Procurorii au deschis dosar pentru omor la Spitalul „Sf. Pantelimon”
Inapoi

Procurorii au deschis dosar pentru omor la Spitalul „Sf. Pantelimon”

Postat pe 15 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Nationale
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat vineri că procurorii au început urmărirea penală cu privire la infracţiunea de omor în urma deceselor înregistrate în Spitalul „Sfântul Pantelimon”. Trei angajaţi ai unităţii sanitare au fost audiaţi în dosarul care vizează decesele a 17 pacienţi internaţi la Secţia ATI a spitalului, decese înregistrate în decurs de patru zile. De asemenea, în spital a fost făcută joi și vineri cercetare la faţa locului, au fost audiați angajați ai spitalului şi s-au cerut documente. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti informează, vineri, că un angajat al Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Bucureşti a sesizat procurorii, în 11 aprilie, cu privire la faptul că, „în perioada 4-7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (A.T.I.) a spitalului ar fi decedat cca. 20 de pacienţi, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină - un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale”. Procurorii menţionează că au început urmărirea penală cu privire la infracţiunea de omor şi au administrat mai multe mijloace de probă în cauză. „În data de 11 aprilie 2024, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţişti din cadrul D.G.P.M.B. – Serviciul Omoruri s-au deplasat la Secţia A.T.I. şi au efectuat o cercetare la faţa locului, solicitând totodată predarea mai multor înscrisuri relevante, care din cauza volumului nu au putut fi predate pe loc. În cursul zilei de 12 aprilie 2024 au fost audiaţi trei martori - angajaţi ai spitalului, fiind totodată obţinute documentele medicale referitoare la toţi pacienţii decedaţi în cadrul Secţiei A.T.I. în perioada 4-7 aprilie 2024 (17 pacienţi), precum şi alte înscrisuri”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de Parchet. Procurorii precizează că în perioada următoare vor fi examinate documentele obţinute şi vor fi audiaţi alţi martori. Surse judiciare au menţionat că audierile în acest dosar vor fi reluate săptămâna viitoare, luni. Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că trimite Corpul de Control la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Bucureşti, după ce un asistemt medical a sesizat că 20 de pacienţi ar fi murit din cauza administrării necorespunzătoare a unui medicament. De asemenea, directorul de îngrijiri a acuzat că este împiedicat să-şi desfăşoare activitatea. Conducerea Spitalului „Sfântul Pantelimon” din Capitală a deschis o anchetă internă după acuzaţiile că 20 de pacienţi internaţi la Terapie Intensivă au murit, în decurs de patru zile, din cauză că unii dintre medici ar fi dispus scăderea dozei de noradrenalină administrată celor care nevoie de acest medicament. Citește și: Acuzațiile de la Pantelimon ar fi pornit de la o răfuială internă. Fosta șefă ATI nu se înțelegea cu conducerea. Rafila: E intolerabil
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din covasna

-
-

06:28

Ce am învățat (și ce nu) după inundațiile din județul Covasna: autoritățile s-au întâlnit pentru analiză

Județul Covasna a fost la un pas de o catastrofă la sfârșitul lunii mai, iar întâlnirea dintre autorități, care a avut loc marți, 24 iunie, la Prefectură, a confirmat un adevăr incomod: sistemele de protecție sunt depășite, iar vremea extremă nu mai e o excepție. Răspunsul rapid a salvat vieți, dar viitorul cere acțiuni radicale, avertizează prefectul Ráduly István, care atrage atenția că soluțiile clasice, diguri și baraje, nu mai
Image Description

06:26

Tragedie la Galopiadă: un cal mort și o întrebare – când devine performanța mai importantă decât viața?

Un accident grav a umbrit finala celei de-a 14-a ediții a Galopiadei Secuiești, desfășurate duminică pe Dealul Pivniţele Mari din Moacşa. Tamás Csaba din Chilieni, călăreț experimentat, a suferit o cădere împreună cu calul său, Chi Lo Sa Chomodus, în timpul cursei. În urma accidentului, călărețul a fost transportat la spital, iar calul a fost eutanasiat la fața locului, din cauza unor răni imposibil de tratat. Potrivit organizatorilor, animalul a
Image Description

17:28

Mama și fiica dispărute în Sfântu Gheorghe s-au prezentat la Protecția Copilului

Molnár Baló Beáta Ibolya, în vârstă de 30 de ani, și fiica sa minoră, Molnar Balo Hanna (2 ani), a căror dispariție fusese anunțată în această dimineață, s-au prezentat voluntar la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Sfântu Gheorghe, conform IPJ Covasna. Femeia a declarat în fața organelor de poliție că, în perioada în care a fost plecată de la domiciliu, nici ea și nici fiica
Image Description

16:45

Ziua Internațională împotriva Abuzului și Traficului Ilicit de Droguri, marcată la Sepsi Value Centre

Inspectoratul de Poliție Județean Covasna anunță că, în parteneriat cu Sepsi Value Centre și Direcția de Sănătate Publică Covasna, va organiza joi, 26 iunie, un eveniment informativ-preventiv dedicat conștientizării riscurilor asociate consumului de droguri și substanțe cu efect psihoactiv. Activitățile vor avea loc în intervalul orar 12:30 – 14:30, la Sepsi Value Centre din municipiul Sfântu Gheorghe, și sunt adresate publicului larg, în special tinerilor, părinților și cadrelor didactice, se
Image Description

15:48

Horoscop marți, 24 iunie 2025

Marți, 24 iunie 2025, Soarele face o conjuncție cu Jupiter în Rac. Ziua e propice pentru creștere, dezvoltare și pentru întărirea optimismului, în special în legătură cu familia, casa sau cu sentimentele resimțite. Iată cum este influențată fiecare zodie! Ești tentat să iei decizii rapide referitoare la o chestiune familială. Ascultă-ți intuiția, dar verifică și faptele – aspectul astral al zilei îți poate aduce un progres important. Ai o ocazie
Image Description

Recente din Romania

-
-

09:11

- Arges - FC Argeș are un nou sponsor. A fost confirmat!

FC Argeș are un nou sponsor. A fost confirmat! În toamna anului 2022, oficialii Fotbal Club Argeș Pitești anunţau semnarea parteneratului cu rețeaua de farmacii Catena, două echipe redutabile, cu istorie şi performanțe remarcabile. Catena, lider în retailul farmaceutic românesc, continuă să își reafirme angajamentul față de comunitate prin parteneriatul său cu FC Argeș. Această colaborare nu este doar o simplă asociere, ci o reconfirmare a valorilor comune pe care
Image Description

09:04

- Brasov - „Republica Moldova Prezintă” revine la Brașov. 50 de companii vor expune produse de calitate superioară din domenii variate, în Piața Sfatului

„Republica Moldova Prezintă” revine la Brașov în perioada 27–29 iunie 2025, în Piața Sfatului, într-o ediție jubiliară (a cincea), continuând cu mândrie tradiția începută în orașele Iași și Ploiești, încă din 2016. Proiectul extinde la nivel internațional cunoscutul concept „Fabricat în Moldova”, promovând produsele autohtone pe piața europeană. 50 de companii din Republica Moldova vor expune în Piața Sfatului produse de calitate superioară, din domenii precum: industria alimentară și agricolă,
Image Description

09:02

- Gorj - Cu cât se va scumpi rovinieta

Noul Executiv ia în calcul majorarea rovinietei, potrivit unor surse politice participante la discuțiile din cadrul grupului tehnic organizat la Palatul Cotroceni. Propunerea figurează deja într-o variantă de lucru a programului de guvernare și ar putea deveni realitate începând cu 1 ianuarie 2026. Măsura vizează ajustarea taxei de drum pentru a o alinia la nivelul altor țări din regiune, precum Bulgaria sau Ungaria, unde tarifele sunt semnificativ mai mari decât
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
covasna WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul covasna
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete