Italia înfruntă Franța și Germania în contextul schimbărilor politice din Parlamentul European
Update cu 1 an în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Italia înfruntă Franța și Germania în contextul schimbărilor politice din Parlamentul European
Italia încearcă să se impună în fața Franței și Germaniei după victoria formațiunii de extremă dreaptă Fratii Italiei în alegerile europarlamentare, în timp ce partidele din celelalte două țări au înregistrat înfrângeri. Ministrul italian de externe a declarat că liderii din Franța și Germania "nu o pot izola" pe Giorgia Meloni și că grupul ECR (Comservatorii și Reformiștii Europeni), din care fac parte mai multe partide eurosceptice și de extremă dreaptă, ar trebui să ia locul Verzilor în viitoarea majoritate în Parlamentul European.
Antonio Tajani, liderul partidului Forza Italia, formațiunea fondată de Silvio Berlusconi, a afirmat că există "tentative" ale Franței și Germaniei de a o "izola" pe Giorgia Meloni în discuțiile pentru ocuparea funcțiilor de conducere în interiorul Uniunii Europene. "Nu am fost prezent ieri la întâlnirea de la Bruxelles, dar cu siguranță există întotdeauna o încercare din partea unor forțe care au pierdut alegerile să-și impună opțiunile, să impună legea pierzătorului," a spus Tajani, referindu-se la Emmanuel Macron și la Olaf Scholz.
Președintele francez și cancelarul german au suferit înfrângeri semnificative în fața partidelor de extremă dreaptă. În Franța, situația dificilă a fragilei majorități prezidențiale l-a determinat pe Macron să dizolve parlamentul și să convoace alegeri anticipate. Tajani a mai spus că "nu se poate încerca schimbarea rezultatului alegerilor și a voinței cetățenilor cu operațiuni de palat," făcând referire la aceste presupuse "dorinte și încercări" ale Franței și Germaniei de a o izola pe Giorgia Meloni. "Trebuie să se țină cont de rezultatul alegerilor, porțile majorității trebuie deschise față de ECR, nu față de Verzi," a susținut șeful diplomației italiene.
În ciuda apartenenței sale la extrema dreaptă neofascistă, Giorgia Meloni este curtată intens de Ursula von der Leyen și de Partidul Popular European (PPE) pentru o susținere la conducerea Comisiei Europene.