Shoturi de vodcă la palatul dictatorului din Belarus: Cum a negociat trimisul lui Trump cu Lukașenko eliberarea deținuților politici
Inapoi

Shoturi de vodcă la palatul dictatorului din Belarus: Cum a negociat trimisul lui Trump cu Lukașenko eliberarea deținuților politici

Postat cu 7 ore în urmă

Update cu 7 ore în urmă

Timp de citire: 14 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
Eliberarea celor 14 deținuți politici din Belarus în luna iunie a venit într-un moment de detensionare a relațiilor dintre Minsk și Washington, însă aceasta nu ar fi fost posibilă fără implicarea lui John Coale, trimisul special adjunct al Statelor Unite în Ucraina. Fostul avocat al lui Donald Trump a dezvăluit pentru Politico detalii surprinzătoare despre negocierile secrete purtate cu Alexandr Lukașenko și trucurile la care a apelat pentru a-l convinge pe președintele belarus să îi elibereze pe prizonieri. Într-un autobuz care se deplasa înspre granița Belarusului cu Lituania, 14 deținuți politici cu capul acoperit în saci de pânză așteptau speriați să afle unde vor fi duși. La cinci ani după ce Lukașenko a lansat o campanie de represiune violentă împotriva tuturor opozanților, unii dintre prizonieri se temeau că vor fi executați. Printre aceștia se număra și Serghei Tihanovski, liderul opoziției din Belarus – un rol pe care l-a preluat soția lui, Svetlana, după ce disidentul belarus a fost arestat în 2020. Când au ajuns aproape de destinație, membrii serviciului de securitate din Belarus, cunoscut în continuare sub numele de KGB, ca în vremurile sovietice, le-au dat jos sacii de pe cap și le-au spus să rămână cu privirea în podea. Imediat ce ușa autobuzului s-a deschis, au fost întâmpinați cu un mesaj complet neașteptat: „Președintele Trump m-a trimis să vă aduc acasă.” Bărbatul care le-a vorbit prizonierilor uluiți era John Coale, un fost avocat al lui Trump care acum lucrează ca trimis special adjunct în Ucraina. Celor 14 deținuți politici nu le-a venit să creadă. „Erau înspăimântați. Când am deschis ușa aceea și i-am făcut să realizeze că sunt liberi a fost chiar un moment special”, a povestit Coale. „Gestul de bunăvoință” al liderului belarus a fost un moment rar în relația tensionată dintre SUA și Belarus, care a devenit încă și mai rece după ce Lukașenko a arestat mii de oameni care au ieșit în stradă să protesteze rezultatul alegerilor frauduloase din 2020. Stilul informal adoptat de Coale în discuțiile cu Lukașenko arată din nou felul foarte personal prin care Trump și echipa sa abordează probleme importante de politică externă în al doilea său mandat de președinte al SUA. Criticii au atacat lipsa de experiență în diplomație a trimișilor speciali aleși de Trump pentru a implementa agenda sa în afara granițelor, o sarcină pe care președintele american le-a atribuit-o unor prieteni foarte apropiați și aliați ai săi. Până la urmă, cum ar putea un magnat imobiliar precum Steve Witkoff să conducă negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina, a programului nuclear al Iranului și al războiului din Gaza? În ciuda lipsei lor de experiență în politică, însă, acești trimiși speciali au un avantaj crucial: ei au acces direct la președintele SUA și pot forma o punte între cele două părți care ocolește birocrația Departamentului de Stat. Ei sunt liberi să spună și să facă lucruri pe care diplomații tradiționali ai Statelor Unite nu le pot face. Trimiterea consilierului de securitate națională sau a secretarului de stat (ambele posturi sunt ocupate de Marco Rubio, în acest moment) la Minsk ar putea fi văzută ca un gest de recunoaștere oficială a autorității lui Lukașenko, a spus Franak Viacorka, șeful de cabinet al Svetlanei Tihanovskaia, lidera opoziției din Belarus. „Dar dacă vorbim despre trimiși speciali – sarcina lor este să obțină acorduri, să rezolve crize”, a mai spus Viacorka. Aventurile lui Coale în Belarus au început cu un apel telefonic din partea Departamentului de Stat în luna aprilie. Întrebarea pe care a primit-o a fost dacă era dispus să călătorească la Minsk ca să se întâlnească cu Lukașenko, o persoană descrisă de multe ori drept ultimul dictator al Europei. Coale a acceptat imediat. Când a aflat că trebuie să plece înspre Belarus a doua zi, a început să regrete decizia luată în grabă, dar era prea târziu să mai dea înapoi. Cea mai mare victorie a lui Coale (78 de ani) în cariera sa de avocat a fost probabil procesul contra celor mai mari companii din industria tutunului din anii '90, atunci când a ajutat la obținerea unui acord pentru soluționarea litigiului dintre „Big Tobacco” și 46 din cele 50 de state americane în valoare de 386 de miliarde de dolari. În politică, Coale a fost mult timp de partea democraților, însă l-a susținut pe John McCain în cursa prezidențială din 2008 și s-a împrietenit cu Sarah Palin, fostă guvernatoare a statului Alaska din partea republicanilor. Coale l-a cunoscut pe Trump în urmă cu aproximativ 20 de ani prin intermediul soției sale, Greta Van Susteren, fostă prezentatoare Fox News care i-a luat interviu actualului președinte al Statelor Unite de mai multe ori. La doar câteva zile după ce a acceptat noua misiune, Coale și câțiva diplomați americani au trecut granița din Lituania înspre Belarus. Când au ajuns la reședința oficială a lui Lukașenko din Minsk – Palatul Independenței – Coale a remarcat faptul că clădirea era de mărimea unui mic terminal de aeroport. „Este așa de mare că Tom Brady nu ar putea să dea o pasă de la un capăt al holului până în celălalt”, a spus Coale. Pentru Trump, eliberarea prizonierilor americani închiși în țări străine a fost o prioritate încă de la începutul mandatului său, ceea le-a oferit liderilor autoritari precum Lukașenko șansa perfectă de a-i capta atenția președintelui Statelor Unite. La doar o săptămână de la învestirea lui Trump din luna ianuarie, Belarusul a eliberat-o unilateral pe Anastasia Nuhfer, cetățean american arestat în legătură cu protestele din 2020. „Lukașenko se teme de Trump”, a spus Viacorka. „El știe foarte bine cum să îi abordeze pe politicienii obișnuiți, dar nu are nicio idee cum să gestioneze relația cu acești lideri puternici și imprevizibili precum Trump.” După o cină lungă la palat, Coale a primit sarcina de a-l cunoaște mai bine pe liderul guraliv al Belaruslui. „Mi-au spus să îl farmec. Să glumesc cu el, așa că am făcut asta. Lukașenko aducea în vorbă Departamentul de Stat și eu spuneam: 'Da, păi tot ce vor ei este să bla bla bla'. Și i-a plăcut asta.” Coale a spus că Lukașenko i s-a părut o persoană inteligentă și iscusită care își dorește relații mai bune cu Statele Unite și vrea să joace un rol în negocierile privind încheierea războiului din Ucraina. La un moment dat, oamenii lui Lukașenko au adus vodcă – sticle purtând marca personală a liderului de la Minsk – și au început toasturile. Lukașenko a ridicat paharul în cinstea lui Trump, iar Chris Smith, secretarul de stat adjunct, l-a îndemnat pe Coale să facă și el un toast în onoarea gazdei lor, așa cum cere tradiția locală. În timp ce băutura a continuat să curgă, Coale a început să își facă griji pentru propriul stomac. „Am luat două shot-uri, nu am vomitat, dar nu l-am mai luat și pe al treilea”, a povestit Coale. Cei doi au discutat foarte puțin despre politică. „A fost doar distracție.” Se pare că și Lukașenko s-a distrat: câteva ore mai târziu, delegația americană a primit exact ceea ce își dorea de la vizita în Belarus. Youras Ziankovici, un cetățean american naturalizat care a fost arestat la Moscova în 2021 și acuzat că plănuia o lovitură de stat împotriva lui Lukașenko, a fost eliberat. Discuțiile au continuat în secret, iar în luna iunie au fost eliberați și ceilalți 14 deținuți politici. Pe Coale nu îl preocupă dansul diplomatic pe care îl practică Lukașenko – pe de-o parte, vrea să aibă o relație cât mai bună cu SUA și să participe la procesul de pace, pe de alta, este unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Vladimir Putin, ajutându-l să lanseze invazia pe care acum Trump încearcă să o oprească. „Asta e problema lui Rubio. Pe mine mă preocupă doar dacă pot să eliberez mai mulți oameni”, a povestit Coale. „Și dacă se potrivește cu scopul meu și cu ceea ce încerc să fac, nu-mi pasă [de altceva].”
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din covasna

-
-

13:09

Accident cu trei mașini pe DN11, la Ozun

O tânără de 19 ani a ajuns la spital, luni, 21 iulie, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme, produs la intersecția DN 11 cu DJ 103B, în localitatea Ozun. Incidentul a avut loc în jurul orei 14:25 și a fost provocat de un viraj la stânga efectuat fără asigurare corespunzătoare. Oamenii legii precizează că în urma impactului o tânără de 19 ani, unul dintre
Image Description

06:50

Bărbat de 73 de ani prins la volan cu permisul anulat

Un bărbat de 73 de ani a fost prins la volan fără permis, în Zăbala. Polițiștii l-au oprit duminică, 20 iulie, iar în urma verificărilor au aflat că avea permisul anulat din cauza unor abateri rutiere anterioare. În acest caz, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis pentru conducere fără permis. Se încarcă...
Image Description

06:42

Fitness Tribe a lansat înscrierile pentru Şugaş24H

Organizatorii concursului ciclist de anduranţă Şugaş24H au dat miercuri startul înscrierilor pentru cea de-a cincea ediţie, care se va desfăşura în 6 şi 7 septembrie la Băile Şugaş, în apropierea municipiului Sfântu Gheorghe. Evenimentul presupune parcurgerea repetată, timp de 24 de ore, a unui traseu asfaltat de dificultate medie, cu o diferenţă de nivel de 232 de metri. Participarea este permisă în echipe de câte două persoane, în una dintre
Image Description

06:33

Milo – băiatul cu ochi de explorator care visează la libertate

Eu sunt Milo și am doar un an, dar port în mine dorința unei vieți pline – de joacă, de iarbă sub lăbuțe, de oameni care să-mi fie ai mei. Sunt curios, energic și gata să descopăr lumea. Dacă mi-ai deschide poarta de la adăpost, aș pleca în galop, cu inima cât toate zilele și coada sus, ca să-ți arăt cât de mult îmi place să trăiesc. Nu vreau să
Image Description

06:20

Bianca Ruța (Bontă): visuri cu sens, copii și o cafea neterminată

Bianca Ruța (Bontă) jonglează între două lumi care nu iartă pauze: una corporatistă, în care coordonează proiecte într-o publicație internațională de avocatură, și alta personală, în care crește o familie, construiește Heels of Power, proiectul ei de suflet, și își propune să fie vocea femeilor care refuză să rămână pe planul doi. Tânăra din Sfântu Gheorghe vrea să le amintească femeilor că se pot reinventa fără să se piardă. Nu
Image Description

Recente din Romania

-
-

14:09

- Brasov - Despre aspirațiile și nevoile artiștilor contemporani, la Muzeul de Artă Brașov, pe 26 iulie

Evenimentul de la Muzeul de Artă Brașov va avea loc sâmbătă, 26 iulie 2025, începând cu ora 17:00, iar accesul va fi liber. Pornind de la dorințele, aspirațiile și nevoile reflectate de artiști în lucrările lor, discuția – moderată de curatoarea Alexandra Ilnițchi-Ardelean – va explora, prin filtrul urban local, poziția și rolul artistului, al creației și al culturii în societatea contemporană. Evenimentul își propune să dezbată condiția actuală a
Image Description

14:09

- Externe - „Prietenul meu a murit chiar în fața mea.” Un elev descrie momentul în care un avion s-a prăbușit peste școala sa, în Bangladesh 

Farhan Hasan tocmai terminase un examen și ieșea din sala de clasă alături de colegii săi, când un avion de antrenament al forțelor aeriene din Bangladesh s-a prăbușit în campusul școlii sale, omorând cel puțin 31 de persoane, relatează BBC. „Avionul în flăcări lovea clădirea chiar în fața ochilor mei”, a declarat elevul de la Milestone School and College pentru sursa citată. Avionul F-7 BGI s-a prăbuşit la scurt timp
Image Description

14:08

- Bacau - Acțiuni în județul Bacău pentru combaterea vitezei excesive – principala cauză a accidentelor rutiere

În perioada 21 -27 iulie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău desfășoară acțiuni punctuale pentru combaterea vitezei excesive și neadaptate la condițiile de drum, în cadrul unei campanii organizate la nivel național de Poliția Română. Scopul acestor activități este prevenirea accidentelor rutiere grave, generate de nerespectarea regimului legal de viteză, una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere. Polițiștii vor acționa cu echipamente moderne de măsurare a vitezei,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
covasna WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul covasna
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete