco, cunoscut ca fost episcop de Gap și prieten al actorului, va oficia funeraliile. Acesta a dezvăluit că Delon l-a rugat cu mult timp înainte să se ocupe de ceremonia sa de înmormântare. "Alain mi-a cerut să o fac când era în viață. Era planificată de mult timp", a declarat Di Falco.
În ultimele ore, copiii lui Alain Delon l-au contactat pe episcop, iar acesta este deja pe drum spre Douchy pentru a pregăti detaliile ceremoniei. "Vom avea nevoie de câteva zile pentru a organiza totul", a adăugat el.
Înmormântarea la domiciliu este subiecă unui regim strict în Franța, dar prefectura Loiret a dat deja acordul necesar cu câțiva ani în urmă pentru ca actorul să fie îngropat pe proprietatea sa. Un decret va fi emis imediat ce familia va solicita acest lucru, asigurând astfel respectarea dorințelor sale.
Ceremonia va avea loc într-o capelă special construită de Delon, situată în apropierea casei sale. Înmormântarea se va desfășura în prezența celor trei copii ai săi, într-un cadru intim, iar familia și prietenii vor avea ocazia să se adune într-o mică casă adiacentă capelei pentru a-și aduce omagiu. Rămășițele lui Delon vor fi expuse acolo, înainte de ceremonia finală.
Mormântul său, care a fost săpat deja, se află în spatele altarului capelei, unde sunt îngropați aproximativ cincizeci dintre câinii săi.