Lansarea bombei atomice asupra Hiroshimei: un capitol întunecat din istoria mondială
Update cu 10 luni în urmă
Timp de citire: 5 minute
Articol scris de: Maria Simionescu
Lansarea bombei atomice asupra Hiroshimei: un capitol întunecat din istoria mondială
Pe 6 august 1945, orașul japonez Hiroshima a fost devastat de bombardamentul atomic, care a dus la moartea imediată a zeci de mii de oameni. Aceasta, împreună cu atacul de la Nagasaki pe 9 august, a culminat cu un bilanț devastator de aproximativ 210.000 de decese până la sfârșitul anului 1945, cauzate atât de explozie, cât și de radiații, conform cercetărilor istoricului militar D.M. Giangreco.
Analizând arhivele, Giangreco își pune întrebarea: ce s-ar fi întâmplat dacă Japonia nu ar fi capitulat după aceste atacuri? La 15 august, împăratul Japoniei, Hirohito, a anunțat poporul despre utilizarea unei „bombe noi și foarte crude” de către inamic, care amenința „prăbușirea și distrugerea definitivă a națiunii japoneze”. Hirohito a subliniat că era timpul să se suporte „insuportabilul” și să se accepte înfrângerea.
În urma acestui anunț, Imperiul Japonez s-a predat oficial Puterilor Aliate pe puntea cuirasatului USS Missouri, ancorat în Golful Tokyo. Cu toate că această utilizare a armelor nucleare a stârnit controverse, un aspect rămâne în mare parte necunoscut pentru mulți americani de astăzi: în dimineața acelei zile de august aproape de opt decenii în urmă, atât americanii, cât și japonezii credeau că războiul era departe de a fi încheiat.
Președintele Harry S. Truman și consilierii săi militari credeau că atacurile aeriene inițiale nu vor împiedica invazia terestră planificată a Japoniei, care ar fi dus la bătălii sângeroase și prelungite, posibil până în 1947. Fără bombele atomice, sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial ar fi putut fi departe, iar forțele americane, aflate în drum spre Pacific, se pregăteau pentru această invazie.
Invazia Japoniei, denumită „Downfall” (Căderea), era planificată în trei etape principale: cucerirea insulei Kyushu, invazia insulei Honshu în prima parte a anului 1946 și încercuirea Tokyo-ului pentru a-l izola de întăriri. Se estima că această operațiune ar fi implicat peste 1,25 milioane de trupe, iar planificatorii militari au prezis un cost imens de vieți omenești, cu estimări că între 500.000 și 1.000.000 de soldați americani ar fi putut cădea victime ai conflictului.
Chiar și în mijlocul acestor planuri, Truman a fost conștient de costurile umane uriașe care ar fi rezultat dintr-o invazie. Acest lucru a fost subliniat și de un document din iulie 1945, care estima că ar fi necesar să se „ucidă cel puțin 5-10 milioane de japonezi”, cu ramifications devastatoare pentru soldații americani.
Cu toate acestea, când războiul s-a încheiat brusc, aproape 500.000 de medalii Purple Heart au rămas nefolosite, reflectând incertitudinea în care se aflau forțele americane. Cu aproximativ 300.000 de civili japonezi deja morți și milioane de oameni fără adăpost înainte de lansarea bombelor atomice, cifra totală a victimelor era în continuă creștere.
În paralel, guvernul japonez a realizat că posibilitatea unei victorii era sumbră, chiar speculând că ar putea sacrifica 20 de milioane de japonezi pentru a evita deznodământul. Această matematică înfricoșătoare a subliniat disperarea din cadrul regimului militarizat al Japoniei.
În cele din urmă, decizia lui Truman de a lansa bombele atomice a accelerat capitularea Japoniei, împiedicând o invazie devastatoare care ar fi avut loc până la sfârșitul anului 1946 sau chiar 1947. Această alegere istorică a dus la sfârșitul războiului, dar provocările morale și etice rămân un subiect de dezbatere intensă și astăzi.
