Din păcate, scenariul este prost scris, iar în rolurile principale nu sunt actori, ci cetățenii, oamenii care zi de zi se trezesc cu strada spartă. Pentru a treia sau a patra oară, cine mai știe exact?, asfaltul de pe două tronsoane din această zonă este spart din nou. Și nu vorbim despre reparații punctuale, ci despre intervenții care sfidează orice logică a unei lucrări făcute cu cap. Problema reală? Nimeni nu-și asumă nimic. Primarul ridică din umeri, iar cei care au executat lucrările... nici nu mai răspund. Pe teren, realitatea e clară: gropi din ce în ce mai dese, un drum care n-a apucat nici măcar să îmbătrânească și un aer de „las' că merge și-așa” pe care cetățenii îl simt. Nu e vorba doar de disconfort, ci de o bătaie de joc repetitivă, care a devenit deja o rutină în comună. „Ca în filmele cu proști...doar că, din păcate în filmul ăsta, protagoniștii suntem noi, cetățenii. Luați de proști de „mai marii" comunei. în astea două locuri, pe Magnoliei. Aparent, nu interesează pe nimeni, că fiecare arunca cu vina către celălalt. Primarul că nu el e de vină, că nu-s lucrările lui (că el habar nu are ce se întâmplă în satul lui...nu e de condamnat, săracul), cei care au lucrat că nu ei și uite așa... Pe principiul: nu contează ce lucram, obositi sa fim...”, spune un localnic revoltat.
Centru de recuperare nou pentru copiii cu dizabilități, inaugurat la întorsura Buzăului
Un nou centru de recuperare pentru copiii cu dizabilități din județul Covasna a fost deschis ieri, anunță site-ul covasnamedia.ro. Potrivit sursei, investiția de peste 600.000 de euro a fost realizată de fundația SERA, în colaborare cu Consiliul Județean Covasna. Terenul pe care a fost construit noul centru a fost oferit gratuit de Primăria Întorsura Buzăului, chiar în apropierea sediului
.
Campania națională de colectare a alimentelor a înregistrat un nou record în această ediție
Cea de-a XII-a ediție a Colectei Naționale de Alimente, organizată între 4 și 6 aprilie în peste 1.000 de magazine din întreaga țară, a adus un rezultat remarcabil, conform site-ului covasnamedia.ro. Datorită generozității românilor, au fost colectate peste 704 tone de alimente neperisabile, suficiente pentru peste 1,4 milioane de porții de mâncare destinate celor aflați în dificultate.
.
Spațiu comunitar inaugurat oficial la Campul Frumos
Primăria Sfântu Gheorghe, în colaborare cu Asociația Grup de Actiune Locala Sepsi și biserica romano-catolică Sfantul Benedict, a inaugurat oficial în data de 1 martie noul spațiu comunitar de la Campul Frumos. Potrivit covasnamedia.ro, evenimentul a fost marcat de o serie de activități și programe care au atras atât locuitorii, cât și oaspeți din comunitate.
Ceremonia de inaugurare a început la ora 14:30, cu discursuri
.
Numarul copiilor abandonati in spitalele din judetul Covasna a scazut in ultima perioada, desi situatia ramane una ingrijoratoare. Conform datelor furnizate de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Covasna, in anul 2024 au fost raportate doar 10 cazuri de abandon, spre deosebire de 16 in 2022 si 18 in 2021.
Tamas Sandor, presedintele Consiliului Judetean, a mentionat intr-o conferinta de presa ca, din cei 10 bebelusi parasiti, 7
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.