Pelerinajul dedicat Sfântului Dimitrie cel Nou se desfășoară în octombrie la Patriarhia Română
Update cu 1 zi în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Simona Stan

Pelerinajul dedicat Sfântului Dimitrie cel Nou se desfășoară în octombrie la Patriarhia Română
Pelerinajul organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, dedicat Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, va avea loc în perioada 19-29 octombrie. Joi, 23 octombrie, raclele cu Sfintele Moaște vor fi așezate în Baldachinul Sfinților de pe Colina Patriarhiei pentru închinare.
În acest an, credincioșii vor putea aduce cinstire și moaștelor Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, alături de cele ale Sfântului Dimitrie cel Nou, Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Sfinților Împărați Constantin și Elena și Sfântului Ierarh Nectarie, care vor fi scoase din Catedrala Patriarhală și așezate în pridvor între 19 și 22 octombrie, în intervalul 7:00-00:00.
Joi, 23 octombrie 2025, începând cu ora 12:00, va avea loc procesiunea „Calea Sfinților” cu participarea raclelor sfinte, care se va încheia cu întâmpinarea acestora la Altarul de Vară al Catedralei Patriarhale de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Joi seara, sfintele moaște vor fi așezate spre venerare în Baldachinul Sfinților.
Conform digi24.ro, Patriarhia Română recomandă familiilor cu copii mici să vină la închinare în zilele de 19-22 octombrie, când fluxul de pelerini este mai redus, „pentru a evita aglomerația din zilele finale ale hramului.” Programul liturgic complet se va desfășura pe durata celor 11 zile ale pelerinajului.