Prima reacție a Kievului, după ce SUA au anunțat că nu mai livrează anumite arme Ucrainei: „Suntem pe cale să clarificăm situaţia"
Inapoi

Prima reacție a Kievului, după ce SUA au anunțat că nu mai livrează anumite arme Ucrainei: „Suntem pe cale să clarificăm situaţia"

Postat pe 02 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Externe
"Orice întârziere sau amânare" în livrările de arme americane către Kiev ar "încuraja" Rusia să-şi continue invazia, a declarat miercuri Ministerul de Externe ucrainean. Kievul încearcă să "clarifice" situaţia cu Washingtonul, cel mai important susţinător militar al său din 2022 împotriva invaziei ruseşti, după anunţul că Statele Unite au încetat să îi mai livreze anumite arme, a anunţat la rândul său Dmitro Litvin, un consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski, informează AFP, potrivit Agepres. "În prezent, suntem pe cale să clarificăm situaţia", a declarat reporterilor Litvin, adăugând că "comunicarea cu partea americană continuă în prezent la toate nivelurile". Ucraina l-a convocat miercuri pe emisarul interimar al SUA la Ministerul de Externe şi a subliniat importanţa continuării ajutorului militar esenţial pentru combaterea invaziei Rusiei, anunţă Reuters. Într-un comunicat, se arată că ministrul adjunct de externe al Ucrainei, Mariana Beţa, şi-a exprimat recunoştinţa faţă de şeful adjunct al misiunii americane, John Ginkel, pentru sprijinul SUA, dar a avertizat că o întrerupere a ajutorului, în special a sistemelor de apărare aeriană, ar încuraja Rusia. "Partea ucraineană a subliniat că orice întârziere sau amânare în sprijinirea capacităţilor de apărare ale Ucrainei nu ar face decât să încurajeze agresorul să continue războiul şi teroarea, în loc să caute pacea", a declarat ministerul ucrainean într-un comunicat. Ministerul de Externe ucrainean a reamintit că Rusia este cea care refuză să declare armistiţiul solicitat de SUA. Livrările suspendate de SUA fac parte din pachetele de ajutor aprobate în timpul administraţiei democrate precedente, a preşedintelui Joe Biden. Preşedintele american Donald Trump nu a aprobat niciun ajutor militar nou pentru Kiev şi nu a răspuns încă ofertei Ucrainei de a cumpăra, cu fonduri europene, armele pe care Washingtonul a precizat deja că nu le va trimite gratuit, aşa cum a făcut administraţia anterioară, aminteşte EFE. Totodată, o sursă militară ucraineană a declarat miercuri pentru AFP că Ucraina va "întâmpina dificultăţi" în lupta împotriva armatei ruse fără muniţiile americane. "În prezent, depindem în mare măsură de livrările de arme americane, chiar dacă Europa face tot posibilul, dar vom întâmpina greutăţi fără muniţii americane", a recunoscut sursa militară, în timp ce Moscova îşi intensifică atacurile împotriva Ucrainei. Decizia Pentagonului de a opri unele livrări de arme către Ucraina, inclusiv rachete de apărare antiaeriană, este "dureroasă" pentru efortul Kievului de a se apăra împotriva atacurilor aeriene ruseşti, a declarat miercuri un parlamentar ucrainean de rang înalt, citat de Reuters. "Această decizie este cu siguranţă foarte neplăcută pentru noi", a declarat reporterilor de la Kiev Fedir Venislavski, parlamentar din partidul de guvernământ Slujitorul Poporului şi membru al comisiei de apărare a parlamentului. "Este dureros şi, pe fondul atacurilor teroriste pe care Rusia le comite împotriva Ucrainei... este o situaţie foarte neplăcută", a adăugat el. În schimb, Kremlinul a salutat miercuri vestea că Statele Unite au oprit unele livrări de arme către Ucraina, afirmând că cu cât sunt expediate mai puţine arme către Kiev, cu atât mai repede se va încheia războiul. Statele Unite au anunţat marţi că au încetat livrarea anumitor arme către Kiev, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la scăderea propriilor stocuri de muniţie, chiar în momentul în care armata rusă îşi intensifică atacurile împotriva Ucrainei.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din covasna

-
-

19:11

Femeia de 85 de ani dispărută la Sfântu Gheorghe nu a fost încă găsită

Polițiștii continuă căutările pentru Simon Eva, în vârstă de 85 de ani, dispărută de la domiciliu în data de 14 august. Autoritățile solicită, din nou, sprijinul populației pentru orice informații care ar putea conduce la găsirea femeii. Reamintim că semnalmentele femeii sunt: Oricine poate oferi informații este rugat să sune la 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție. Marți seara a fost emis și un mesaj RO-ALERT,
Image Description

18:46

Protest sindical în faţa Prefecturii din Sfântu Gheorghe faţă de măsurile fiscale ale Guvernului

Aproape 100 de membri ai principalelor confederaţii sindicale din judeţul Covasna au pichetat, miercuri, sediul Prefecturii din municipiul Sfântu Gheorghe, ei spunând că sunt nemulţumiţi de măsurile fiscale propuse de Guvern şi lipsa dialogului social. Participanţii, membri ai CNSLR Frăţia, Cartel Alfa, CSDR şi Confederaţiei Sindicale Meridian, au reprezentat sectoare precum sănătate, asistenţă socială, învăţământ şi administraţie locală. Aceştia au afişat mesaje pe care scria „Respectaţi partenerii de dialog social.
Image Description

17:59

Horoscop miercuri, 20 august 2025

Miercuri, 20 august 2025, conjuncția Lună–Venus în Rac favorizează apropierea dintre oameni, reconcilierea și gesturile de afecțiune. Nevoia de căldură sufletească se exprimă firesc, iar relațiile pot fi consolidate printr-un cuvânt bun, un gest de sprijin sau o confesiune sinceră. Iată cum este influențată fiecare zodie! Aspectul astral de azi te ajută să îți întărești legăturile de familie și să simți că aparții unui mediu în care ești acceptat necondiționat.
Image Description

17:58

Activități informativ-preventive derulate de poliţişti la Gara C.F.R. din municipiul Sfântu Gheorghe

Astăzi, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna– Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Covasna, au desfășurat activități informativ-preventive la Gara C.F.R. din municipiul Sfântu Gheorghe. Temele abordate au vizat prevenirea accidentelor produse prin electrocutare în domeniul transporturilor feroviare și prevenirea consumului și traficului de droguri și a altor substanțe psihoactive. Activitățile au fost desfășurare în cadrul Campaniei
Image Description

15:08

Anul care l-a pus la încercare pe Tompa Krisztián

Nu mulți sportivi pot spune că la 25 de ani au deja două decenii de experiență într-un sport care îți pune corpul și mintea la încercare până la limită. Tompa Krisztián poate. Și nu doar o spune – o dovedește la fiecare start, fie că vorbim de campionatul est-european unde e lider, fie de nebunia numită Red Bull Romaniacs. Chiar dacă motocrosul românesc se zbate între entuziasm și lipsa de
Image Description

Recente din Romania

-
-

05:58

- Botosani - VIDEO Situație gravă la Școala Specială din Botoșani. Acoperișul clădirii a fost dat jos, iar acum finanțarea ar putea fi sistată

Situație gravă la Școala Profesională Specială „Sf. Stelian” Botoșani. Clădirea în care funcționează aceasta a fost inclusă într-un proiect de reabilitare în valoare de 3,7 milioane de euro, derulat prin intermediul Companiei Naționale de Investiții (CNI). Constructorul, firma Samo Expert Proiect SRL din județul Bacău, a început lucrările anul trecut, fără însă a le finaliza. Acum, Guvernul a anunțat sistarea tuturor investițiilor pe proiecte guvernamentale care se află într-o fază
Image Description

05:57

- Constanta - Anunț de ultim moment în cazul dublei tragedii de lângă Agigea! Patru ani și șapte luni de închisoare pentru uciderea din culpă a două tinere. Ce a stabilit Curtea de Apel Constanța

Cauza a fost soluționată în primă instanță de Judecătoria Constanța, care a decis condamnarea la aproape cinci ani de închisoare a șoferuluia cuzat de producerea tragediei. Conform datelor noastre, primul termen la Curtea de Apel Constanța a fost stabilit pentru data de 9 octombrie 2025. Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă. Reamintim că potrivit procurorilor, Maria M., de 21 de ani din Techirghiol și
Image Description

05:54

- Constanta - Judecătorii explică victoria companiei Magenta Construct SRL, în procesul cu Agenția de Mediu! Este vizat imobilul cu 9 etaje și centru spa de pe Promenada Năvodari

Amintim, prin Hotărârea 997/2025 pronunțată la data de 14 august 2025, judecătorii de la Secția de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului au obligat Agenția pentru Protecția Mediului să soluționeze o cerere a companiei, transmisă la finele lunii mai 2024 către APM Constanța. În speță, este vizată cererea Magenta Construct SRL de emitere a acordului de mediu pentru „Modificare proiect în curs de execuţie autorizat cu AC nr. 289/06.07.2021 «construire
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
covasna WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul covasna
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete