Acum 53 de ani, pe 27 iulie 1972, YF 15A, prototipul legendarului avion de vânătoare McDonnell Douglas F-15, a zburat pentru prima dată. Suntem în 2025, iar F-15 este încă în dotarea a numeroase armate, fără planuri de a ieși la pensie. Explicația este simplă: F-15 face ceea ce nici F-22 și F-35 nu pot facePrincipalul motiv este simplu: F-15 este un adevărat „monstru” în ceea ce privește încărcătura de luptă. Poate lansa aproape o duzină și jumătate de rachete AIM-120 AMRAAM împotriva țintelor aeriene sau se poate transforma într-un „camion cu bombe”, scrie Defense Express. Deține recordul pentru cele mai multe avioane inamice doborâte în istoria modernă. F-15 are la activ 103-104 avioane doborâte (în funcție de sursă) și chiar un satelit distrus folosind racheta ASM-135 ASAT. Remarcabil este faptul că niciun F-15 nu a fost doborât vreodată într-o luptă aer-aer. De-a lungul istoriei sale, doar trei avioane F-15E au fost pierdute din cauza focului terestru în timpul celor două războaie din Irak. Aceasta din aproximativ 1.200 de avioane produse. În afară de Statele Unite, doar Israelul, Japonia, Coreea de Sud, Singapore, Arabia Saudită și Qatarul și-au permis să opereze acest avion de vânătoare.1965 Citește și Un avion militar rus a fost detectat în apropierea spaţiului aerian britanic. „Ursul” e cel mai mare bombardier strategic al lui Putin A fost soluționat cazul avionului F-35 care a zburat de capul lui încă 100 de kilometri, după ce pilotul s-a ejectatTotul a început în 1965, când Forțele Aeriene ale Statelor Unite se confruntau cu incertitudini privind dezvoltarea lor viitoare. La acea vreme, inventarul său era un „zoo” de diverse avioane de vânătoare, bombardiere și interceptori proiectate și adoptate în anii 1950: F-100 Super Sabre, F-101 Voodoo, F-102 Delta Dagger, F-104 Starfighter, F-105 Thunderchief și F-106 Delta Dart. F-4 Phantom II era în curs de desfășurare, iar F-5 Freedom Fighter intrase în producția de export. O adevărată menajerie, în concluzie. Între timp, ideea de a crea un singur super-vânător universal greu atât pentru Marina, cât și pentru Forțele Aeriene în cadrul programului Tactical Fighter Experimental (TFX), care a dus la F-111, a produs în cele din urmă doar un bombardier pentru Forțele Aeriene. Costul F-111 a împiedicat producția în serie a acestuia, fiind potrivit doar pentru un război la scară largă împotriva URSS. Cu toate acestea, SUA se aflau deja în război în Vietnam, cu Coreea în spate și convingerea fermă că un alt conflict în Lumea a Treia era inevitabil. Astfel, era nevoie de avioane produse în serie. Au apărut idei pentru a compensa cu un avion ușor și multifuncțional - fie un A-7 modernizat, capabil de luptă aeriană completă, fie un F-5 îmbunătățit, cu capacitate îmbunătățită de atac la sol. Ambele opțiuni au fost întâmpinate cu scepticism, deși sprijinul s-a îndreptat spre A-7. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media În cadrul Forțelor Aeriene, un grup de generali a insistat pentru dezvoltarea unui avion de vânătoare cu superioritate aeriană. Astfel, a apărut conceptul de „avion de vânătoare mediu” sub denumirea abstractă F-X. Din cauza constrângerilor bugetare, programul a fost deghizat în avion de vânătoare de sprijin apropiat capabil să efectueze lovituri la sol. În aprilie 1965, proiectul a primit finanțare și aprobare din partea puternicului secretar al apărării Robert McNamara, care dorea să elimine „grădina zoologică” de avioane. Primele schițe ale F-X prevedeau sisteme avionice avansate și aripi cu unghi de atac variabil, similare celor de pe F-111. Aeronava urma să atingă viteza de Mach 2,7, să transporte cantități mari de muniție — 1.000 de cartușe pentru tunul său M61 de 20 mm, patru rachete aer-aer sau până la opt bombe Mk 82 (500 lbs / 230 kg) sau 4.000 lbs (~2 tone) de altă muniție. Acest lucru se traducea într-o greutate la decolare de 60.000 lbs (27 tone), un raport tracțiune-greutate de 0,75 și o sarcină pe aripă de 110 lbf/ft² (537 kg/m²). Apoi a apărut maiorul John Richard Boyd, o figură legendară care, folosind accesul neautorizat la un supercomputer, a dezvoltat teoria energiei-manevrabilității. Datorită acestei teorii, care a câștigat popularitate în cercurile Pentagonului, F-X a fost redus în 1967 la 40.000 lbs (18 tone), cu un raport tracțiune-greutate de 0,97 și o viteză maximă de 2,3-2,5 Mach. Până în vara anului 1967, F-X a fost repoziționat ca înlocuitor pentru F-4. A fost anunțat un plan bugetar: 7,183 miliarde de dolari în total, inclusiv 615 milioane de dolari pentru cercetare și 2,468 miliarde de dolari pentru primii cinci ani de operațiuni. Planul era de a comanda 1.000 de avioane la 2,84 milioane de dolari fiecare, livrările urmând să înceapă în decembrie 1973. În dolari din 2025, aceasta echivalează cu 69,34 miliarde de dolari pentru întregul program și 27,4 milioane de dolari per avion. În 1968, programului F-X i s-a acordat prioritate maximă, influențat de lecțiile învățate din Vietnam, unde luptele aeriene s-au transformat în lupte aeriene. Cu toate acestea, comanda a fost redusă mai întâi la 635, apoi la 520 de avioane. Costul unitar s-a dublat la 5,3 milioane de dolari (51 de milioane de dolari în prezent), iar costul total al programului a crescut la 8,128 miliarde de dolari (78,52 miliarde de dolari în prezent). Citește și Avionul rusesc Suhoi SU-57 de generația a cincea a fost ridiculizat de chinezi la Salonul Aerian de la Zhuhai O presiune suplimentară a venit din partea serviciilor de informații cu privire la programul sovietic E-155, care urma să devină MiG-25. Deși a fost o reacție tardivă la conceptele americane de viteză mare și altitudine mare, deja abandonate, aceasta a stârnit totuși îngrijorare. În septembrie 1968, au fost solicitate propunerile finale. Fairchild-Hiller, North American, McDonnell Douglas și General Dynamics au depus oferte. Toate, cu excepția General Dynamics, au primit 15,4 milioane de dolari pentru a dezvolta prototipuri. Proiectele au fost prezentate în iulie 1969. Fairchild-Hiller a propus un design cu nacele motorului amplasate la distanță mare una de alta, îmbunătățind capacitatea de supraviețuire prin îngreunarea dezactivării ambelor motoare și rezolvând problemele aerodinamice cauzate de aspirarea gazelor de la arme. Totuși, acest lucru a compromis manevrabilitatea cu un singur motor.North American a propus modelul NA-335, un design elegant care utiliza un fuselaj cu corp de ridicare și structură aripă integrată. Amplasarea motorului și a prizelor de aer a fost inspirată de experiența lor cu modelul XB-70 Valkyrie. McDonnell Douglas a prezentat viitorul F-15 cu cea mai mare suprafață a aripilor, cele mai mari rezervoare de combustibil și cel mai mic cost. Propunerea lor a obținut cel mai mare punctaj în toate cele patru categorii de evaluare. Contractul pentru F-15 a contribuit la compensarea încetării producției modelului F-4, care a continuat până în 1981. Iar câștigător este… La 23 decembrie 1969, McDonnell Douglas a câștigat contractul. Proiectarea și producerea primelor 20 de aeronave urma să coste 1,1 miliarde de dolari. Spre deosebire de tradițiile sovietice de proiectare, care se concentrau pe un singur proiectant șef genial, directorul general al McDonnell Douglas a declarat că compania a cheltuit 2,5 milioane de ore de muncă pentru a câștiga contractul. O echipă formată inițial din 200 de persoane, care ulterior a crescut la 1.000, a lucrat timp de doi ani, studiind peste 100 de proiecte alternative și mii de variante. A urmat competiția pentru furnizorul de motoare, Pratt & Whitney câștigând cu F100-PW100. Hughes Aircraft a câștigat contractul pentru un sistem de țintire radar operabil de un singur pilot, capabil să urmărească ținte terestre. Calculele au arătat că F-15 avea o superioritate clară față de MiG-25 în ceea ce privește puterea specifică și sarcina pe aripă. Estimări ulterioare au arătat că performanțele reale ale MiG-25 erau chiar mai scăzute. Pe 26 iunie 1972, primul prototip YF 15A a fost prezentat la fabrica McDonnell Douglas din St. Louis, primind numele oficial Eagle. Alte nouă prototipuri erau deja în construcție. După ceremonie, avionul a fost revopsit cu finisaje portocalii și transportat cu un C-5 la baza aeriană Edwards, unde pilotul de încercare al McDonnell Douglas, Irving Burrows, l-a pilotat pentru prima dată — exact acum 53 de ani, pe 27 iulie 1972. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media În termen de șase luni, Pentagonul a comandat producția în serie. F-15A a devenit un avion de vânătoare pur, cu capacitate secundară de atac, în conformitate cu teoria lui Boyd și cerințele Forțelor Aeriene — și chiar le-a depășit. Greutatea goală era de 41.500 lbs (18,8 tone), greutatea maximă la decolare de 56.000 lbs (25,4 tone), viteza maximă Mach 2,5, raportul tracțiune-greutate (gol) 1,07, încărcarea aripii 73,1 lbf/ft² (357 kg/m²). Armament: patru rachete AIM-7F Sparrow și patru rachete AIM-9 Sidewinder. Au fost construite în total 384 de avioane F-15A cu un singur loc și 61 de avioane F-15B cu două locuri, care au intrat în serviciu în 1976. Între timp, lucrările de modernizare ale modelului F-15C/D în cadrul programului Eagle Package (PEP 2000) au adăugat 900 kg de combustibil, rezervoare conforme, au crescut greutatea maximă la decolare la 68.000 lbs (30,6 tone) și au introdus noi motoare F100-220. Modelul F-15C/D a fost adoptat în 1979, cu noi îmbunătățiri MSIP în 1983, inclusiv un computer central îmbunătățit, arme actualizate și sisteme puternice de război electronic. În paralel, F-15E Strike Eagle a fost dezvoltat începând din 1981, cu o încărcătură de bombe de 10,5 tone — cu o jumătate de tonă mai mult decât B-29 Superfortress. A câștigat competiția Enhanced Tactical Fighter pentru a înlocui F-111, cu scopul de a efectua misiuni de atac profund combinând atacuri aeriene și terestre fără sprijin extern. În 2020, Pentagonul a comandat F-15EX, asigurându-se că aeronava va rămâne în serviciul SUA pentru deceniile următoare. Israelul a selectat, de asemenea, această variantă, în ciuda faptului că operează deja avioane F-35. F-15EX continuă să ofere capacități încă neegalate de alte avioane. Citește și Bloggerii militari ruși se laudă că un avion MiG-31 a prins în ambuscadă două aparate F-16 exact când încercau să decoleze