20 May
Inapoi

Toate birourile electorale din județul Buzău au fost desființate chiar înainte de începerea campaniei electorale

Postat pe 09 May 2024

Update cu 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 7 minute

Image Description

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pentru a şti dacă pot organiza o nouă tragere la sorţi pentru desemnarea de preşedinţi şi locţiitori ai birourilor electorale din judeţ. Actualizare 19,55 Tribunalul Buzău a anunţat că va organiza, vineri, o nouă tragere la sorţi pentru desemnarea preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale din judeţ. ”În conformitate cu sentinţa nr. 209/24.04.2024 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. 407/42/2024, definitivă prin decizia nr. 2500/09.05.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aducem la cunoştinţa publicului faptul că în data de 10 mai 2025, ora 15.00, la sediul Tribunalului Buzău se va efectua tragerea la sorţi în vederea desemnării preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale de circumscripţie, în conformitate cu prevederile art. 26 alin (5) din Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale”, se arată în anunţul Tribunalului Buzău. Știre inițială Cea de-a doua tragere la sorţi a preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale din judeţul Buzău a fost anulată.

Astfel, după ce prima tragere la sorţi a fost anulată de Birul Electoral Central, cea de-a doua tragere la sorţi a fost contestată în instanţă, fiind anulată în primă fază de judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, iar joi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul formulat de Biroul Electoral Central la decizia Curţii de Apel Ploieşti, decizia rămânând astfel definitivă. Astfel, toate birurile electorale din judeţul Buzău sunt desfiinţate, cu câteva ore înaintea debutului campaniei electorale. ”Admite contestaţia. Dispune anularea Hotărârii BEC nr 37 /H/21.04.2024.

Admite contestaţia din 19.04.2024 împotriva procesului verbal nr 2120/A/2024 din 18.04.2024 întocmit de Preşedintele Tribunalului Buzău şi a procedurii de tragere la sorţi pentru desemnarea Preşedintelui biroului electoral de circumscripţie şi a locţiitorului acestuia realizată de Preşedintele Tribunalului Buzău în data de 18.04.2024, orele 19.00, cu consecinţa anulării în tot a procedurii de tragere la sorţi şi a actelor subsecvente întocmite şi reluarea acesteia, cu respectarea disp. art 26 alin 5) din Legea nr 115/2015″, a decis, în 24 aprilie, Curtea de Apel Ploieşti. Această decizie a fost menţinută, joi, de magistraţii de la ÎCCJ. Astfel, autorităţile buzoiene aşteaptă acum indicaţii clare de la Biroul Electoral Central pentru a şti dacă pot organiza o nouă tragere la sorţi pentru desemnarea de preşedinţi şi locţiitori ai birourilor electorale din judeţ şi reconstituirea acestora sau trebuie să mai aştepte, conform legii, încă două zile. ”Aşteptăm precizări de la BEC, sunt câteva lucruri de clarificat şi cel mai important lucru de clarificat este ce este mai imperios de respectat în acest moment şi cât de mult se poate merge în spiritul legii, pentru că suntem în analiza respectării celor 48 de ore. În lege scrie că tragerea la sorţi trebuie anunţată cu minim 48 înainte de a se face.

Practic, aşteptăm ca BEC să ne clarifice ce e mai important, să tragem la sorţi abia la 48 de ore după ce anunţăm sau să o organizăm cât mai repede”, a explicat prefectul judeţului Buzău, Daniel Ţiclea. De asemenea, prefectul judeţului a transmis că decizia instanţei nu are efecte asupra listelor de candidaturi care sunt definitive. ”Este important ca în astfel de momente să ne menţinem echilibrul şi calmul. Nu am auzit pe nimeni în BEJ că ar putea exista ipoteza de a nu se ţine alegerile.

Au rămas candidaturile definitive. Cu privire la calendar, în acest moment am depăşit etapa în care candidaturile au rămas definitive, astăzi (joi - n.r.) ar fi termenul de completare a Biroului Electorale de Circumscripţie, atât judeţean, cât şi local, în etapa a treia acolo unde au rămas încă locuri de completat cu reprezentanţii partidelor sau formaţiunilor neparlamentare sau independent, şi ce ar mai fi de făcut în perioada următoare, cu termen 11 mai, ora 23:59, de stabilit ordinea pe buletinul de vot. Acestea sunt operaţiunile care sunt pe calendar şi care ţin de decizia ce se va lua în zilele acestea”, a spus Daniel Ţiclea.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Recente din Romania

-
-

10:08

Primarul comunei Chiojdeni, candidat pentru al doilea mandat, promite investiții în dezvoltarea și îmbunătățirea vieții din zonă / Promisiunea primarului liberal Constantin Grigore, înaintea alegerilor din iunie: proiecte continuare, susținere locuitori

Primarul comunei Chiojdeni, Constantin Grigore, va merge în cursa pentru un nou mandat la alegerile din 9 iunie. El se angajează să continue proiectele care au avut succes în comunitate. Grigore a fost mereu un promotor al ideilor și proiectelor sale, comunicând mereu cu locuitorii comunei și exprimându-și dorința de a face din Chiojdeni o destinație mai atractivă pentru locuitorii săi și pentru turiști. Candidatura primarului a câștigat sprijinul multor locuitori ai comunei care au apreciat eforturile și realizările sale din ultimii ani. Mulți cetățeni au exprimat public susținerea lor, subliniind impactul pozitiv al proiectelor sale asupra calității vieții în Chiojdeni. Printre realizările sale notabile până acum se numără finalizarea și derularea mai multor proiecte la nivel local. Primarul Constantin Grigore își propune să facă și mai multe pentru comunitatea pe care o conduce. Lista candidaților PNL pentru Consiliul Local al Comunei Chiojdeni este formată din: Tănase Adrian, Micu Genovel, Dediu Lică, Chivoiu Ion, Macoveiu Petrică, Lal Constantin, Tănase Dănuţ, Dragomirescu Costel, Spătaru Elena, Serafim Florică, Iordache Mariana, Baciu Ionuţ, Dediu Constantin și Olteanu Dumitru. Concurența va fi puternică la alegerile din 9 iunie, dar primarul Grigore se bazează pe sprijinul și încrederea locuitorilor comunei Chiojdeni pentru a continua munca sa în beneficiul comunității. Cu toții așteptăm cu interes rezultatele scrutinului și sperăm că primarul va reuși să facă din Chiojdeni o comună și mai bună pentru toți locuitorii săi.
Image Description

10:05

Sfințirea bisericii de lemn a Mănăstirii Budești de către trei Ierarhi și invitați de seamă

Biserica de lemn a Mănăstirii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Budești va fi sfințită în data de 21 mai, în timpul sărbătorii dedicate Sfinților Împărați Constantin și Elena, într-o ceremonie deosebită ce va fi condusă de trei Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, și Preasfințitul Părinte Nectarie de Bretania, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, vor oficia ceremonia de sfințire, începând cu ora 8:30. Evenimentul va fi precedat de o primire specială pentru oaspeții de onoare, la care vor participa membrii Grupului psaltic „Theologos”. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie arhierească vor urma imediat după această primire. De asemenea, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Parohia Ortodoxă „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Satu Mare, la hramul acesteia, pe 21 mai. Sărbătoarea Împăraților Constantin și Elena este o zi importantă pentru Biserica Ortodoxă, aceștia fiind cinstiți ca sfinți pentru contribuția lor la creștinism și pentru trăirea exemplară a credinței. Evenimentul de sfințire a bisericii va aduce o bucurie imensă în rândul comunității din Budești, iar credincioșii sunt așteptați să participe în număr cât mai mare la acest moment solemn și deosebit de important pentru parohie.
Image Description

09:55

Maialul Râșnovean și Festivalul ZUP, în weekend, pe Promenada Sisi. Programul complet și distracția revine la Râșnov.

Primăria Râșnov organizează în acest weekend două evenimente speciale, Maialul Râșnovean și Festivalul ZUP. Acestea vor avea loc pe Promenada Sisi și vor aduce distracție și voie bună în orașul nostru. În perioada 24-26 mai, promenada va fi gazda a mai multor concerte, iar locuitorii din Râșnov și nu numai sunt așteptați să participe. Maialul Râșnovean și Festivalul ZUP se desfășoară în același timp pentru a aduce un plus de distracție și a surprinde publicul cu spectacole variate. Aceste evenimente sunt organizate împreună, întrucât în luna iunie, când trebuia să aibă loc Festivalul ZUP, în Râșnov se desfășoară deja un alt festival important, Big Little Festival. Astfel, organizatorii s-au gândit să ofere și mai multe opțiuni de distracție pentru locuitori și turiști, prin organizarea simultană a celor două evenimente. Festivitățile vor începe vineri, 24 mai, de la ora 16:00, cu muzică de promenadă. În continuare, sâmbătă, 25 mai, programul va începe de la ora 11:00, tot cu muzică de promenadă. De la ora 16:00, vor avea loc spectacole de dans și muzică populară susținute de ansamblul Junii Țării Bârsei. Urmează un recital de muzică folk susținut de Hoinarii Craiului, Piticu, Grupul Vocelis și Claudiu Benga. Seara se va încheia cu un concert extraordinar al trupei TAXI, urmat de muzică de promenadă. Duminică, 26 mai, vom avea parte de un concurs de gătit în cadrul Festivalului ZUP-ului, începând cu ora 10:00. Totul va continua cu un program special pentru copii susținut de Oaki Club Brașov. De la 14:00, ne vor impresiona grupele de Cheerleaders, iar Clubul Elevilor Râșnov va oferi un spectacol de dansuri moderne. În continuare, vor avea loc și recitaluri de muzică populară susținute de George Muraru, Ansamblul Folcloric Mugurelul din Râșnov, corista Corboș Elise, ANGELA RUSU și Cătălin Lăcătuș. Seara se va încheia cu muzică de promenadă. Invităm locuitorii și vizitatorii să participe la aceste evenimente și să se bucure de atmosfera de sărbătoare pe care o aduc în orașul nostru. Dacă vreți să fiți la curent cu evenimentele din Râșnov, vă invităm să ne urmăriți pe pagina noastră de Facebook, unde veți găsi și alte știri interesante și în care puteți intra în comunitatea noastră printr-un like. Veniți să ne distram împreună la Maialul Râșnovean și Festivalul ZUP!
Image Description

Recente din covasna

-
-

07:12

Peste 80 de accidente de muncă verificate de ITM Covasna în 2023

Peste 80 de fişe de comunicare a evenimentelor în care au fost implicați lucrători au fost transmise anul trecut Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Covasna. Cercetările au arătat că trei persoane au murit în 2023 în accidente de muncă, iar alte peste 30 au ajuns în incapacitate temporară de muncă. Bilanțul ITM Covasna, transmis redacției covasnamedia.ro printr-un comunicat de presă, arată că „în anul 2023 au fost transmise la I.T.M. Covasna un nr. de 81 fişe de comunicare a evenimentelor în care au fost implicați lucrători. În urma cercetării evenimentelor, situația se prezintă astfel: 3 persoane cu accident de muncă mortal, 31 de persoane cu incapacitate temporară de muncă, 7 persoane cu accidente ușoare, 18 accidente în afara muncii, diferenţa fiind accidente înregistrate în alte judeţe, angajatorii la care s-au produs evenimentele având sediul în județul Covasna”. Sectoarele în care au fost înregistrate cele mai multe accidente de muncă au fost: tăierea şi rindeluirea lemnului, fabricarea pieselor şi a accesoriilor pentru autovehicule, construcţii de clădiri, transport, silvicultură şi exploatări forestiere, agricultură, învățământ, activități de comerț și activități de asistență spitalicească. Datele au fost transmise în contextul în care în prezent este în derulare o campanie care își dorește „zero accidente de muncă”. Printre acțiunile incluse în demers se numără și o sesiune de informare și conștientizare, care va avea loc luni, 25 martie, de la ora 10:00, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna, situat în Sfântu Gheorghe (str. Muncitorilor, nr.12-14). „Existența unor condiții de muncă sigure și sănătoase este o condiție prealabilă pentru o forță de muncă sănătoasă și productivă. Nimeni nu ar trebui să sufere de pe urma unor boli sau accidente legate de locul de muncă. Acesta este, de asemenea, un aspect important atât al sustenabilității, cât și al competitivității economiei UE. (...) În spațiul UE, sectoarele construcțiilor, transportului și depozitării, industriei prelucrătoare și agriculturii, silviculturii și pescuitului au reprezentat împreună aproximativ două treimi (63,1%) din totalul accidentelor de muncă mortale și peste două cincimi (44,1%) din totalul accidentelor de muncă cu incapacitate temporară de muncă din 2020. Pe lângă sănătate și bunăstare, există argumente economice solide pentru un nivel ridicat de protecție a lucrătorilor. Accidentele de muncă și bolile profesionale reprezintă un cost de peste 3,3% din PIB pe an pentru economia UE”, mai scrie în comunicatul de presă transmis de ITM Covasna. Campania cu viziunea „zero accidente de muncă” se desfășoară în cadrul strategiei UE privind sănătatea și securitatea la locul de muncă din perioada 2021-2027, „Securitatea și sănătatea în muncă într-o lume a muncii în schimbare”. Se încarcă...
Image Description

06:41

Ursul brun, între alb și negru

Articolul a fost prima dată publicat în revista OCV/Observatorul de Covasna din 17 - 23 mai Ursul nu este animalul pufos, prostănac și naiv din povești, cum nu este nici fiara de nestăpânit, care trebuie împușcată de îndată ce scoate botul din pădure. Ursul este un animal sălbatic. O bogăție a naturii. Un element prețios al biodiversității. Dar în ultima vreme este și o țintă. Nu doar a vânătorilor sau a ONG-iștilor, ci și a intereselor, a fricii, a lipsei de informații, a manipulărilor, a mass-media chiar, dar și a dezorganizării autorităților. Iar toate acestea contribuie la haosul numit „problema urșilor”. Pentru că Observatorul de Covasna/covasnamedia.ro nu vrea să fie parte din cauză, ci una din soluții, pornește un proiect informativ, amplu, episodic, în care vor fi abordate multiple fațete ale situației. Mai ales că în județul Covasna datele arată o nevoie urgentă de măsuri, pentru că populația de urși este în creștere, la fel și pagubele pe care le provoacă. Dacă în anul 2013 populația de urși a României era cuprinsă în intervalul 5.960 - 6.620 de exemplare, potrivit Ministerului Mediului, raportarea din 2019 (cea mai recentă la care face referire autoritatea centrală), vorbește de 6.400 - 7.200 de urși. La o primă vedere, diferența nu e pare mare. Mai ales că în răspunsul formulat la solicitarea noastră, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor spune că numărul „s-a menținut în același interval de mărime, cu mici variații, populația fiind considerată stabilă, cu regiuni la nivelul cărora populația de urs este în scădere, dar și regiuni la nivelul cărora populația de urs este în creștere”. Statisticile autorităților din județul Covasna În județul Covasna, însă, datele arată o creștere mult mai accentuată decât la nivel național. Și datele autorităților, nu doar constatările specialiștilor și localnicilor, confirmă acest lucru. În 2013, gestionarii fondurilor cinegetice estimau, potrivit Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Covasna, 1.173 de exemplare, iar în 2023, 10 ani mai târziu, statisticile arată un număr aproape dublu, de 2.183. Iar numărul mare nu a rămas, din păcate, neobservat. Dimpotrivă. Am început să auzim de „problema urșilor”, „conflictul om-urs”, ba chiar și de un „dezastru ecologic”. Cu un accent mai puternic după 2016, când s-a interzis vânătoarea la trofeu, iar conflictul dintre vânători, legiuitor și organizațiile de mediu a crescut. A crescut, de asemenea, și numărul cazurilor cu pagube înregistrate la APM Covasna. Analiza pe ultimul deceniu arată că dacă în 2013 au fost 58 de cazuri, în 2023 s-au raportat de peste 6 ori mai multe, adică 365. Tot anul trecut, valoarea pagubelor a trecut, prima dată, de un milion de lei în județul Covasna. În ultimii ani, a variat și numărul intervențiilor înregistrate de jandarmii covăsneni. Dacă în 2021, aceștia au acționat de 345 de ori după apeluri care semnalau prezența urșilor în apropierea zonelor locuite, în 2022 numărul intervențiilor a scăzut, la 148, ca în 2023 să crească din nou, de această dată la 253. Important este să vorbim și despre mesajele RO-Alert. Creșteri sunt și aici, aproape constante, din ce am putut observa în statisticile ISU Covasna. De când a fost implementat sistemul, adică din 2018, au fost peste 570 de astfel de alerte în aproape toate localitățile din județ, dintre care peste 510, adică aproape 90%, emise pentru a anunța prezența urșilor în zonele locuite. Așadar, toate datele oficiale arată că avem o problemă și comunitățile locale sunt afectate. Oamenii, dar și urșii suferă. Ce se întâmplă mai departe Însă, ceea ce vine să spună acest demers jurnalistic este că între alb și negru există și zone de gri. Există chiar și conviețuire pașnică. Pare greu de crezut, dar soluții sunt dacă este și voință să fie aplicate local, personalizat, după particularitățile și nevoile fiecărei comunități. Se poate, în ciuda legislației haotice. În ciuda dificultăților de ordin financiar. Și ceea ce este și mai interesant este că avem exemple de bune practici aproape de noi, mai exact la Băile Tușnad, unde autoritățile și ONG-urile și-au dat mâna și au pus în aplicare un proiect care ar putea fi replicat și adaptat. Include nu doar intervenții eficiente, ci și acțiuni de informare a localnicilor și turiștilor, printr-o aplicație mobilă, dar și diverse evenimente. „Important este ca timpul petrecut de urs în localitate să se micșoreze cât se poate de mult. Dacă stă trei ore, față de o oră, are posibilitate de trei ori mai mare să se întâlnească cu oameni sau să facă pagube. Dacă nu are surse de hrană, nu poate să facă pagube, avem echipe de intervenție active și intervin repede, atunci ursul stă foarte puțin. Iar omul nu se întâlnește cu ursul”, ne-a declarat István Imecs, managerul proiectului, „WatchBear & AdvoCity – urși și oameni pentru viitor comun” din Băile Tușnad, Harghita. Aici, în trei ani, de când s-au derulat în paralel mai multe acțiuni, numărul mesajelor RO-Alert a scăzut de la 220 de mesaje în 2021, la doar 8 în 2023, potrivit spuselor autorităților locale. Aducem în acest demers jurnalistic și un context european, nu doar național, pentru a avea o perspectivă mai largă asupra situației. Explicăm și ce înseamnă Directiva Habitate și de ce este acum în mijlocul unor discuții importante. Dar și de ce e greu de făcut o numărătoare a urșilor cu care să fie de acord și autoritățile, și organizațiile neguvernamentale și vânătorii. O să prezentăm, totodată, și perspective diferite, ca de exemplu povești cu oameni care trăiesc în sate de la marginea pădurii și care nu se tem de întâlnirea cu animalul sălbatic, devenită normalitate. Campania va avea și un ghid de bună practică pentru cei cărora le e dor să iasă în natură, „ca pe vremuri”, fără grija că vor fi atacați de urși. Am testat chiar noi teoria. „Da, într-adevăr, avem o populație mare de urși. Da, produc pagube. Da, se înregistrează atacuri. Dar câte dintre întâlnirile dintre om și urs se termină cu atac? Nu știu, căci nu am întâlnit niciun studiu legat de această problemă, dar estimez că punctajul ar fi de 1 la 1.000”, ne-a spus, când am fost într-o drumeție în apropierea casei sale din Dobolii de Sus, Marton Enikő, iubitoare de natură, licențiată în biologie la Universitatea Babeș-Bolyai, fostă angajată la APM Covasna. Un posibil răspuns la întrebarea „de ce ursul?” ni-l dă și dr.ing. Mihai Pop, în raportul științific „O analiză sistematică a factorilor sociali și de peisaj ai coexistenței om-faună sălbatică (URBANWILD)”, publicat în 2022. „Atenția noastră și prin urmare a factorilor de decizie este orientată dominant către acele specii și acele tipuri de interacțiuni care nu doar că produc un impact negativ, ci sunt mai vizibile publicului, fiind atractive și în discursul public. Perspectiva ce formează prezentul cadru de guvernanță națională și locală este deci una de eliminare/reducere a riscurilor asupra sănătății umane (rănire, transmitere de boli), a pagubelor (culturi, animale domestice), disconfortului (miros, zgomot, etc.) cauzat de către fauna sălbatică care utilizează permanent sau doar ocazional localitățile (sic)”, scrie în documentul citat. Totodată, prin acest proiect căutăm să aducem răspunsuri clare (pentru că sunt multe și complicate) și la întrebarea: ce interese sunt în spatele poveștii ursului? Trei dintre articole documentate pe acest subiect vor fi publicate pe covasnamedia.ro până la finalul lunii mai. Intenția nu este să ne oprim aici. O să încercăm să derulăm campania până la epuizarea perspectivelor din care poate fi privită și tratată problema urșilor. Aceste materiale sunt realizate în cadrul Burselor Superscrieri, proiect inițiat de Fundația Friends For Friends și susținut financiar în parte de Ambasada Regatului Țărilor de Jos și în parte printr-un grant al Departamentului de Stat al SUA. Se încarcă...
Image Description

06:40

Fostul Primar al Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, cere rectificarea repartizării bugetului de stat pentru o distribuire mai justă a fondurilor între județe

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a declarat joi că România trebuie să schimbe modul în care împarte banii proveniți din taxe și impozite, astfel încât să fie mai echitabil pentru toate județele, nu doar pentru capitală. El a spus că este injust ca locuitorii din Sfântu Gheorghe să plătească pentru funcționarea metroului din București cu impozitele lor. Primarul a făcut această declarație în contextul votului pentru bugetul municipiului, menționând că în ultimii ani impozitele din Sfântu Gheorghe au rămas la un nivel minim, ceea ce a dus la faptul că locuitorii au avut în buzunare peste 160 milioane de lei. Chiar dacă acest lucru a fost posibil prin Fondul de rezervă al Guvernului și redistribuirea impozitului pe venit și fondului de cultură de la Consiliul Județean, primarul a subliniat că este important să se găsească o soluție echitabilă pentru toate județele. Consiliul Local Sfântu Gheorghe va lua în discuție și votul bugetului pentru anul 2024 într-o ședință extraordinară programată pentru vineri, 9 februarie, la ora 9:00.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
covasna WEATHER

Schimb valutar

-
-

Redactie

-
-
Stiri din covasna
office@stiridincovasna.ro
0723222111
Acasa Recente Radio Judete