SUA impun noi sancțiuni împotriva Rusiei și companiilor chineze
Update cu 1 an în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Simona Stan

SUA impun noi sancțiuni împotriva Rusiei și companiilor chineze
Statele Unite au anunțat miercuri sancțiuni împotriva a peste 300 de entități și indivizi legați de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv companii chineze. Această decizie vine cu o zi înaintea summit-ului G7 din orașul italian Bari, unde conflictul ruso-ucrainean va fi principalul subiect de discuție.
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a declarat că sancțiunile vizează "numeroase sectoare esențiale pentru efortul de război al Rusiei", cum ar fi energia, metalele și producția minieră. Blinken a menționat că Statele Unite sunt preocupate de sprijinul acordat de China Moscovei și de volumul mare al exporturilor chineze către Rusia.
"SUA rămân îngrijorate de scara și amploarea exporturilor din Republica Populară Chineză care aprovizionează baza militaro-industrială a Rusiei", se arată în comunicatul semnat de Blinken. În acest sens, SUA sancționează companiile chineze care furnizează bunuri menite să "acopere goluri critice în ciclul producției de apărare al Rusiei".
Ca răspuns, Rusia a afirmat că va răspunde la aceste măsuri considerate "agresive". "Rusia, ca de fiecare dată în astfel de cazuri, nu va lăsa acțiunile agresive ale SUA fără răspuns", a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova.