Bacalaureat 2023: Începe sesiunea iunie-iulie
Update cu 1 an în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Bacalaureat 2023: Începe sesiunea iunie-iulie
Luni, începe sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat cu proba orală la Limba și literatura română. Peste 134.000 de candidați, dintre care 119.000 din promoția curentă, vor susține examenul, fie la toate probele, fie doar la cele nepromovate anterior.
Potrivit Ministerului Educației, examenul începe cu evaluarea competențelor lingvistice și digitale. "Peste 134.000 de candidați (119.000 din promoția curentă și 15.000 din seriile anterioare) sunt așteptați să susțină examenul în această sesiune", a declarat ministerul, conform News.ro.
Evaluările vor fi realizate de doi profesori examinatori, iar în situații speciale, profesorii vor fi selectați din alte școli.
Calendarul probelor este următorul:
- 1 iulie: Limba și literatura română (scris)
- 2 iulie: Proba obligatorie a profilului
- 4 iulie: Proba la alegere a profilului și specializării
- 5 iulie: Limba și literatura maternă
Rezultatele vor fi afișate pe 8 iulie până la ora 12:00, iar contestațiile se vor depune în aceeași zi, între 12:00 și 18:00. Rezultatele finale vor fi comunicate pe 12 iulie.
Probele sunt monitorizate audio-video și este interzis accesul cu materiale ajutătoare sau dispozitive electronice. Încălcarea acestor reguli duce la eliminarea candidatului. Refuzul de a răspunde sau a rezolva subiectele la probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale va fi considerat neprezentare.
Ministerul Educației a subliniat că rezultatele vor fi exprimat în nivele de competență, conform standardelor naționale și europene.