Jens Stoltenberg: Țările NATO nu sunt vizate de vreo amenințare militară imediată
Update cu 1 an în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Simona Stan

Jens Stoltenberg: Țările NATO nu sunt vizate de vreo amenințare militară imediată
STOCKHOLM — Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat vineri că statele membre NATO nu sunt amenințate direct de Rusia, după ce Moscova a acuzat Occidentul de escaladarea conflictului din Ucraina. "Atât timp cât nu lăsăm loc pentru neînțelegeri sau evaluări eronate la Moscova, nu există nicio amenințare militară împotriva statelor NATO", a declarat Stoltenberg într-o conferință de presă la Stockholm alături de premierul suedez Ulf Kristersson, informează AFP, citat de Agerpres.
Întrebat despre posibilitatea ca Rusia să testeze angajamentul NATO de a apăra un stat membru în baza articolului 5 din tratatul Alianței, Stoltenberg a spus: "Nu vedem nicio amenințare militară imediată împotriva unei țări NATO". El a adăugat că "nu credem că articolul nostru 5 va fi pus la încercare".
Declarațiile vin pe fondul tensiunilor crescânde dintre Rusia și NATO, după decizia țărilor occidentale de a furniza sprijin militar Ucrainei. Kremlinul a criticat NATO pentru că a început "un nou ciclu de escaladare" în urma deciziei SUA de a autoriza Kievul să atace ținte din Rusia. Totodată, Parisul a anunțat că va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, iar Rusia a apreciat că Franța este "pregătită să participe direct la conflict".
Premierul suedez Ulf Kristersson a anunțat că avioanele de luptă suedeze vor participa la supravegherea aeriană a NATO în Marea Baltică, cu avioane Gripen. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat în vizită în Franța, a solicitat din nou aliaților săi occidentali "să facă mai mult" pentru a sprijini Ucraina în fața agresiunii ruse.