Comisia Europeană vrea să deschidă o parte din propunerea sa de buget al UE, în valoare de 2.000 de miliarde de euro în perioada 2028-2034, pentru a finanţa proiecte din domeniul energiei nucleare, o mutare care cel mai probabil va crea diviziuni în rândul statelor membre, fiind respinsă imediat de Germania, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Într-o anexă la propunerea bugetară publicată miercuri, Comisia a menţionat energia nucleară drept o activitate pe care ţările o pot finanţa prin porţiunea lor naţională din bugetul UE, concret, „capacităţi energetice instalate noi sau suplimentare în domeniul fisiunii”. O finanţare UE în valoare de aproximativ 865 de miliarde de euro ar urma să fie disponibilă în cadrul acestor planuri naţionale de cheltuieli. Mutarea ar fi un punct de răscruce pentru UE, în condiţiile în care actualul buget nu finanţează centrale nucleare convenţionale, din cauza unei dispute mai vechi între ţările membre UE favorabile energiei nucleare, precum Franţa şi Suedia, şi ţările care tradiţional se opun energiei nucleare, precum Germania şi Austria. „Germania respinge orice subvenţionare a energiei nucleare de la bugetul UE”, a declarat joi ministrul german al Mediului, Carsten Schneider, adăugând că Berlinul respectă alegerea altor ţări de a construi noi reactoare. „Totuşi, respectarea suveranităţii naţionale în domeniul energiei înseamnă, de asemenea, şi să nu soliciţi fonduri de la UE pentru această traiectorie costisitoare, din care un sfert vin din banii contribuabililor germani”, a subliniat Schneider. Propunerea de buget a Comisiei marchează debutul a doi ani de negocieri între statele membre UE, care trebuie să aprobe toate bugetul final. Ţările UE au de mult timp puncte de vedere opuse cu privire la promovarea energiei atomice pentru a reduce emisiile de CO2, o dispută care a întârziat elaborarea de politici în domeniile schimbărilor climatice şi energiei în blocul comunitar. Această dinamică era pe punctul de a se schimba la începutul anului, când cancelarul german, Friedrich Merz a semnalat că Berlinul nu se va mai opune la ideea ca energia nucleară să beneficieze de acelaşi tratament ca şi energia regenerabilă în politicile UE. De asemenea, o serie de ţări, precum Danemarca şi Italia, au semnalat o renunţare la opoziţia lor din trecut faţă de energia nucleară. Cu toate acestea, unii diplomaţi europeni au spus că această relaxare a poziţiilor nu se traduce şi prin susţinerea finanţării de la UE. „Nu există nicio şansă ca banii UE să meargă spre noi capacităţi nucleare”, a declarat un diplomat reprezentând o ţară membră UE. Actualul buget UE interzice în mod explicit statelor membre să construiască centrale nucleare prin utilizarea părţii care le revine din fondurile de dezvoltare regională, în valoare de sute de miliarde de euro, chiar dacă bugetul oferă unele fonduri limitate pentru cercetare în domeniul nuclear şi dezafectarea vechilor reactoare.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.