De ce strâmtoarea Ormuz, pe care Iranul amenință că o va închide, este vitală pentru comerțul mondial
Inapoi

De ce strâmtoarea Ormuz, pe care Iranul amenință că o va închide, este vitală pentru comerțul mondial

Postat pe 24 Jun 2025

Update cu 2 luni în urmă

Timp de citire: 9 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Decizia fără precedent a preşedintelui american Donald Trump de a bombarda trei instalaţii nucleare iraniene a adâncit temerile privind extinderea conflictului din Orientul Mijlociu. Alăturându-se Israelului în cea mai mare acţiune militară occidentală împotriva Republicii Islamice de la revoluţia din 1979, lumea se pregăteşte acum pentru răspunsul Iranului, se arată într-o analiză The Guardian. Una dintre modalităţile prin care Iranul ar putea riposta este închiderea strâmtorii Ormuz, o rută comercială vitală, prin care trec zilnic peste o cincime din rezervele mondiale de petrol, adică 20 de milioane de barili, şi o mare parte din gazul lichefiat, informează news.ro. Iranul a mai ameninţat în trecut că va închide strâmtoarea, ceea ce ar restricţiona comerţul şi ar afecta preţurile mondiale ale petrolului, dar nu a pus niciodată în aplicare această ameninţare. Fiind unul dintre cele mai importante puncte de trecere pentru transportul petrolului din lume, strâmtoarea Ormuz are o importanţă geostrategică pentru Statele Unite şi nu numai, întrucât puterea economiei mondiale depinde în mare măsură de fluxul de petrol. Strâmtoarea se află între Oman şi Iran şi leagă Golful Persic, la nord, de Golful Oman, la sud, şi de Marea Arabiei, mai departe. Ormuz Are o lăţime de 33 km în punctul său cel mai îngust, iar banda de navigaţie are doar 3 km lăţime. Guvernul chinez a cerut luni evitarea unei escaladări care ar putea afecta economia globală, după ce senatorul american Marco Rubio a solicitat intervenția Beijingului pentru a preveni închiderea Strâmtorii Ormuz de către Iran, un punct strategic pentru exporturile mondiale de petrol și gaze. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez a evitat să menţioneze în mod specific declaraţia secretarului de stat al SUA, Marco Rubio, care a cerut Chinei să intervină pentru ca Iranul să nu închidă Strâmtoarea Ormuz. „Îi încurajez pe cei din guvernul chinez de la Beijing să îi îndemne în acest sens, deoarece depind într-o mare măsură de Strâmtoarea Ormuz pentru petrolul lor”, declarase Rubio într-un interviu pentru Fox News. Închiderea Strâmtorii Ormuz ar afecta comerţul global şi, în special, China, partener al Iranului şi ţară considerată a fi cel mai mare importator de ţiţei iranian. Strâmtoarea Ormuz leagă Golful Persic de Marea Arabiei şi este considerată una dintre cele mai critice „gâturi de sticlă” pentru comerţul cu petrol. În 2023, fluxul zilnic de petrol prin această zonă a fost de 20,9 milioane de barili, adică 20% din consumul global de lichide petroliere, conform datelor EIA (Agenţia pentru Informaţii Energetice a SUA). În paralel, zona are o importanţă vitală pentru traficul global de containere, mai ales datorită porturilor Jebel Ali şi Khor Fakkan, care funcţionează ca huburi regionale pentru Dubai, Asia de Sud şi Africa de Est. Orice deviere de la această rută poate cauza întârzieri majore în lanţurile de aprovizionare şi creşteri de costuri. Astfel, pe fondul intensificării conflictului militar dintre Israel şi Iran, tot mai multe companii de transport maritim încep să evite Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute strategice pentru comerţul mondial cu petrol şi mărfuri containerizate, Aproximativ o cincime din consumul mondial de petrol trece prin strâmtoare. Între începutul anului 2022 şi luna trecută, aproximativ 17,8 milioane până la 20,8 milioane de barili de ţiţei, condensat şi combustibili au trecut zilnic prin strâmtoare, potrivit datelor firmei de analiză Vortexa. Membrii Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) – Arabia Saudită, Iran, Emiratele Arabe Unite, Kuweit şi Irak – exportă cea mai mare parte a ţiţeiului prin strâmtoare, în principal către Asia. Flota a V-a a SUA, cu baza în Bahrain, are sarcina de a proteja transportul comercial în zonă. Închiderea strâmtorii are avantajul de a fi un mijloc de a impune un cost direct lui Trump, deoarece ar declanşa o creştere a preţului petrolului cu un efect inflaţionist aproape imediat în SUA şi în întreaga lume. Dar ar fi, de asemenea, un act de autovătămare economică dramatică. Petrolul iranian foloseşte aceeaşi poartă de acces, iar închiderea Ormuz riscă să atragă în război statele arabe din Golf, care au criticat dur atacul israelian, pentru a-şi proteja propriile interese. În special, închiderea strâmtorii ar afecta în mod semnificativ China. A doua economie mondială cumpără aproape 90 % din exporturile de petrol ale Iranului, care fac obiectul sancţiunilor internaţionale. Secretarul de stat american Marco Rubio a solicitat Chinei să contribuie la împiedicarea Iranului să închidă strâmtoarea, declarând pentru Fox News: „Încurajez guvernul chinez de la Beijing să îi contacteze în acest sens, deoarece depind în mare măsură de strâmtoarea Ormuz pentru petrolul lor”. „Dacă vor face acest lucru, va fi o altă greşeală teribilă”, a adăugat el, „Este sinucidere economică pentru ei dacă o fac”. Există deja informaţii conform cărora unele superpetroliere au făcut cale întoarsă în această cale navigabilă strategică în urma atacurilor americane. Postul de televiziune iranian Press TV a relatat că parlamentul iranian a aprobat o măsură de închidere a strâmtorii Ormuz, dar că decizia finală va aparţine liderilor de vârf ai Iranului. Duminică, ministrul de externe al Iranului, Seyed Abbas Araghchi, a făcut aluzie la ceea ce ar putea fi un răspuns fără termen limită, afirmând că decizia lui Trump de a bombarda Iranul „va avea consecinţe veşnice”. În primele sale comentarii de la aderarea SUA la războiul Israelului împotriva ţării sale, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat că Israelul a comis o „greşeală gravă” şi „trebuie pedepsit”, dar nu a făcut nicio referire la strâmtoarea Ormuz.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din covasna

-
-

12:12

Diafragma zilei: cuadratura dintre lună și Pluto aduce tensiuni și provocări emoționale

Diafragma zilei: cuadratura dintre lună și Pluto aduce tensiuni și provocări emoționale Joi, 28 august, astrele aduc o influență dificilă pentru relații și starea emoțională, conform horoscopului. Potrivit site-ului covasnamedia.ro, luna în Scorpion formează o cuadratură cu Pluto în Vărsător, fapt ce intensifică emoțiile și poate scoate la iveală temeri ascunse sau dorințe de control. Tensiunile apar în special în relațiile apropiate, unde există o senzație de lipsă de control. Specialiștii recomandă
Image Description

11:22

bicicleta din sistemul public Sepsi Bike găsită pe tomberon în Sfântu Gheorghe

bicicleta din sistemul public Sepsi Bike găsită pe tomberon în Sfântu Gheorghe O bicicletă din sistemul public Sepsi Bike a fost descoperită abandonată pe un tomberon din Sfântu Gheorghe, informează Sepsi ReKreativ. Fotografia publicată pe pagina lor de Facebook arată lipsa de respect a unora față de inițiativa destinată comunității. Sepsi ReKreativ afirmă că instituțiile vor colabora cu autoritățile pentru identificarea persoanei responsabile. Conform sursei, sistemul de închirieri a fost creat pentru
Image Description

07:12

avantajele utilizării unui SSD extern în gestionarea datelor

Tehnologia cloud a schimbat modul în care gestionăm și accesăm informațiile, oferindu-ne posibilitatea de a lucra de oriunde și de pe orice dispozitiv conectat la internet. Cu toate acestea, dependența exclusivă de serviciile online poate aduce unele vulnerabilități neașteptate, motiv pentru care un SSD extern devine o investiție inteligentă pentru protejarea datelor importante. Unul dintre cele mai mari beneficii ale unui SSD extern este accesul rapid și sigur la fișiere, indiferent
Image Description

06:58

Vlad Tohanean, de la Intorsura Buzăului, ajunge pe scene mari alături de Theo Rose

Vlad Tohanean, de la Intorsura Buzăului, ajunge pe scene mari alături de Theo Rose Tobosarul Vlad Tohanean, originar din Intorsura Buzăului, a avut ocazia să urce pe scene importante ale țării, alături de artista Theo Rose. Deși a colaborat cu mai mulți artiști renumiți, de-a lungul timpului, el a ales să fie aproape de rădăcini și, în curând, va cânta acasă, la Zilele Covasnei, potrivit covasnamedia.ro. Într-un interviu acordat, Vlad povestește despre
Image Description

06:43

festivalul "Valcele Fest – Acorduri de Toamnă" aduce muzică și poezie în Valcele și Sfântu Gheorghe

Evenimentul, ajuns la a treia ediție, va avea loc în ultimele zile ale lunii august, în două locații din județul Covasna, și este organizat pentru a celebra Ziua Limbii Române. Potrivit covasnamedia.ro, festivalul este gratuit și vizează aducerea pe scenă a artiștilor din întreaga țară, precum și a celor locali. Prima seară are loc sâmbătă, 30 august, de la ora 18.00, la casa muzicii din cadrul Centrului de Cultură Arcus, din
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
covasna WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul covasna
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete