Rectorul SNSPA îl critică pe Mircea Geoană pentru înregistrarea unei mărci la OSIM
Update cu 1 an în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Maria Simionescu

Rectorul SNSPA îl critică pe Mircea Geoană pentru înregistrarea unei mărci la OSIM
Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a adus critici la adresa secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, pentru că acesta a înregistrat la OSIM marca "Mircea Geoana 2024 presedinte". Pricopie a făcut aceste declarații printr-o postare pe Facebook.
„Un alt exemplu din categoria 'lucruri care nu se fac', mai ales atunci când ești înalt funcționar internațional,” a scris Pricopie. El a subliniat că gestul lui Geoană este „100% politic”, în ciuda poziției pe care o deține în prezent, care nu îi permite astfel de acțiuni.
Rectorul SNSPA a amintit că, în momentul candidaturii sale pentru funcția de secretar general adjunct NATO, România a garantat prin scrisori oficiale că Mircea Geoană va acționa cu profesionalism, onestitate și integritate. „Din păcate, prin acțiunile sale din ultimii aproximativ doi ani, Geoană ne arată că el chiar se consideră 'pe persoană fizică' la NATO, înșelând încrederea țării care l-a trimis la Bruxelles și a colegilor din organizația în care (încă) lucrează,” a mai adăugat Pricopie.
În încheiere, Pricopie a avertizat că acest comportament lipsit de responsabilitate va avea consecințe negative atât pentru Geoană, cât și pentru imaginea României pe plan internațional. „Nimeni, niciodată, nu-l va mai lua în calcul pentru o altă funcție de un asemenea nivel, iar capacitatea României de a garanta pentru diplomați serioși va fi pusă sub semnul întrebării.”
„Rămâne cum am stabilit: Mircea Geoană, diplomat de carieră, încalcă reguli diplomatice elementare,” a concluzionat Pricopie.