„Dacă bebelușul ar putea vorbi, ar țipa, întrebându-ne ce îi punem în stomac”. Nou-născuții din Fâșia Gaza, hrăniți cu ierburi și ceai
Inapoi

„Dacă bebelușul ar putea vorbi, ar țipa, întrebându-ne ce îi punem în stomac”. Nou-născuții din Fâșia Gaza, hrăniți cu ierburi și ceai

Postat pe 03 Aug 2025

Update cu 3 săptămâni în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe
Foametea teribilă exacerbează suferințele poporului din Gaza, măcinat deja de incertitudine și război. Drama unui conflict al cărui final nu poate fi încă întrezărit se răsfrânge cu precădere asupra celor mai vulnerabili. Femei, bătrâni și copii mor pe capete, în lipsa necesităților de bază: hrană și medicamente. Ducând lipsă de lapte praf pentru sugari, mamele sunt nevoite să caute soluții alternative pentru supraviețuirea micuților. Îi hrănesc cu ce apucă - ierburi, seminte, ceai sau mici bucăți de pâine, periclitându-le grav sănătatea. Hrănirea copiilor cu alimente solide prea devreme le poate perturba nutriția, ducând la probleme stomacale și risc de sufocare, spun experții în sănătate pediatrică, citați de Reuters. Într-un cort improvizat pe o plajă din Gaza, bunica lui Muntaha, o fetiță în vârstă de doar trei luni, macină năutul în granule cât mai mici pentru a forma o pastă cu care să o hrănească, știind că aceasta o va face să plângă de durere. Este însă o cursă disperată pentru a împiedica copilul să moară de foame. „Dacă bebelușul acesta ar putea vorbi, ar țipa la noi, întrebându-ne ce îi punem în stomac”, spune mătușa ei, Abir Hamouda. Muntaha face o grimasă și se zbate în timp ce bunica ei îi administrează pasta cu o seringă. Familia copilei nou-născute este una dintre numeroasele din Gaza care se confruntă cu alegeri dificile pentru a încerca să hrănească bebelușii, în special pe cei cu vârsta sub șase luni, care nu pot digera alimente solide. Laptele praf pentru sugari este rar după scăderea drastică a accesului la ajutoare în enclava palestiniană. Multe femei nu pot alăpta din cauza malnutriției, în timp ce alți copii sunt separați de mamele lor din cauza strămutării, a rănilor sau, în cazul lui Muntaha, a decesului. Familia ei spune că mama copilului a fost lovită de un glonț în timp ce era însărcinată, a născut prematur când se afla, inconștientă, la terapie intensivă și a murit câteva săptămâni mai târziu. „Sunt îngrozită de soarta bebelușului”, spune bunica ei, Nemah Hamouda. „I-am dat numele mamei sale, în speranța că va supraviețui și va trăi mult, dar suntem atât de speriați... Auzim că adulți și copii mor în fiecare zi de foame.” Muntaha cântărește acum aproximativ 3,5 kilograme, spune familia ei, cu puțin mai mult de jumătate din greutatea normală a unui copil de vârsta ei, născut la termen. După fiecare masă, fetița suferă de probleme stomacale, precum vărsături și diaree. Oficialii din domeniul sănătății și lucrătorii umanitari din Gaza au declarat pentru Reuters că multe familii hrănesc copiii cu ierburi și ceai sau cu pâine ori susan măcinat. Agențiile umanitare au raportat, de asemenea, cazuri în care părinții fierbeau frunze în apă, mâncau furaje pentru animale și măcinau nisip pentru a obține făină. Hrănirea copiilor cu alimente solide prea devreme poate perturba nutriția lor, provoca probleme stomacale și riscul de sufocare, spun experții în sănătate pediatrică.„Este o măsură disperată pentru a compensa lipsa de hrană”, a declarat purtătorul de cuvânt al UNICEF, Salim Oweis. „Când mamele nu pot alăpta sau nu pot oferi lapte praf adecvat, recurg la măcinarea năutului, pâinii, orezului, a orice pot găsi pentru a-și hrăni copiii... riscând sănătatea acestora, deoarece aceste alimente nu sunt destinate hrănirii sugarilor.” Criza umanitară din Gaza, care se agravează pe zi ce trece, a determinat marți principalul organism mondial de monitorizare a foametei să declare că se profilează cel mai rău scenariu posibil și că sunt necesare măsuri imediate pentru a evita decese în masă. Imaginile cu copii palestinieni slăbiți au șocat lumea întreagă. Autoritățile sanitare din Gaza au raportat că tot mai multe persoane mor din cauza lipsei de alimente. Până în prezent, numărul total se ridică la 154, dintre care 89 de copii, majoritatea murind doar în ultimele câteva săptămâni. Pe fondul furiei internaționale crescânde față de calvarul din Gaza, Israelul a anunțat în weekend măsuri pentru a facilita accesul la ajutoare. Însă Programul Alimentar Mondial al ONU încă nu a obținut permisiunile necesare pentru a livra ajutoare în cantitate suficientă. Israelul și SUA acuză gruparea militantă Hamas că fură ajutoarele – acuzație negată însă de militanți – și ONU că nu reușește să împiedice acest lucru. Organizația Națiunilor Unite afirmă că nu a văzut dovezi că Hamas ar deturna o mare parte din ajutoare. De cealaltă parte, Hamas acuză Israelul că provoacă foamete și că folosește ajutoarele ca armă, lucru pe care guvernul de la Tel Aviv îl neagă. Agențiile umanitare spun că în Gaza aproape nu mai există lapte praf pentru sugari. Cutiile disponibile pe piață costă peste 100 de dolari – o sumă imposibil de achitat pentru familii precum cea a lui Muntaha, al cărei tată a rămas fără loc de muncă de când războiul i-a închis afacerea cu falafel și a obligat familia să-și părăsească locuința. În secția de pediatrie a spitalului Al-Aqsa Martyrs din orașul Deir al-Balah, situat în centrul Gazei, stocul de lapte praf pentru sugari este aproape epuizat. O mamă a arătat cum a turnat pastă groasă de susan tahini într-un biberon și a amestecat-o cu apă. „Folosesc asta în loc de lapte, pentru a compensa lipsa acestuia, dar ea nu vrea să bea”, a spus Azhar Imad, 31 de ani, mama lui Joury, în vârstă de patru luni. „Îi prepar și schinduf, anason, chimen, orice fel de ierburi amestecate cu apă”, a adăugat femeia. Personalul medical de la spital a vorbit în repetate rânduri despre neputința de a privi cum sănătatea copiilor se deteriorează, fără a avea nicio modalitate de a-i hrăni. „Acum, copiii sunt hrăniți fie cu apă, fie cu leguminoase tari măcinate, iar acest lucru este dăunător”, a spus doctorul Khalil Daqran. „Dacă foamea continuă și în trei sau patru zile, copilul nu are acces imediat la lapte, atunci va muri”, a spus el.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din covasna

-
-

18:37

Start programul Pedibus în Sfântu Gheorghe: voluntari căutați pentru însoțirea copiilor la școală

Start programul Pedibus în Sfântu Gheorghe: voluntari căutați pentru însoțirea copiilor la școală Autoritățile locale din Sfântu Gheorghe anunță reluarea programului Pedibus, destinat încurajării elevilor din clasele primare să mergem pe jos la școală. Programul va fi reluat în septembrie, odată cu începutul anului școlar, iar pentru acest lucru se caută voluntari. Potrivit unei postări pe Facebook, organizatorii au nevoie de persoane dispuse să-i însoțească pe copii pe traseele stabilite. Buslig Kincso,
Image Description

17:49

Magistrații din România suspendă activitatea în semn de protest față de proiectul de lege privind pensiile de serviciu

Marti, 26 august, a avut loc o adunare generală a judecătorilor, convocată de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, unde s-a decis în unanimitate să se suspendă activitatea în cauzele civile și penale, cu excepția celor considerate urgente. Magistratii au subliniat în comunicatul oficial faptul că lipsa de stabilitate și de previzibilitate a statutului lor trebuie soluționată, iar consultarea reală a corpului judecătoresc a fost ignorată de
Image Description

15:49

O zi plină de tensiuni emoționale pentru ziua de miercuri, 27 august, conform horoscopului, din cauza opoziției dintre Venus în Leu și Pluton în Vărsător. Această configurație astrală scoate la iveală conflicte ascunse în relații și parteneriate, notează covasnamedia.ro. Potrivit specialiștilor, astăzi poate apărea tensiune în relațiile de dragoste sau în discuțiile cu prietenii apropiați.

O zi plină de tensiuni emoționale pentru ziua de miercuri, 27 august, conform horoscopului, din cauza opoziției dintre Venus în Leu și Pluton în Vărsător. Această configurație astrală scoate la iveală conflicte ascunse în relații și parteneriate, notează covasnamedia.ro. Potrivit specialiștilor, astăzi poate apărea tensiune în relațiile de dragoste sau în discuțiile cu prietenii apropiați. Conform observațiilor, trebuie să alegi între orgoliu și sinceritate pentru a evita conflictele legate de putere.
Image Description

15:46

campanie de prevenție privind pericolele fotografierii pe trenuri și în apropierea liniilor ferate

campanie de prevenție privind pericolele fotografierii pe trenuri și în apropierea liniilor ferate Politistii din Covasna, inclusiv cei de prevenire, de siguranta scolara și cei de la Biroul Judetean de Politie Transporturi, au continuat activitățile de informare în cadrul campaniei naționale „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”. Aceasta are scopul de a sensibiliza oamenii asupra riscurilor majore ale realizării de fotografii pe trenuri sau în zonele apropiate de liniile
Image Description

15:44

progres în proiectul casei familiale din Baraolt

progres în proiectul casei familiale din Baraolt Consiliul Județean Covasna a dat joi avizul pentru noua etapă a proiectului de construcție a unei case de tip familial în localitatea Baraolt, în condițiile în care, în urmă cu un an, autoritatea locală aproba parteneriatul cu DGASPC Covasna și Fundatia SERA Romania pentru acest scop. Potrivit sursei covasnamedia.ro, în ședința de luni, 25 august, consilierii au aprobat nota conceptuală și tema de proiectare
Image Description

Recente din Romania

-
-

02:05

- Gorj - Nicusor Vaduva avertizează asupra unor vremuri grele pentru minerii și energeticienii din complexul energetic Oltenia

Liderul sindical de la Termocentrala Isalnita, Nicusor Vaduva, anticipează perioade dificile pentru minerii și angajații din sectorul energetic al complexului Oltenia. El observă că planul de închidere a centralelor pe carbune se respectă în totalitate, iar aceste măsuri vor avea impact asupra forței de muncă. Potrivit sursei asingerj.ro, Vaduva a spus că situația este alarmantă și va duce la reducerea numărului de angajați în sector. El a mai adăugat că conducerea
Image Description

01:52

- Gorj - controle rutier în Târgu Jiu pentru siguranța și protecția mediului

controle rutier în Târgu Jiu pentru siguranța și protecția mediului Pe 26 august, noaptea, polițiștii Serviciului Rutier și Biroului Rutier Târgu Jiu, în colaborare cu inspectori ai Registrului Auto Român, au derulat o acțiune de control în trafic. Scopul acesteia a fost creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor cauzate de deficiențele tehnice ale vehiculelor, precum și reducerea zgomotului provenit de la autovehiculele modificate neomologat. Potrivit asigherj.ro, acțiunea s-a concentrat pe verificarea stării
Image Description

01:36

- Gorj - Primăriile, fără fonduri suficiente pentru funcționare și dezvoltare

Deputatul Ion Iordache afirmă că nu este normal ca o primărie să nu poată asigura banii necesari pentru activitatea zilnică și investiții. El crede că această situație a apărut pentru că, în ultimii ani, administrațiile locale s-au bazat foarte mult pe banii primiți de la bugetul de stat prin rectificările bugetare. Potrivit sursei asingorj.ro, parlamentarul notează că în acest an nu se știe dacă va mai fi făcută o astfel de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
covasna WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul covasna
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete