De când programul nuclear al Iranului a fost dezvăluit în 2002, toți președinții americani au spus că nu vor permite Teheranului să obțină o armă nucleară. Dar dacă iranienii au încercat într-adevăr să îi păcălească pe oficialii americani în legătură cu planurile lor nucleare secrete, ei cu siguranță nu au fost primii: israelienii au indus în eroare Washingtonul și alte guverne în privința intențiilor lor de a obține arme nucleare încă din anii '50, relatează Washington Post. Primul premier israelian, David Ben-Gurion, a decis la mijlocul anilor '50 că Israelul avea nevoie de o armă nucleară pentru a se proteja de statele arabe din regiune. În anii '50 și '60, Israelul a obținut în secret tehnologia și materialele necesare pentru a dezvolta arme nucleare. După Criza Suezului din 1956, declanșată de Egipt prin închiderea Canalului Suez, oficialii francezi s-au simțit datori față de israelieni pentru că nu au reușit să prevină războiul. Astfel, i-au ajutat în secret să construiască reactorul Dimona din deșertul Negev, având în plan și construirea unei centrale de procesare a combustibilului nuclear adânc în subteran care nu apărea în documentele oficiale. Când oficialii francezi au început să aibă dubii în legătură cu acest proiect și au insistat ca Israelul să oprească lucrările, Tel Avivul a propus un compromis: dacă Franța îi va ajuta pe israelieni să termine proiectul și nu va cere monitorizarea activității centralei de către echipe internaționale de specialiști, Israelul se va angaja să nu dezvolte niciodată arme nucleare. În același timp, Norvegia a furnizat Israelului apa grea necesară pentru a menține sub control reacțiile nucleare, după ce a primit asigurări din partea oficialilor israelieni că aceștia au numai intenții pașnice. Când serviciile de informații din SUA au descoperit instalația secretă construită în deșert, la finalul anilor '50, oficialii israelieni au mințit ambasada Americii spunând că este doar o fabrică de textile. După ce a devenit clar că este o minciună, oficialii israelieni au oferit o nouă explicație: este doar un centru de cercetare în domeniul metalurgiei care nu conține o instalație de procesare chimică necesară pentru a produce arme nucleare. Instalația nucleară a fost dezvăluită de Ben-Gurion în decembrie 1960, iar un an mai târziu o echipă de inspectori a ajuns la concluzia că centrala nu are instalațiile necesare, precum cele de procesare a plutoniului, pentru un program de arme nucleare. Totuși, oficialii americani își doreau să desfășoare inspecții regulate pentru a putea asigura statele arabe, în special Egiptul, că Israelul nu încearcă să obțină bombe nucleare. Israelul a amânat inspecțiile cerute de americani până când președintele John F. Kennedy i-a transmis noului premier israelian, Levi Eshkol, un mesaj foarte direct: angajamentul Statelor Unite față de Israel ar putea fi compromis dacă Washingtonul nu va putea monitoriza eforturile depuse de Israel în domeniul nuclear. Președintele american a spus că oamenii de știință din SUA trebuie să aibă acces nelimitat la întreg complexul Dimona. În urma unei inspecții în 1964, o echipă de cercetători americani a confirmat că Israelul nu poate face arme nucleare. Dar inspectorii au fost păcăliți. Centrala de reprocesare a plutoniului se afla de fapt sub reactorul la care au avut acces. Israelienii au construit ziduri false în jurul liftului care ducea înspre partea secretă a instalației nucleare. În cartea „The Sampson Option”, Seymour Hersh a explicat schema israelienilor: „O cameră de control falsă a fost construită la Dimona, cu tot cu panouri de control și dispozitive digitale de măsurare false.” Tehnicienii israelieni s-au pregătit din timp pentru inspecție - au făcut repetiții pentru a nu face vreo greșeală care să îi dea de gol în fața americanilor. „Obiectivul lor era să îi convingă pe inspectori că nu exista nicio centrală de reprocesare chimică și că [o astfel de instalație] nici nu ar fi fost posibilă”, potrivit lui Hersh. Până în 1968, CIA era convinsă că Israelul avea deja arme nucleare. Oficialii americani au ajuns la concluzia că era prea târziu să îi forțeze pe israelieni să își abandoneze planurile nucleare. Președintele american Richard M. Nixon și prim-ministrul israelian Golda Meir au ajuns la un acord secret: Israelul nu își va testa armele nucleare și nici nu va recunoaște existența lor, iar la schimb SUA nu vor mai trimite inspectori la Dimona și nu vor mai face presiuni ca Israelul să semneze Tratatul de Neproliferare a Armamentului Nuclear (NPT). În 1979, un satelit american (Vela 6911) a detectat un posibil test nuclear în largul coastei sud-africane. Președintele american Jimmy Carter și alți oficiali americani bănuiau că fusese vorba despre un test israelian, care ar fi încălcat înțelegerea dintre Nixon și Meir. Israelul are cel puțin 90 de focoase nucleare ce pot fi lansate din aer, cu rachete balistice de la sol și, posibil, cu rachete de croazieră lansate de nave militare, potrivit unui raport al Federației Oamenilor de Știință Americani. Oficialii israelieni i-au păcălit chiar și pe cei mai mari susținători ai lor - Statele Unite - în legătură cu ambițiile lor nucleare, în ideea că o bombă atomică ar fi o poliță de asigurare împotriva atacurilor statelor vecine ostile. Acțiunile Israelului nu scuză încercările Iranului de a păcăli lumea despre propriile lor planuri ascunse. Dar eșecul americanilor de a opri eforturile Israelului de dezvoltare a capacității sale nucleare arată cât de greu este să nu lași „duhul nuclear” să iasă din lampă. Iranul este înconjurat de țări care au arme nucleare (Rusia, India, Pakistan și Israel) și nu există nicio garanție că, în cazul în care regimul de la Teheran se va prăbuși, noua conducere nu va încerca în continuare să obțină arme nucleare, chiar și dacă toate instalațiile nucleare din țară vor fi distruse.