Controverse după deschiderea noii șosele dintre A1 și Timișoara
Inapoi

Controverse după deschiderea noii șosele dintre A1 și Timișoara

Postat cu 22 ore în urmă

Update cu 22 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Controverse după deschiderea noii șosele dintre A1 și Timișoara
Nationale

Controverse după deschiderea noii șosele dintre A1 și Timișoara

Noua șosea care leagă Autostrada A1 de Timișoara a cauzat încă de la deschidere confuzie în rândul șoferilor. Mulți au fost derutați de complexitatea intersecției, iar în primele minute unii au fost nevoiți să întoarcă pe linia continuă sau să dea cu spatele pentru a ieși.

„Din ce am văzut, aplicațiile de maps te ocolește, te bagă pe sate, încă nu recunoaște drumul îl arată că e închis. Am văzut că unii s-au mai încurcat, s-au pus pe avarii, s-au întors, dar e ok, acum merge”, explică un șofer frustrat de situație. Alți conducători auto recunosc însă dificultatea pe care o impune noua infrastructură.

Jurnalistul Digi24, Mihai Vălușescu, menționează că privită de sus, intersecția pare simplificată, cu benzi de preselectare pentru fiecare direcție, fiind concepută să evite ambuteiajele obișnuite la sensurile giratorii. Pilotul profesionist Darius Stepan recomandă șoferilor să fie „atenți, puțin mai atenți decât în mod obișnuit și să urmărească marcajele rutiere, indicatoarele”.

Reprezentanții DRDP Timișoara susțin că intersecția a fost creată pentru creșterea siguranței rutiere. „Șoferii trebuiau să vireze la stânga de pe un drum cu două benzi pe sens, motiv pentru care s-au întâmplat foarte multe accidente în acea zonă, unele chiar mortale. Acest risc s-a eliminat odată cu amenajarea nodului rutier”, afirmă Alina Sabou, purtător de cuvânt al DRDP. Potrivit digi24.ro, șoseaua are o lungime de 10 kilometri și a costat aproape un sfert de miliard de lei, finanțare europeană.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete