Șefa AUR Gorj, Ionelia Priescu, este convinsă că organizația pe care o conduce nu ar avea probleme financiare dacă subvenția de la stat ar fi tăiată definitiv de actualul Guvern. Deputata de Gorj spune că membrii partidului își plătesc cotizația lunar și că acest lucru se întâmplă încă din 2022, an în care formațiunea politică nu avea niciun ales local în județul Gorj. „Putem supraviețui fără această subvenție. Suntem un partid autosustenabil, ne plătim cotizațiile. Membrii din Gorj și aleșii locali își plătesc cotizațiile, și nu doar ei. Până în 2024 nu aveam aleși locali, dar eu plăteam cotizația chiar dacă nu eram aleasă local, mă gândesc aici la anul 2022. Atunci erau câteva sute de membri cotizanți,” a declarat deputata Priescu. Priescu și Sandu au luat bani pentru chirie, chiar dacă dețineau proprietăți în apropiere de București
Polițiștii din Sfântu Gheorghe au reținut un bărbat de 30 de ani din județul Brașov, bănuit că a păcălit, în luna mai, doi angajați ai unor magazine dintr-un centru comercial din municipiu. El s-a dat drept coleg din „departamentul plăți” și i-a informat că s-au schimbat regulile de depunere a banilor din încasări. Astfel i-a convins să depună aproape 9.000 de lei într-un aparat SelfPay – o metodă care, de
.
Liderul USR Covasna, Dulanyi-Balogh Szilard, a declarat duminică seara, după închiderea urnelor, că organizația județeană este mulțumită de scorul obținut de Nicușor Dan în primul tur al alegerilor prezidențiale. Totodată, el a subliniat importanța unei vigilențe sporite în etapa de numărare a voturilor pentru a asigura corectitudinea rezultatelor.
Potrivit datelor Autorității Electorale Permanente, prezența la vot în județul Covasna a fost de 38,56%, una dintre cele mai scăzute din țară. La
.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, susține că România traversează o „cotitură istorică” și avertizează asupra pericolului extremismului în societate. El consideră că românii au încă suficiente resurse pentru a opri ascensiunea extremismului și pentru a evita ca candidatul AUR, George Simion, să câștige turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Antal Arpad avertizează că, dacă George Simion va ajunge președinte, „pagubele” aduse societății românești vor fi iremediabile. El subliniază importanța și
.
Ilie Bolojan ia act de demisia lui Marcel Ciolacu, va desemna un premier interimar
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a confirmat luni că a luat act de demisia prim-ministrului Marcel Ciolacu, informează Administrația Prezidențială. Potrivit sursei, „Președintele a luat act de demisia din funcția de prim-ministru al Guvernului României, depusă în această seară de Marcel Ciolacu. Un premier interimar va fi desemnat în prima parte a zilei de mâine”. La
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.