Zelenski afirmă că negocierile de pace cu Rusia depind de alegerile din SUA
Update cu 8 luni în urmă
Timp de citire: 4 minute
Articol scris de: Ion Ionescu

Zelenski afirmă că negocierile de pace cu Rusia depind de alegerile din SUA
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că posibilitatea de a începe negocieri de pace cu Rusia va fi influențată de rezultatul alegerilor prezidențiale din Statele Unite, programate pentru 5 noiembrie. Zelenski crede că atât Donald Trump, cât și Kamala Harris, vor putea să ia „măsuri” în legătură cu conflictul din Ucraina până în luna ianuarie, odată ce vor prelua oficial funcțiile.
În cadrul unei întâlniri cu jurnaliști, inclusiv din partea agenției AFP și a publicației Evropeiska Pravda, președintele a subliniat că disponibilitatea Rusiei de a negocia va depinde în mare măsură de cine va câștiga alegerile din SUA. „Eu cred că depinde în primul rând de alegerile din Statele Unite”, a afirmat Zelenski. El consideră că noul președinte al Statelor Unite își va face cunoscută politica rapid, după alegeri, iar câștigătorul va lua măsuri legate de războiul din Ucraina chiar înainte de investitura oficială.
Zelenski a menționat că atât întâlnirile cu Trump, cât și cu Harris au fost constructive, dar nu a dorit să le compare. De asemenea, Trump a exprimat susținerea pentru o pace "justă" în Ucraina, fără a precisa ce ar însemna un acord echitabil pentru terminarea conflictului cu Rusia. În paralel, Kamala Harris a avertizat că o victorie a lui Trump ar putea favoriza interesele Rusiei în acest război.
Președintele ucrainean a reafirmat că Ucraina nu aspiră la arme nucleare de la aliații occidentali pentru a contracara invazia rusă. Aceste declarații au venit după comentarii recente care sugerau că Ucraina ar putea dori acces la astfel de arme dacă nu devine parte a unei alianțe precum NATO. Zelenski a recunoscut că Germania manifestă „scepticism” în privința invitării Ucrainei în NATO, temându-se de posibilele reacții ale Rusiei, dar este încrezător că partenerii internaționali vor oferi, totuși, o invitație Ucrainei să se alăture alianței.
Despre condțiile aderării, președintele a declarat că este o chestiune diplomatică care ar putea implica diverse formate. În acest sens, Zelenski a detaliat „planul său de victorie”, care include primirea imediată a unei invitații de aderare la NATO. Casa Albă, pe de altă parte, a precizat că nu există consens în cadrul NATO în legătură cu aderarea Ucrainei.
Consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, a subliniat că aderarea Ucrainei la NATO presupune respectarea unor reforme și îndeplinirea condițiilor de securitate. Zelenski a accentuat că nu va exista o discuție despre aderarea la NATO în schimbul teritoriilor ocupate, subliniind că nimeni nu va recunoaște teritoriile ocupate ca fiind parte a altor state.