România, nod strategic în harta energetică regională
Update cu 2 săptămâni în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Maria Simionescu

România, nod strategic în harta energetică regională
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat vineri că România va deveni un nod strategic important pe harta energetică regională. Gazoductul Tuzla-Podisor, care va transporta gaze din Marea Neagră, este finalizat în proporție de peste 99% și va fi recepționat oficial în următoarele 60 de zile, conform digi24.ro.
„Romania se impune ca nod strategic al noii hărți energetice regionale: investim masiv în infrastructura care ne asigură securitatea și siguranța energetică, punem în funcțiune proiecte-cheie ce leagă zona Mării Negre de piețele occidentale”, a declarat Burduja. Ministrul a menționat că această investiție de peste 500 de milioane de euro va fi finalizată înainte de termen, respectând cele mai înalte standarde tehnice și de mediu.
Proiectul va aduce mari beneficii nu doar României, ci și întregii Europi. Burduja a subliniat că 185.000 de români și 523 de instituții publice din localitățile traversate de conducta vor avea acces la gaze. De asemenea, în următorii doi ani, conducta va putea transporta gaze LNG din Turcia, Azerbaijan și Grecia, consolidând astfel securitatea energetică europeană.
Ministrul a arătat că infrastructura va permite și preluarea gazelor extrase prin proiectul Neptun Deep, făcând din România cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană. „Am apărat acest proiect împotriva tuturor piedicilor: recent, Curtea de Apel Cluj a respins definitiv cererea Bankwatch de suspendare a lucrărilor, confirmând legalitatea și necesitatea acestui proiect. Securitatea energetică a României nu este negociabilă!“, a adăugat Burduja.
Eforturile tuturor echipelor din Ministerul Energiei, Transgaz și partenerii implicați au fost recunoscute de ministru, care a mulțumit tuturor pentru contribuția lor la realizarea acestui proiect important.