Hamas a răspuns pozitiv la o nouă propunere de încetare a focului cu Israelul în Gaza, prezentată de mediatorii din Egipt şi din Qatar, a declarat luni, pentru BBC, un responsabil al mişcării islamiste palestiniene. „Hamas a transmis răspunsul său mediatorilor şi a confirmat că mişcarea şi facţiunile palestiniene au acceptat noua propunere de încetare a focului fără a solicita modificări”, a declarat acesta sub condiţia anonimatului. Textul prezentat Hamasului la Cairo, unde premierul din Qatar s-a întâlnit cu preşedintele Abdel Fattah al-Sissi, preia liniile generale ale unei propuneri americane anterioare. Această nouă propunere „se bazează pe cea a trimisului american Steve Witkoff, care prevede o armistiţiu de şaizeci de zile şi eliberarea prizonierilor israelieni în două etape”, potrivit unei surse palestiniene apropiate dosarului. „Propunerea este un acord-cadru pentru lansarea negocierilor privind un armistiţiu permanent. Hamas va organiza consultări interne în cadrul conducerii sale” şi cu liderii altor grupuri aliate, a adăugat această sursă, care a dorit să rămână anonimă. Potrivit unei surse din cadrul Jihadului Islamic, grup palestinian aliat al Hamas, acest plan prevede un armistiţiu de 60 de zile în schimbul eliberării a 10 ostatici israelieni şi restituirea unui număr de cadavre ale prizonierilor. Potrivit sursei din cadrul Jihadului Islamic, „captivii rămaşi ar fi eliberaţi într-o a doua fază, urmând negocieri imediate pentru un acord mai amplu” care să pună capăt războiului, cu garanţii internaţionale. Acest lucru ar avea scopul de a „contracara planul ocupantului de a ocupa Gaza şi de a-i strămuta locuitorii”. Eforturile mediatorilor - Egipt, Qatar şi Statele Unite - au eşuat până în prezent în a ajunge la un armistiţiu durabil în războiul care devastează de 22 de luni Fâşia Gaza. Luni, încă 19 palestinieni au fost ucişi în atacuri şi tiruri israeliene. Niciun responsabil israelian nu a comentat discuţiile în curs din Egipt, unde s-a deplasat premierul qatariot, Mohammed ben Abdelrahmane Al-Thani. Această reluare a eforturilor diplomatice survine în momentul în care armata israeliană se pregăteşte să cucerească oraşul Gaza şi taberele de refugiaţi din vecinătate, care, până acum, au scăpat controlului său, în conformitate cu un nou plan israelian adoptat cu scopul declarat de a distruge Hamas şi de a elibera toţi ostaticii. Anunţul creşte presiunea asupra premierului israelian, Benjamin Netanyahu, atât din partea opiniei publice, care se teme pentru soarta celor 49 de ostatici încă reţinuţi în Gaza - dintre care 27 sunt morţi, potrivit armatei - cât şi din partea comunităţii internaţionale, unde se înmulţesc apelurile pentru a pune capăt suferinţelor locuitorilor din Gaza. Zeci de mii de israelieni au manifestat duminică la Tel Aviv pentru a cere încetarea războiului şi întoarcerea ostaticilor, răpiţi pe 7 octombrie 2023 în timpul atacului fără precedent al Hamas în Israel, care a declanşat războiul din Gaza. Săptămâna trecută, Benjamin Netanyahu a avertizat că Israelul nu va accepta decât un acord „în care toţi ostaticii vor fi eliberaţi o dată şi în condiţiile israeliene pentru a pune capăt războiului” din Gaza, teritoriu ameninţat de o „foamete generalizată”, potrivit ONU. 251 de persoane au fost luate ostatice în timpul atacului din 7 octombrie 2023, care a provocat moartea a 1.219 persoane, în majoritate civili, de partea israeliană. Ofensiva israeliană de represalii din Gaza a provocat 61.944 de morţi, majoritatea civili, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii din Hamas, considerate fiabile de către ONU. Aceasta a provocat, de asemenea, o catastrofă umanitară. De la începutul războiului, Israelul asediază în Gaza 2,4 milioane de palestinieni, pe care i-a supus la începutul lunii martie unui blocaj umanitar total, uşurat apoi în mai şi din nou la sfârşitul lunii iulie, în faţa criticilor internaţionale. Ministrul egiptean de Externe, Badr Abdelatty, a declarat luni la frontiera dintre Gaza şi Egipt că ţara sa este gata „să contribuie la orice forţă internaţională care ar putea fi desfăşurată în Gaza”, cu condiţia ca aceasta să se bazeze pe „o rezoluţie a Consiliului de Securitate, un mandat clar şi să se înscrie într-o perspectivă politică”. El s-a arătat alarmat de situaţia umanitară „de pe teren, care depăşeşte orice imaginaţie”. Amnesty International a acuzat Israelul că duce în Gaza o „campanie deliberată de înfometare”, cu intenţia de a „distruge sistematic sănătatea, bunăstarea şi structura socială a vieţii palestiniene”. Israelul a respins în repetate rânduri acuzaţiile de înfometare deliberată şi afirmă că depune eforturi pentru a permite intrarea mai multor alimente.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.