Revoltați, clujenii din Gheorgheni se mobilizează:„E inacceptabil ca o gașcă să facă legea în cartier. Mizerie de nedescris. Sunați toți la poliția locală”
Locuitorii cartierului Gheorgheni din Cluj-Napoca sunt profund nemulțumiți de comportamentul unor grupuri de persoane care cerșesc și lasă mizerie pe străzile din zonă. De două săptămâni, mai multe indivizi s-au adunat în diferite locații din apropierea magazinului Mercur, provocând disconfort atât prin cerșetorie, cât și prin gunoaiele lăsate pe trotuare. Conform unui mesaj postat pe o rețea de socializare de o localnică din Gheorgheni, persoanele respective au fost văzute în diverse locații, cum ar fi zona dintre Mercur și stația de autobuz, pe dealul de lângă Mercur sau chiar în fața magazinului de confecții. „La 20:30 erau în mijlocul Mercurului, în fața farmaciei. Cerșesc și vorbesc urât cu cei care trec pe acolo”, a relatat aceasta. Pe lângă cerșetorie, locuitorii semnalează și faptul că tomberoanele de gunoi din apropiere, mai exact cele de la Baita 7, au fost răsturnate și lăsate în mijlocul trotuarului, cu resturi de gunoi imprăștiate pe jos. În urma acestor incidente, localnica a lansat un apel către ceilalți locuitori din Gheorgheni să sesizeze Poliția Locală atunci când observă astfel de comportamente. „Este inacceptabil să vină o «gășcă» și să facă legea aici, să facă mizerie!”, spune aceasta. Locuitorii sunt încurajați să apeleze numărul de urgență al Poliției Locale la 0264955 și să apese tasta 2 pentru a raporta orice incident. „Vă rog și pe voi, dragi gheorgheniști, să faceți la fel când treceți pe la Mercur și îi vedeți. Suntem obligați să ne protejăm comunitatea și să menținem curățenia și ordinea în cartierul nostru”, a încheiat aceasta mesajul său de protest.
Deschiderea sezonului de scufundări de la lacul Dalnic va avea loc la începutul lunii viitoare şi va fi marcată într-un mod inedit, printr-o expoziţie fotografică subacvatică având ca temă frumuseţile judeţului Covasna, au anunţat, miercuri, organizatorii. În cadrul evenimentului intitulat „Visit Covasna - Underwater Edition” vor avea loc demonstraţii de scufundări, precum şi o întâlnire cu scafandrul profesionist Szabó Jenő şi fiul acestuia, Kolos, care vor prezenta istoria centrului de
.
În fața inundațiilor care au pus în pericol comunitățile din județul Covasna, Clubul ATV „Urșii Sepsi” și-a unit forțele cu pompierii pentru a interveni rapid. Membrii echipei au sprijinit evacuările și au distribuit ajutoare în cele mai afectate localități. În perioada 28-30 mai, asociația Sepsi Medvék ATV Klub & Rescue Team a acționat cu opt ATV-uri și 3 remorci în două zone critice: localitățile Băcel și Boroșneu. Două echipe, fiecare
.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna îi invită pe toți cei interesați la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, care va avea loc joi, 23 mai, de la ora 10:00, la Complexul Golgota, situat pe strada Andrei Șaguna nr. 7 din Sfântu Gheorghe. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului Platforma PULS – digitalizarea serviciilor publice de ocupare și are scopul de a facilita legătura directă între angajatori
.
Fundaţia United by Music România, în parteneriat cu Fundaţia Creştină Diakonia, va organiza, în luna iunie, în localitatea Valea Crişului, o tabără artistică de cinci zile destinată persoanelor cu dizabilităţi intelectuale. Potrivit organizatorilor, TranzArt Camp 2025 îşi propune să sprijine dezvoltarea personală a participanţilor şi să contribuie la integrarea socială a acestora prin intermediul artei vizuale. Tabăra va avea loc în perioada 16-20 iunie a.c, iar participanţii vor lucra zilnic
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.