Germania cere SUA să înlocuiască în termen de 8 luni sistemele Patriot pe care Berlinul le-ar ceda Ucrainei
Inapoi

Germania cere SUA să înlocuiască în termen de 8 luni sistemele Patriot pe care Berlinul le-ar ceda Ucrainei

Postat pe 22 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a declarat marţi că Berlinul are nevoie ca SUA să înlocuiască în termen de cel mult opt luni sistemele de apărare aeriană Patriot pe care ţara sa intenţionează să le trimită Ucrainei, ca parte a unui program de ajutor pentru Kiev care ar implica ţara sa, Norvegia şi un alt aliat. „Am spus că putem furniza două dintre sistemele noastre, dar nu fără certitudinea că vom avea înlocuitori, să zicem, în şase până la opt luni”, a declarat Pistorius reporterilor în timpul vizitei sale la laboratorul de inovaţie militară şi Institutul de Ştiinţe ale Apărării pentru Materiale şi Combustibili din Erding, sudul Germaniei. Potrivit ministrului apărării, acest termen limită trebuie respectat deoarece, altfel, Germania ar rămâne şi mai mult în urmă faţă de obiectivele sale de apărare şi şi-ar pierde capacitatea de instruire în utilizarea acestor sisteme. „Dacă trece un an, un an şi jumătate sau chiar doi ani fără să ne putem instrui din cauza lipsei de sisteme, nu vom avea personal instruit pentru a utiliza sistemele pe care le-am comandat până când acestea nu sosesc”, a remarcat Pistorius, făcând aluzie la cele mai recente achiziţii de sisteme Patriot ale Berlinului, care încă nu s-au materializat. Pistorius a mai spus că Berlinul, Washingtonul şi Bruxellesul, unde se află sediul NATO, caută "o soluţie" pentru nevoile de apărare aeriană ale Kievului. Citește și Campanie de 50 de zile de înarmare a Ucrainei: Germania și SUA au convenit să trimită Kievului cinci sisteme PatriotPotrivit ministrului german, aliaţii încearcă să identifice în prezent unde se află alte sisteme Patriot, având în vedere că Ucraina are nevoie de cel puţin cinci dintre aceste sisteme de apărare aeriană. "Căutăm acum soluţii care ne vor permite să identificăm sisteme Patriot în state membre din Europa", a spus el, potrivit Reuters. „Am declarat, şi ne menţinem declaraţia, că suntem dispuşi să finanţăm două sisteme. Norvegia şi-a manifestat, de asemenea, interesul, la fel ca şi o altă ţară”, a remarcat Pistorius, fără a specifica ce altă ţară ar putea participa la mecanismul de ajutor pentru Ucraina cu sisteme Patriot, al căror cost estimat per unitate este de aproximativ 1 miliard de euro. „Condiţia prealabilă este ca ţările care au sisteme Patriot să fie dispuse să le doneze, astfel încât altele să le poată plăti şi acestea să poată merge în Ucraina”, a declarat ministrul german al apărării. Germania a livrat deja trei sisteme Patriot forţelor armate ucrainene, care au nevoie de acest tip de echipament în special pentru a contracara atacurile ruseşti cu rachete de croazieră, balistice şi hipersonice, notează EFE.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din covasna

-
-

13:08

Arnold Izsak lansează o carte despre dependență și procesul de vindecare

Arnold Izsak lansează o carte despre dependență și procesul de vindecare Un tânăr din Sfântu Gheorghe, Arnold Izsak, în vârstă de 26 de ani, revine în atenția comunității cu o nouă inițiativă. Acesta a publicat o carte bilingvă intitulat „Funcțional, dar cu ce preț?”, în care vorbește sincer despre alcoolismul funcțional, adicții și drumul dificil al recuperării. Cartea, scrisă în limba română și maghiară, este o combinație între mărturie personală, studiu academic
Image Description

12:20

A doua ediție a cursei atipice din Sfântu Gheorghe

Vineri, 19 septembrie, va avea loc pentru a doua oară în Sfântu Gheorghe o cursă atipică, unde participanții vor alerga prin clădirile și instituțiile importante ale orașului. Traseul de 5 km include obiective precum fosta fabrică de țigări, Muzeul Național Secuiesc, Biblioteca Județeană "Bod Péter", Biserica Unitariană, Colegiul "Sze­kely Miko", Teatrul "Tamási Áron", Primăria și Muzeul Cinegetic. Pe lângă acesta, un traseu mai lung de 8 km trece și pe
Image Description

06:59

câini din adapostul de la campul frumos caută familii iubitoare

câini din adapostul de la campul frumos caută familii iubitoare Unul dintre câinii aflați în adapostul din Campul Frumos, pe nume Opal, are doar un an și jumătate, dar are deja o poveste dificilă. Potrivit celor de la covasnamedia.ro, Opal este un pui plin de energie și iubire, care visează la o familie ce să-l iubească și să-i ofere afecțiune. Chiar dacă a petrecut cea mai mare parte a vieții sale
Image Description

06:43

consiliul județean covasna a stabilit suma pentru transportul elevilor

Consiliul Județean Covasna a aprobat, în ședința din 25 august, suma forfetară pentru transportul elevilor care învață în afara localității și nu au acces la transport public sau curse școlare. Pentru anul școlar 2025/2026, suma stabilită este de 0,47 lei pe kilometru, potrivit site-ului covasnamedia.ro. Aproximativ 700 de elevi din județ beneficiază anual de această formă de sprijin, iar alți circa 1.300 de elevi au abonamente gratuite de transport. În total,
Image Description

06:40

Aspecte armonioase ale zilei: Venus în Leu, Saturn, Neptun și Uranus într-un horoscop echilibrat pentru 26 august

Aspecte armonioase ale zilei: Venus în Leu, Saturn, Neptun și Uranus într-un horoscop echilibrat pentru 26 august Marți, 26 august, aduce o zi plină de energie pozitivă și echilibru pentru nativii zodiacului, conform horoscopului publicat de clubmistic.ro. Astrele prezintă o combinație armonioasă de influențe care favorizează stabilitatea în relații, inspirația și deschiderea spre schimbări benefice. Venus în Leu amplifică curajul de a exprima iubirea cu generozitate, în timp ce Saturn și
Image Description

Recente din Romania

-
-

14:06

- Brasov - anchetă la DNA în cazul mafiei gunoaielor din romprest

Procurorii DNA au demarat o anchetă complexă legată de activitățile ilegale ale companiei romprest și ale unor persoane din conducerea acesteia. Potrivit surselor, s-a descoperit că mai mulți acționari și administratori ar fi încercat să obțină monopolul ilegal asupra acțiunilor companiei naționale pentru aeroporturi București (CNAB), deținute de statul român prin Ministerul Transporturilor. Printre persoanele audiate se află Cătălin Sanduloiu, administrator la Euroromprest, firmă parte a grupului Romprest. În fața procurorilor,
Image Description

14:06

- Brasov - Accident rutier pe DN 1 în zona Comarnic, traficul este oprit pe sensul de mers către Ploiești

Traficul rutier pe drumul național DN 1, pe sectorul dintre Brașov și Ploiești, a fost oprit pe sensul de mers către Ploiești, în zona localității Comarnic, din cauza unui accident. Conform centrului Infotrafic al Poliției Române, coliziunea s-a produs la kilometrul 108, fiind implicate două autoutilitare. Potrivit unor informații citate de newsbv.ro, în urma impactului, o persoană a fost rănită și se află în curs de evaluare medicală la fața locului.
Image Description

14:03

- Externe - un japonez de 102 ani a devenit cel mai în vârstă persoană ce a ajuns pe vârful Muntelui Fuji

un japonez de 102 ani a devenit cel mai în vârstă persoană ce a ajuns pe vârful Muntelui Fuji Un bătrân japonez în vârstă de 102 ani a reușit să atingă vârful celebrului Munte Fuji, o performanță impresionantă pentru mulți, dar pentru el nu reprezintă Nimic special, relatează AFP, citat de digi24.ro. Kokichi Akuzawa, care a mai fost pe vârf de mai multe ori, a declarat că această ascensiune nu a fost
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
covasna WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul covasna
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete