Video Putin îl contrazice pe Lukașenko: Rusia nu ocupă teritorii în Ucraina, ci recuperează ce este al ei
Inapoi

Video Putin îl contrazice pe Lukașenko: Rusia nu ocupă teritorii în Ucraina, ci recuperează ce este al ei

Postat pe 01 Aug 2025

Update cu 3 săptămâni în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Externe
Rusia nu acaparează un teritoriu străin, ci recuperează ceea ce este al ei, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin în timpul întâlnirii cu omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko pe insula Valaam din nord-vestul Rusiei, comentând situaţia din jurul oraşului Ceasov Iar din regiunea Doneţk (estul Ucrainei), a cărui capturare a fost anunţată recent de Ministerul Apărării rus, relatează publicaţia independentă rusă The Moscow Times, preluată de Agerpres.Rusia duce de peste trei ani şi jumătate un război sângeros împotriva Ucrainei, distrugând inclusiv obiective civile şi omorând civili ucraineni.În cursul unei întâlniri cu presa, Lukaşenko a declarat că Ucraina ar trebui să negocieze pacea în condiţiile puse de Putin, altfel trupele ruse, care, în opinia sa, poartă războiul cu succes, "vor roade totul, vor cuceri şi vor merge mai departe să cucerească".Putin l-a întrerupt brusc pe Lukaşenko şi i-a replicat: "Ei recuperează (ceea ce) este al nostru". Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Preşedintele rus a declarat în iunie că el consideră Ucraina "a noastră", pentru că ruşii şi ucrainenii "sunt un singur popor".Putin s-a întâlnit cu Lukaşenko în insula Valaam, situată în partea nordică a Lacului Ladoga. Cu această ocazie, ei au vizitat o celebră mănăstire din insulă, supranumită Athosul Nordului. Imaginile publicate de Kremlin îi arată pe ambii stând în picioare cu lumânări în mâini înconjuraţi de clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse.SUA au reiterat joi seara în Consiliul de Securitate al ONU că preşedintele Donald Trump doreşte un acord pentru a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina până pe 8 august, potrivit Reuters."Atât Rusia, cât şi Ucraina trebuie să negocieze un armistiţiu şi o pace durabilă. Este timpul să se ajungă la o înţelegere. Preşedintele Trump a spus clar că acest lucru trebuie făcut până pe 8 august. Statele Unite sunt pregătite să implementeze măsuri suplimentare pentru a asigura pacea", a declarat John Kelley, diplomat american de rang înalt, în faţa consiliului format din 15 membri. Totodată, președintele american a anunțat vineri că a a ordonat armatei SUA să poziţioneze două submarine nucleare în apropierea Rusiei, ca răspuns al Washingtonului faţă de ameninţările fostului preşedinte rus Dmitri Medvedev, cu care Trump a avut joi un schimb violent de replici pe reţelele de socializare."Am ordonat ca două submarine nucleare să fie poziţionate în regiunile corespunzătoare, aceasta doar în caz că aceste declaraţii prosteşti şi inflamatorii sunt mai mult decât atât", a scris Trump pe reţeaua Truth Social.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din covasna

-
-

18:37

Start programul Pedibus în Sfântu Gheorghe: voluntari căutați pentru însoțirea copiilor la școală

Start programul Pedibus în Sfântu Gheorghe: voluntari căutați pentru însoțirea copiilor la școală Autoritățile locale din Sfântu Gheorghe anunță reluarea programului Pedibus, destinat încurajării elevilor din clasele primare să mergem pe jos la școală. Programul va fi reluat în septembrie, odată cu începutul anului școlar, iar pentru acest lucru se caută voluntari. Potrivit unei postări pe Facebook, organizatorii au nevoie de persoane dispuse să-i însoțească pe copii pe traseele stabilite. Buslig Kincso,
Image Description

17:49

Magistrații din România suspendă activitatea în semn de protest față de proiectul de lege privind pensiile de serviciu

Marti, 26 august, a avut loc o adunare generală a judecătorilor, convocată de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, unde s-a decis în unanimitate să se suspendă activitatea în cauzele civile și penale, cu excepția celor considerate urgente. Magistratii au subliniat în comunicatul oficial faptul că lipsa de stabilitate și de previzibilitate a statutului lor trebuie soluționată, iar consultarea reală a corpului judecătoresc a fost ignorată de
Image Description

15:49

O zi plină de tensiuni emoționale pentru ziua de miercuri, 27 august, conform horoscopului, din cauza opoziției dintre Venus în Leu și Pluton în Vărsător. Această configurație astrală scoate la iveală conflicte ascunse în relații și parteneriate, notează covasnamedia.ro. Potrivit specialiștilor, astăzi poate apărea tensiune în relațiile de dragoste sau în discuțiile cu prietenii apropiați.

O zi plină de tensiuni emoționale pentru ziua de miercuri, 27 august, conform horoscopului, din cauza opoziției dintre Venus în Leu și Pluton în Vărsător. Această configurație astrală scoate la iveală conflicte ascunse în relații și parteneriate, notează covasnamedia.ro. Potrivit specialiștilor, astăzi poate apărea tensiune în relațiile de dragoste sau în discuțiile cu prietenii apropiați. Conform observațiilor, trebuie să alegi între orgoliu și sinceritate pentru a evita conflictele legate de putere.
Image Description

15:46

campanie de prevenție privind pericolele fotografierii pe trenuri și în apropierea liniilor ferate

campanie de prevenție privind pericolele fotografierii pe trenuri și în apropierea liniilor ferate Politistii din Covasna, inclusiv cei de prevenire, de siguranta scolara și cei de la Biroul Judetean de Politie Transporturi, au continuat activitățile de informare în cadrul campaniei naționale „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”. Aceasta are scopul de a sensibiliza oamenii asupra riscurilor majore ale realizării de fotografii pe trenuri sau în zonele apropiate de liniile
Image Description

15:44

progres în proiectul casei familiale din Baraolt

progres în proiectul casei familiale din Baraolt Consiliul Județean Covasna a dat joi avizul pentru noua etapă a proiectului de construcție a unei case de tip familial în localitatea Baraolt, în condițiile în care, în urmă cu un an, autoritatea locală aproba parteneriatul cu DGASPC Covasna și Fundatia SERA Romania pentru acest scop. Potrivit sursei covasnamedia.ro, în ședința de luni, 25 august, consilierii au aprobat nota conceptuală și tema de proiectare
Image Description

Recente din Romania

-
-

20:18

- Cluj - Reuniune a reprezentanților aeroporturilor din România pentru schimbări majore în conducere

Aproape două treimi dintre reprezentanții aeroporturilor din țară, membri ai unei asociații, au decis să organizeze o adunare generală pentru a schimba conducerea și pentru a modifica statutul organizației. Conducătorii aeroporturilor s-au întâlnit recent la Venus, pe litoral, unde mulți dintre ei s-au declarat nemulțumiți de activitatea asociației. Ei au reproșat lipsa de acțiuni concrete, întârzieri în finalizarea proiectelor și nevalorificarea fondurilor alocate pentru dezvoltare. Potrivit stiripesurse.ro, participanții au convenit asupra
Image Description

20:08

- Botosani - Numeroase școli din județul Botoșani, dintre care trei licee, fără autorizație sanitară de funcționare

Autoritățile din județul Botoșani au efectuat recent o serie de verificări în unitățile de învățământ preuniversitar pentru a se asigura că sunt pregătite pentru startul anului școlar 2025-2026. Potrivit unui comunicat, în cadrul acțiunii s-au urmărit aspecte legate de autorizarea sanitară și de respectarea normelor de siguranță în 34 de unități cu personalitate juridică, precum și în 258 de structuri arondate. Verificările au fost realizate între 21 iulie și 18 august
Image Description

20:03

- Bacau - Accident feroviar mortal la Asau

Polițiștii de la Postul de Poliție Transporturi Feroviare Comănești au fost informați astăzi, 27 august, despre un accident pe calea ferată în zona localității Asau. În urma verificărilor, s-a stabilit că un tren Regio, care circula pe ruta Adjud - Siculeni, a lovit mortal o minoră de 15 ani din comuna Asau. Conform anchetei, mecanicul locomotivei a fost supus testului cu alcooltestul, iar rezultatul a fost negativ. Potrivit informațiilor citate de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
covasna WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul covasna
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete