Invazia terestră a Israelului în Liban este pe punctul de a-și încheia a doua săptămână, în timp ce războiul Israelului a intrat deja în al doilea an. Apelurile pentru o încetare a focului au crescut în urma unui atac aerian la Beirut, joi seara, și a rănirii, vineri, pentru a doua zi consecutiv, a forțelor de menținere a păcii ale ONU în sudul Libanului de către armata israeliană, scrie BBC News. O nouă ofensivă are loc în Jabalia, în nordul Fâșiei Gaza, în ciuda apelurilor insistente pentru încetarea conflictului. Aliații Israelului îndeamnă, de asemenea, la reținere, în timp ce țara se pregătește să riposteze împotriva Iranului, în urma atacului cu rachete balistice de săptămâna trecută. Cu toate acestea, Israelul va continua să își urmeze propria cale și să reziste acestor presiuni, din cauza a trei factori: 7 octombrie, Benjamin Netanyahu și Statele Unite. Era în ianuarie 2020 când generalul iranian Qassem Soleimani a aterizat pe aeroportul din Bagdad cu un zbor de noapte din Damasc. Soleimani era șeful celebrei Forțe Quds a Iranului, o unitate clandestină de elită a Corpului Gardienilor Revoluției din Iran, specializată în operațiuni în străinătate. Grupul - al cărui nume înseamnă Ierusalim și al cărui principal adversar era Israelul - era responsabil cu înarmarea, instruirea, finanțarea și conducerea forțelor proxy din străinătate în Irak, Liban, teritoriile palestiniene și nu numai. La acea vreme, Soleimani era probabil al doilea cel mai puternic om din Iran, după liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei. În timp ce convoiul lui Soleimani părăsea aeroportul, acesta a fost distrus de rachete trase de o dronă, care l-au ucis pe loc pe generalul iranian. Deși Israelul a furnizat informații pentru a-l localiza pe marele său adversar, drona aparținea Statelor Unite. Ordinul de asasinare fusese dat de președintele american de atunci, Donald Trump, nu de premierul israelian Benjamin Netanyahu. Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro „Nu voi uita niciodată că Bibi Netanyahu ne-a dezamăgit”, avea să spună ulterior fostul președinte Trump într-un discurs referitor la asasinarea lui Soleimani. Într-un interviu separat, Trump a sugerat, de asemenea, că s-ar fi așteptat ca Israelul să joace un rol mai activ în atac și s-a plâns că Netanyahu a fost „dispus să lupte împotriva Iranului până la ultimul soldat american”. Citește și: Israelul anunță eliminarea a doi importanți comandanți ai Jihadului Islamic și Hezbollah Deși relatarea evenimentelor de către Trump este contestată, la momentul respectiv se credea că Netanyahu, care a lăudat asasinarea lui Soleimani, era îngrijorat că implicarea directă a Israelului ar putea provoca un atac pe scară largă împotriva Israelului, fie direct din partea Iranului, fie din partea aliaților săi din Liban și din teritoriile palestiniene. Israelul ducea un război din umbră cu Iranul, dar fiecare parte avea grijă să mențină luptele în anumite limite, de teamă să nu o provoace pe cealaltă într-un conflict la scară mai largă. Puțin peste patru ani mai târziu, în luna aprilie a acestui an, același Benjamin Netanyahu a ordonat avioanelor israeliene să bombardeze o clădire din complexul diplomatic iranian din Damasc, omorând, printre alții, doi generali iranieni. Apoi, în iulie, prim-ministrul israelian a autorizat asasinarea lui Fuad Shukr, comandantul militar de vârf al Hezbollah, într-un atac aerian asupra Beirutului. Răspunsul actualului președinte american ar fi fost să îl înjure, potrivit unei noi cărți a lui Bob Woodward, care susține că președintele Joe Biden a fost îngrozit de faptul că prim-ministrul israelian era pregătit să escaladeze un conflict pe care Casa Albă încerca să îl încheie de luni de zile. „Știți, percepția asupra Israelului, în întreaga lume, este din ce în ce mai mult că sunteți un stat rebel, un actor rebel”, ar fi spus președintele Biden. Același prim-ministru, caracterizat ca fiind prea prudent de un președinte american, a fost apoi criticat ca fiind prea agresiv de succesorul său. Ceea ce separă cele două episoade este, desigur, 7 octombrie 2023 - cea mai sângeroasă zi din istoria Israelului și un eșec politic, militar și al serviciilor de informații de proporții catastrofale. Cu toate acestea, ceea ce unește cele două momente este faptul că Netanyahu sfidează voința unui președinte american. Ambii factori ajută la explicarea modului în care Israelul continuă să continue războiul actual. Cele mai recente războaie ale Israelului s-au încheiat după câteva săptămâni, odată ce presiunea internațională a crescut atât de mult încât Statele Unite au insistat asupra unei încetări a focului. Ferocitatea și amploarea atacului Hamas împotriva Israelului, impactul asupra societății israeliene și asupra sentimentului său de securitate înseamnă că acest război urma să fie întotdeauna diferit de orice conflict recent. Pentru o administrație americană care furnizează Israelului arme în valoare de miliarde de dolari, decesele și suferințele civililor palestinieni din Gaza au fost extrem de incomode și dăunătoare din punct de vedere politic. Pentru criticii Americii din regiune, aparenta impotență a superputerii în ceea ce privește influențarea celui mai mare beneficiar al ajutorului american este derutantă. Chiar și după ce avioanele americane au fost implicate în respingerea atacurilor iraniene asupra Israelului în aprilie - un semn clar al modului în care securitatea Israelului este susținută de aliatul său mai mare - Israelul a continuat să respingă încercările de a schimba cursul războiului său. În această vară, Israelul a ales să escaladeze conflictul cu Hezbollah, fără a solicita aprobarea prealabilă a Statelor Unite. Fiind cel mai longeviv prim-ministru al Israelului, Netanyahu a învățat din cei peste 20 de ani de experiență că presiunea SUA este ceva la care poate rezista, dacă nu chiar ignora. Netanyahu știe că SUA, în special într-un an electoral, nu vor lua măsuri care să-l forțeze să se abată de la cursul ales (și crede, în orice caz, că luptă și împotriva dușmanilor Americii). Mai ales în ceea ce privește ultima escaladare, ar fi greșit să presupunem că Netanayhu operează în afara curentului politic israelian. În orice caz, presiunea asupra sa este de a fi mai dur pentru a lovi mai puternic împotriva Hezbollah, dar și a Iranului. Luna trecută, când SUA și Franța au propus un plan de încetare a focului în Liban, armistițiul de 21 de zile propus a fost criticat de opoziție și de principala grupare de stânga din Israel, precum și de partidele de dreapta. Israelul este hotărât să își continue războaiele acum, nu doar pentru că simte că poate rezista presiunii internaționale, ci și pentru că toleranța Israelului față de amenințările cu care se confruntă s-a schimbat după 7 octombrie. Hezbollah și-a declarat de ani de zile obiectivul de a invada Galileea, în nordul Israelului. Acum, după ce publicul israelian a experimentat realitatea infiltrării oamenilor înarmați în case, această amenințare nu mai poate fi reținută, ci trebuie înlăturată. Percepția Israelului asupra riscului s-a schimbat, de asemenea. Noțiunile de lungă durată privind liniile roșii militare din regiune s-au evaporat. În ultimul an au fost comise mai multe acte care, până de curând, ar fi putut duce la un conflict total, cu ploaie de bombe și rachete asupra Teheranului, Beirutului, Tel Avivului și Ierusalimului. Israelul l-a asasinat pe șeful Hamas în timp ce era oaspetele iranienilor la Teheran; a ucis, de asemenea, întreaga conducere a Hezbollah, inclusiv pe Hassan Nasrallah; a asasinat înalți oficiali iranieni în interiorul clădirilor diplomatice din Siria. Citește și: Când se va încheia războiul din Liban și ce vrea Israelul să obțină din ofensiva contra Hezbollah Hezbollah a lansat peste 9.000 de rachete, rachete și drone către orașe israeliene, inclusiv rachete balistice către Tel Aviv. Organizația Houthis din Yemen, susținută de Iran, a lansat, de asemenea, rachete de mari dimensiuni asupra orașelor israeliene, care au fost interceptate de apărarea israeliană atunci când au reintrat în atmosfera terestră deasupra Israelului central. Iranul a lansat nu unul, ci două atacuri împotriva Israelului în ultimele șase luni, implicând mai mult de 500 de drone și rachete. Israelul a invadat Libanul. Oricare dintre acestea ar fi putut, în trecut, să precipite un război regional. Faptul că nu au făcut-o va schimba modul în care un prim-ministru israelian, în mod normal precaut și cu aversiune la risc, decide următoarea sa mișcare.