Capacitățile militare ale Iranului ridică nivelul tensiunii în Orientul Mijlociu
Update cu 9 luni în urmă
Timp de citire: 6 minute
Articol scris de: Cristina Preda

Capacitățile militare ale Iranului ridică nivelul tensiunii în Orientul Mijlociu
Peisajul geopolitic din Orientul Mijlociu continuă să fie marcat de rivalități de lungă durată, iar programul de rachete al Iranului devine din ce în ce mai important în acest context. De la Revoluția islamică din 1979, țara și-a amplificat infrastructura de apărare, iar în prezent, capacitățile sale de rachete sunt o forță majoră nu doar la nivel regional, ci și global.
Potrivit unei analize publicate de revista Bulgarian Military, fostul șef al Comandamentului Central al SUA, generalul Kenneth McKenzie, a declarat că Iranul deține peste 3.000 de rachete balistice. Aceste rachete, cu raze de acțiune variate, pot lovi ținte aflate la distanțe de până la 2.000 de kilometri, punând în pericol nu doar statele vecine, cum ar fi Israelul și Arabia Saudită, dar și bazele americane din întreaga regiune.
Generalul McKenzie a subliniat inițiativele Iranului de a dezvolta rachete balistice intercontinentale, ceea ce subliniază ambițiile sale de a extinde influența dincolo de granițele sale. Iranul nu se concentrează doar pe rachetele balistice, ci și pe tehnologiile rachetelor de croazieră, unele dintre ele găsindu-se în topul avansului militar.
Deși aceste rachete de croazieră pot avea raze de acțiune mai mici și puteri destructive mai reduse față de rachetele balistice, ele reprezintă o amenințare serioasă. Capacitatea lor de a zbura la altitudini joase pentru a evita detectarea radar, le transformă într-o problemă de securitate permanentă pentru cele mai sofisticate sisteme de apărare.
Aditionandu-se la acest arsenal, Iranul dispune de o flotă extinsă de drone, numite adesea „drones sinucigașe”, care au fost descrise de analiști ca fiind printre cele mai capabile din regiune. Aceste UAV-uri sunt eficiente și pot efectua atacuri precise, consolidând strategia de război asimetric a Teheranului.
Iran își fundamentează doctrina militară pe situația sa geopolitică, caracterizată prin izolare și conflicte cu adversari superiori, cum ar fi Israelul și Statele Unite. În plus, țara își extinde influența prin grupări din Liban, Yemen și Irak, dar arsenalul său de rachete îi oferă o opțiune directă de atac.
Utilizarea combinată a rachetelor balistice, rachetelor de croazieră și dronelor permite Iranului să abordeze conflictele pe multiple fronturi, fiind capabil să lovească la distanțe mari, să evite sistemele tradiționale de apărare și să mențină un nivel de negare plauzibil în fața atacurilor.
Un exemplu relevant al eficienței acestei strategii a fost atacul din septembrie 2019 asupra instalațiilor de petrol ale Saudi Aramco, care a evidențiat capacitățile de precizie ale dronelor și rachetelor iraniene. Deși rebelii Houthi din Yemen au revendicat atacul, analizele ulterioare au indicat puternic originea sa în Iran, ceea ce a generat alarmă în întreaga regiune.
Experții din domeniul apărării, precum Dr. Uzi Rubin, subliniază că programul de rachete al Iranului nu este defensiv, ci conceput pentru operațiuni ofensive. Această percepție se aliniază cu punctele de vedere ale majorității analiștilor, care consideră că Iranul vizează o restructurare a puterii în Orientul Mijlociu.
În ciuda sistemelor avansate de apărare ale Israelului, cum ar fi Iron Dome, oficialii din domeniul apărării recunosc că un atac masiv ar putea depăși aceste capacități. Aceștia au avertizat că, deși sistemele sunt eficiente, niciun sistem de apărare nu este invulnerabil.
Implicarea Statelor Unite într-un potențial conflict israeliano-iranian pare inevitabilă, având în vedere relațiile strânse cu Israelul. De aceea, în Parlamentul American, se discută despre creșterea ajutoarelor militare acordate Israelului, în special în domeniul apărării antirachetă.
În final, analiștii avertizează că un conflict între Iran și Israel ar putea avea consecințe devastatoare pentru ambele părți, având în vedere natura extrem de interconectată a infrastructurii civile și militare din regiune, unde riscurile de daune colaterale sunt în mod constant ridicate.