Înapoi la știri

Vremea regretelor târzii în România - Editorial

06 Jun 2024
4 minute min
Maria Simionescu
Vremea regretelor târzii în România - Editorial
"Nu există entitate politică românească să nu regrete ceva. Poate AUR să facă excepţie, dar au şi ei regretele lor. Partidele aflate la guvernare regretă că au guvernat într-o perioadă grea pentru toată lumea. PSD, de pildă, prin vocea autoproclamatului revoluţionar cu merite deosebite Marcel Ciolacu, regretă că partidul n-a stat pe margine şi-a intrat ca prostu’n joc: „Dacă nu am fi intrat la guvernare şi n-am fi făcut această coaliţie, acum ori am fi avut alegeri anticipate, ori PSD ar fi avut cu 5 în faţă la alegeri”. Nu ştiu de unde scoate el cifra 5 în faţă, cred că ar trebui să se mulţumească şi cu 3, care oricum e prea mare pentru câte catastrofe economice, morale şi sociale a patronat acest partid care guvernează, sub o denumire sau alta, de 34 de ani încoace. PNL regretă amarnic şi chiar are de ce. Am spus nu o dată că ar fi de apreciat sacrificiul coabitării politice cu PSD, care se vede acum în scăderea dramatică a procentelor în toate alegerile care urmează. Dar nici măcar asta nu poţi face, adică nici în sacrificiul predării iniţiativei către PSD nu poţi găsi suficiente scuze pentru haosul, lipsa de idei şi coloană vertebrală a liberalilor. Bun, te-ai compromis asociindu-te cu PSD, dar acest lucru n-ar fi trebuit să te împiedice să guvernezi măcar suportabil, dacă nu cumva inteligent şi previzibil, în acord cu doctrina de care eşti atât de mândru. Dar... cu cine să guvernezi inteligent? Cu generalul Ciucă ostenit când înşiră trei vorbe una după alta? Cu eternul Blaga apelând la vechi proverbe şi snoave româneşti despre hamuri rupte şi cai morţi? Cu Bode, cu Gorghiu, cu Flutur, cu incredibilul Rareş Bogdan, speranţa liberală fără acoperire, omul care pare mereu să se nască din spuma mării? E fantastică lipsa de oameni de valoare la liberali, te face să te gândeşti cu groază la momentul votului... USR are suficiente motive să regrete inadecvarea şi lipsa de măsură. N-au reuşit să negocieze echilibrat şi convingător, apărându-şi propriile interese şi, în acelaşi timp, interesul general – care ar fi însemnat rămânerea la guvernare cu PNL şi impunerea unor politici de dreapta deştepte şi necesare. Au cedat ispitei de
Alte postari din Politica
Politica

AUR Covasna răspunde acuzațiilor PNL și susține voința cetățenilor din Vâlcele

Filiala județeană AUR Covasna a reacționat după un comunicat al PNL Covasna legat de situația politică din comuna Vâlcele. AUR respinge acuzațiile liberalilor și reafirmă că referendumul pentru demiterea primarului este o inițiativă a cetățenilor nemulțumiți de modul de administrare locală.

Politica

Dulányi-Balogh Szilárd a fost reales la conducerea USR Covasna

Juristul Dulányi-Balogh Szilárd a fost reconfirmat în funcția de președinte al USR Covasna, în urma alegerilor interne din cadrul Conferinței Județene. Mandatul său va dura patru ani, iar decizia a fost comunicată joi de conducerea organizației.

Acasa Recente Radio Județe