Șefii EximBank, ripostă la acuzațiile lui Ilie Bolojan: „Sediul, ales legal. Nu am avut decât opțiunea unei sublocațiuni”
Inapoi

Șefii EximBank, ripostă la acuzațiile lui Ilie Bolojan: „Sediul, ales legal. Nu am avut decât opțiunea unei sublocațiuni”

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
Conducerea Exim Banca Românească a transmis miercuri o serie de precizări legate de schimbarea sediului social al băncii, conducerea instituției și salarizare, după declarațiile recente ale premierului Ilie Bolojan referitoare la situația „scandaloasă” existentă într-o bancă a statului. „Procesul de schimbare a sediului social s-a realizat cu deplina respectare a prevederilor legale, toate etapele fiind aprobate la nivelul Consiliului de Administrație și al Adunării Generale a Acționarilor. Negocierea și încheierea contractului de sublocațiune aferent noului sediu central al băncii s-a făcut, de asemenea, în condiții de legalitate și eficiență economică, termenii și condițiile esențiale ale contractului fiind, de asemenea, aprobate de Consiliul de Administrație”, susțin reprezentanții băncii într-un comunicat.Aceștia afirmă că procesul de schimbare a sediului social a fost o decizie de management strategic, pentru eficientizarea activității și construirea unei imagini corporative, cât și pentru optimizarea costurilor operaționale. De asemenea, în comunicat se menționează că selecția actualului spațiu și fundamentarea chiriei s-au făcut pe baza evaluărilor realizate de firme de evaluare cu reputație profesională recunoscută, atât la momentul perfectării contractului inițial, cât și cu ocazia negocierilor derulate pentru prelungirile ulterioare ale acestuia. „Mai mult, criteriul care a stat la baza desemnării ofertei câștigătoare a fost raportul calitate/preț - ținând cont de poziționare, imagine și notorietate, iar alegerea oricărui alt spațiu, în momentul inițial sau ulterior, cu ocazia prelungirilor, ar fi condus la costuri suplimentare de minimum 10-15%, fără a se adăuga TVA aferentă, în condițiile în care chiria prevăzută în contractul actual este în regim de scutire de TVA”, se mai arată în comunicat.Potrivit sursei citate, Exim Banca Românească a avut doar opțiunea unei sublocațiuni întrucât, încă de la momentul relocării sediului, imobilul făcea obiectul unui alt contract de locațiune încheiat de Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) până în 2031.„Precizăm că, din punct de vedere legal, banca a avut doar opțiunea unei sublocațiuni întrucât, încă de la momentul relocării sediului, imobilul făcea obiectul unui alt contract de locațiune încheiat de Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) până în 2031, fără nicio perioadă de discontinuitate, iar valoarea chiriei încasate de RAAPPS nu a fost și nu putea fi cunoscută de bancă, având în vedere clauzele de confidențialitate aplicabile între RAPPS și partenerul său contractual. Încheierea și derularea contractului de sublocațiune au făcut anterior obiectul unor verificări extinse, atât din partea unor autorități administrative, cât și judiciare (Curtea de Conturi, Direcția Națională Anticorupție etc.), nefiind constatată nicio încălcare a legii și nefiind dispusă nicio măsură coercitivă în consecință”, afirmă reprezentanții băncii în document.În ceea ce privește conducerea băncii, Exim Banca Românească menționează că este o societate administrată în sistem unitar, fiind condusă de un Consiliu de Administrație, numit de Adunarea Generală a Acționarilor, format din 9 membri, dintre care 5 administratori neexecutivi și 4 administratori executivi.Reprezentanții Exim Banca Românească menționează că sistemul de salarizare al întregului personal, inclusiv al conducerii băncii, se situează la nivelul mediu din grilele specifice și aplicate de către toate celelalte bănci care operează în sistemul bancar.„În ultimii 13 ani, de când domnul președinte Traian Halalai a preluat managementul băncii, fiind reconfirmat de patru ori succesiv, Exim Banca Românească a trecut printr-un proces amplu de transformare strategică, care a avut ca rezultat o ascensiune remarcabilă în topul industriei bancare din România: astăzi locul 8 în clasamentul celor mai mari bănci după active. Această ascensiune, care a început de la poziția 21 în 2012, a fost posibilă datorită exclusiv echipei manageriale, fără sprijin financiar guvernamental. Astăzi, Exim Banca Românească este recunoscută drept o instituție de credit de importanță sistemică și una dintre cele mai valoroase companii românești”, se mai arată în comunicat. Premierul Ilie Bolojan a anunțat, marți seara, că a cerut Ministerului de Finanțe să declanșeze procedura de înlocuire a directorului EximBank și a precizat că sesizarea în cazul clădirii în care funcționează banca va pleca în aceste zile la parchet.„Am cerut Ministerului de Finanțe să declanșeze procedura de înlocuire din funcție a directorului de la bancă și, în aceste zile, dacă nu mâine sau poimâine, va pleca sesizarea la parchet, pentru că sper că cineva va constata că nu putem avea pentru aceeași clădire două expertize făcute de două companii de stat, două evaluări care arată că un preț de 60.000 de euro este preț de piață în același loc și o altă expertiză care arată că 180.000 de euro este tot în același loc tot pentru acea clădire un preț de piață. Careva a greșit și sper să se constate acest lucru”, a spus Bolojan la Digi24.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din covasna

-
-

21:12

RO-Alert la Sfântu Gheorghe: urs pe strada Széchenyi István

Prezența unui urs a fost semnalată, marți seară, pe strada Széchenyi István, la ieșirea din Sfântu Gheorghe, spre Arcuș. Autoritățile au transmis un mesaj RO-Alert prin care le recomandă locuitorilor să evite zona, să rămână în locuințe și să păstreze distanța față de animal. Strada se află în zona Biroului Vamal. Sâmbătă, tot la Sfântu Gheorghe, un alt mesaj de alertă a anunțat prezența unui urs pe strada Armata Română.
Image Description

19:18

Sfântu Gheorghe, capitala artelor marțiale pentru un weekend: „Cupa SAMURAI” a reunit elitele locale

În acest weekend, mai precis în perioada 27–29.06 a.c., s-a desfășurat în mun. Sfântu Gheorghe, în Sala Sporturilor Szabó Kati, „Cupa SAMURAI” la Judo și Ju-Jitsu, competiție destinată tuturor categoriilor de vârstă și greutate, conform regulamentelor naționale, ușor adaptate în funcție de numărul sportivilor înscriși și adaptat pe categorii de sportivi avansați și începători. Competiția a fost organizată de Clubul Sportiv SAMURAI OPS Sfântu Gheorghe cu sprijinul Clubului Sportiv Municipal
Image Description

18:47

Ajutor financiar de la Caritas pentru covăsnenii afectați de inundații

Miercuri, la podul din Băcel, Caritas Hungarica a predat oficial un sprijin financiar în valoare de 16 milioane de forinți maghiari (aproximativ 203.000 lei) pentru persoanele afectate de inundațiile care au lovit recent județul Covasna. Fondurile provin din campania de strângere de fonduri derulată în Ungaria între sfârșitul lunii mai și sfârșitul lunii iunie și reflectă solidaritatea concretă a comunităților maghiare față de cei care au suferit pierderi în urma
Image Description

15:46

Tânăr de 18 ani, prins băut la volan după ce a intrat cu mașina într-o stație de autobuz

Un șofer începător, băut, a intrat cu mașina într-o stație de autobuz după ce a pierdut controlul volanului, în noaptea de luni spre marți, în localitatea Mărcușa, comuna Catalina. Acesta avea o alcoolemie de 0,51 mg/l alcool pur în aer expirat. Din fericire nu au existat victime în urma impactului. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. Se încarcă...
Image Description

15:26

Aproape 10 milioane de lei, însușiți ilegal dintr-o firmă din Târgu Secuiesc

Timp de aproape trei ani, două persoane fizice și o persoană juridică, administratori ai unei societăți comerciale din Târgu Secuiesc, au delapidat aproape 10 milioane de lei din fondurile companiei. Aceștia au acționat cu sprijinul altor patru firme, aflate tot sub controlul lor direct sau indirect. Procurorii cercetează faptele sub acuzațiile de delapidare cu consecințe deosebit de grave și spălare de bani. Luni au fost puse în executare șase mandate
Image Description

Recente din Romania

-
-

02:39

- Iasi - Dragoş Anastasiu, vicepremier: Am avut timp de zece zile să tragem frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid. Alternativa era să nu ne mai revenim 15 ani

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, că România a avut la dispoziţie zece zile ”să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile anunţate deja ar fi să suferim dublu sau triplu şi să nu ne revenim nici în 15 ani, scrie news.ro. ”Noi am avut timp de zece zile să tragem frâna de mână a unei maşini care
Image Description

01:06

- Braila - Administrația Dragomir. Ajutoare pentru patru familii din Chercea, afectate de un incendiu puternic

• consilierii municipali au aprobat, recent, acordarea unor ajutoare în bani pentru patru familii din Cartierul Chercea ale căror locuințe au fost distruse sau afectate în urma unui incendiu ce a avut loc la începutul lunii iunie • este vorba despre o sumă totală de 44.000 lei • două familii au primit câte 15.000 lei fiecare, în timp ce alți doi proprietari 8.000 lei, respectiv 6.000 lei, în funcție de
Image Description

01:03

- Buzau - Canicula a dublat consumul de apă din județ

Compania de Apă continuă eforturile constante de adaptare la provocările accentuate generate de schimbările climatice, urmărind asigurarea continuității în furnizarea apei potabile către utilizatorii aflați în aria de delegare a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare aflate în gestiunea operatorului regional. În ultimii ani, în mai multe unități administrativ-teritoriale din Buzău, Compania de Apă s-a confruntat cu necesitatea instituirii unor programe de furnizare a apei, pe fondul accentuării
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
covasna WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul covasna
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete