Inundații devastatoare în Italia și Franța
Update cu 8 luni în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Cristina Preda

Inundații devastatoare în Italia și Franța
Imagini șocante au surprins inundații extinse în Italia, unde mai multe regiuni au fost inundate, iar un bărbat a murit. În Sicilia, locuitorii s-au refugiat pe acoperișurile caselor pentru a-și salva viețile, în timp ce în Franța, viiturile au afectat serios marile orașe.
Viitura din Sicilia a luat prin surprindere mulți cetățeni, care s-au urcat pe maşini sau pe acoperișurile locuințelor pentru a evita ape. Un bărbat a fost salvat cu ajutorul unui elicopter, iar străzile din Catania au fost complet acoperite de apă, blocând circulația timp de zeci de minute. Aeroportul din Palermo a întâmpinat probleme majore, rămânând fără curent electric la un moment dat.
După retragerea apelor, orașul a fost lăsat cu un peisaj devastator. Imaginile surprinse din elicopter arată sute de sere din Sicilia complet distruse. Locuitorii au descris momentele de panică, în special pentru cei care locuiesc la etajele inferioare și fermierii care și-au pierdut culturile din cauza inundațiilor.
Un cetățean italian a explicat că "pamânturile se întăresc atât de mult din cauza secetei, încât atunci când plouă, devin ca cimentul. Astfel, apa devine necontrolată, iar drumurile se umplu de apă și noroi." Probleme severe au fost constatate și în nordul Italiei. La Bologna, primarul a cerut cetățenilor de la parter să se deplaseze către etajele superioare datorită inundațiilor provocate de un râu care a afectat mai multe zone.
De asemenea, vremea extremă a lovit și Franța, unde, în vestul țării, viiturile au distrus străzi din diverse orașe. Imaginile din Saint Malo ilustrează mașinile purtate de forța apelor, iar pietonii au fost nevoiți să se refugieze pe borduri mai înalte pentru a scăpa de inundații.