Peste 47.000 de europeni au murit din cauza caniculei vara trecută
Update cu 10 luni în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Maria Simionescu

Peste 47.000 de europeni au murit din cauza caniculei vara trecută
Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Institutul pentru Sănătate Globală din Barcelona a arătat că vara trecută, peste 47.000 de oameni din Europa au decedat din cauza valurilor extreme de căldură. România ocupă locul șase în această statistică, având 2.585 de victime raportate oficial.
Studiul, publicat luni în revista Nature Medicine, indică faptul că în sudul Europei femeile au o rată mai mare de decese din cauza caniculei în comparație cu bărbații. Astfel, din cele 2.585 de victime din România, 1.192 erau femei, iar 104 bărbați.
Cele mai afectate țări de valurile de căldură au fost Italia, cu peste 12.000 de decese, urmată de Spania, cu mai mult de 8.000, și Germania, cu peste 6.000 de victime. Grecia se distinge ca țara cu cea mai mare rată de mortalitate provocată de caniculă, raportată la numărul de locuitori, înregistrând 393 de decese la un milion de locuitori anul trecut. Aceasta este urmată de Bulgaria, Italia și Spania.
Majoritatea deceselor înregistrate anul trecut au avut loc în timpul a două mari valuri de căldură, la mijlocul lunii iulie și la sfârșitul lunii august. În vara anului 2024, România a fost deja sub cod roșu de caniculă în mai multe regiuni, cu temperaturi atingând până la 42 de grade Celsius în luna iulie.
De asemenea, mijlocul lunii august va aduce un nou val de căldură în România, cu temperaturi ce vor urca până la 40 de grade. Meteorologii au emis un cod portocaliu pentru marți și miercuri, vizând județele din sud-vestul țării. Conform ANM, în zonele sudice ale Crișanei, Banat, Oltenia și cea mai mare parte a Munteniei, se așteaptă caniculă și disconfort termic ridicat, cu indicele temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități.