Ördög Zoltán: „Motocrosul este ignorat, dar performanța mea nu se oprește aici”
Inapoi

Ördög Zoltán: „Motocrosul este ignorat, dar performanța mea nu se oprește aici”

Postat pe 15 Oct 2024

Update cu 10 luni în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Sport
Cum a fost anul acesta pentru tine din punct de vedere competițional? Sezonul competițional din acest an se numără printre cele mai bune pentru mine. În seria de Cupă a categoriei juniori 125 din cadrul ADAC MX Masters am reușit să obțin locul 7 în campionat. Pe lângă acest campionat, am mai participat la Campionatul European EMX2T, la campionatul național din România și la MXoN. Au fost multe curse palpitante în acest sezon. Care a fost cea mai recentă cursă la care ai participat? Ce rezultate ai avut? Ultima cursă la care am participat a fost FIM Motocross of Nations - MXoN, în Anglia, între 4 și 6 octombrie, unde mi-am reprezentat țara, România, și am terminat pe locul 30 din 36 de țări. Care a fost cursa ta preferată din acest sezon și ce anume a făcut-o specială? Cursa mea preferată din acest an a fost a 3-a etapă a seriei de Cupă ADAC, la Vellahn, Germania, unde am reușit să câștig a 3-a manșă din cele 3, cu o victorie de la start până la finish (holeshot + ricewin). A fost o experiență de neuitat. Care a fost cel mai dificil moment al acestui an în motocros pentru tine? Unul dintre cele mai dificile lucruri a fost să mențin o performanță constantă în curse și să păstrez mereu cea mai bună poziție posibilă. De multe ori nu am reușit, dar am învățat din fiecare greșeală și am devenit mai puternic. Ce schimbări ai adus în antrenamentele tale în acest an față de anii anteriori? Comparativ cu anul trecut, numărul antrenamentelor mele pe motocicletă a crescut considerabil. De fiecare dată când am avut ocazia, am mers la antrenamente, iar majoritatea au fost alături de echipă. Mi-am îmbunătățit și pregătirea fizică, pentru că am încercat să fiu mai eficient și să dau tot ce am mai bun. Cum este să faci parte din echipa Top Cross TCS? Sunt membru al echipei Top Cross TCS din 2016 și în fiecare an încerc să obțin cele mai bune rezultate, atât pentru echipă, cât și pentru mine. An de an, mă ajută în toate modurile posibile, în antrenamente, financiar și în multe alte aspecte. Bineînțeles, toate acestea contribuie la realizarea succeselor mele. Anul trecut, tatăl tău ne-a povestit despre dificultățile legate de susținerea financiară din partea autorităților locale. Cum ai fost sprijinit din acest punct de vedere în acest an? Răspunsul este foarte simplu. La fel ca anul trecut, din păcate, am primit foarte puțin sprijin financiar. De la Consiliul Județean nici nu am solicitat anul acesta, iar de la Consiliul Local Ojdula am primit mai puțin de jumătate din ceea ce am cerut. Dezinteres total. Motocrosul este ignorat, dar performanța mea nu se oprește aici. Nici din partea Federației sau a Ministerului Sportului nu primim sprijin, nu sunt interesați de dezvoltarea acestui sport. Trist este că performanța este într-un mare pericol. Cum este nivelul competiției în Europa comparativ cu cel din România? Nivelul competițiilor europene este mult mai ridicat comparativ cu cel din România. În România, ne alinăm la start cu puțini concurenți, dintre care foarte puțini sunt piloți de top, în timp ce în Europa există mulți sportivi de elită, nivelul este foarte ridicat, iar numărul piloților buni este mare. Desigur, și standardul competițiilor este mult mai înalt față de cel din România. Există o cursă anume pe care îți dorești să o câștigi? Ce mi-aș dori să realizez anul viitor este să urc pe podium la o cursă ADAC. Dar care sunt obiectivele tale pe care vrei să le atingi până la final de an? Anul acesta voi mai participa la patru curse. Dintre acestea, trei vor avea loc în România și una în Ungaria. Îmi doresc să închei anul cu rezultate bune la cursele rămase. Ce sfaturi ai pentru copiii care doresc să înceapă o carieră în motocros? Sfatul meu pentru începători, fie că sunt copii sau adulți care vor să înceapă acest sport, este să se concentreze pe câteva aspecte esențiale: să se bucure de fiecare moment, să aibă încredere în ei și în obiectivele pe care și le propun. Cu cât practică mai mult, cu atât vor deveni mai buni, prin mult antrenament. Cele mai importante sunt perseverența și determinarea! Se încarcă...
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Sport
Sport

Sepsi OSK își pune fanii la încercare: Biletele pentru duelul cu F.C. Corvinul Hunedoara, disponibile de vineri

Sepsi OSK deschide, începând de vineri, 15 august, vânzarea biletelor pentru meciul cu F.C. Corvinul Hunedoara, programat luni, 18 august, ora 17:00, pe Arena Sepsi Duna. Tichetele pot fi achiziționate atât de la casieria stadionului, cât și online, începând de vineri, ora 15:00, pe www.eventim.ro. Prețurile variază între 15 lei (sectoarele A, B, C, D, M, N, O, P, FAMILY) și 70 lei (sectorul VIP), cu reduceri pentru copiii sub .

Sport

Când adversarul ești chiar tu – Orbán-Barra Gábor își bate propriul record mondial

Sportiv din Sfântu Gheorghe, Orbán-Barra Gábor, a reușit la finalul săptămânii trecute, în cadrul SIC Feszt, să își depășească propriul record mondial la săritura cu bicicleta pe roata din spate. În 2016, a reușit să facă 561 de sărituri, performanță omologată de Guinness World Records. Acum, după aproape 10 ani, a ridicat din nou ștacheta, cu un rezultat mai bun care este, deocamdată, în curs de verificare oficială. Nu vorbim .

Sport

Al doilea meci, a doua remiză pentru Sepsi OSK

Într-un meci contând pentru cea de a doua etapă din Liga 2, la Buzău, echipa locală Metalul a încheiat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (0-0). Prima mare ocazie aparţine lui Sepsi: în minutul 4, pe contraatac, Cîmpean șutează din afara careului, dar mingea nimerește bara din stânga. Gazdele răspund în minutul 23 prin Tudorică, care, din careu, șutează la colţul lung, puțin pe lângă poartă. Metalul domină a .

Sport

Restricții de circulație în Sfântu Gheorghe cu ocazia Turului Ciclist al Ținutului Secuiesc

Joi şi vineri, 7-8 august, Turul Ciclist va avea prologul şi startul primei etape la Sfântu Gheorghe. Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe informează locuitorii că, în perioada 7–8 august 2025, se vor institui restricții de circulație rutieră în oraș, ca urmare a desfășurării ediției a XIX-a a Turului Ciclist al Ținutului Secuiesc. Joi, 7 august 2025: – Între orele 16:00 – 20:00, în parcarea Arenei Sepsi se va desfășura prologul competiției, .

Pagina de facebook

-
-

Recente din covasna

-
-

19:20

Sepsi OSK își pune fanii la încercare: Biletele pentru duelul cu F.C. Corvinul Hunedoara, disponibile de vineri

Sepsi OSK deschide, începând de vineri, 15 august, vânzarea biletelor pentru meciul cu F.C. Corvinul Hunedoara, programat luni, 18 august, ora 17:00, pe Arena Sepsi Duna. Tichetele pot fi achiziționate atât de la casieria stadionului, cât și online, începând de vineri, ora 15:00, pe www.eventim.ro. Prețurile variază între 15 lei (sectoarele A, B, C, D, M, N, O, P, FAMILY) și 70 lei (sectorul VIP), cu reduceri pentru copiii sub
Image Description

16:23

Când adversarul ești chiar tu – Orbán-Barra Gábor își bate propriul record mondial

Sportiv din Sfântu Gheorghe, Orbán-Barra Gábor, a reușit la finalul săptămânii trecute, în cadrul SIC Feszt, să își depășească propriul record mondial la săritura cu bicicleta pe roata din spate. În 2016, a reușit să facă 561 de sărituri, performanță omologată de Guinness World Records. Acum, după aproape 10 ani, a ridicat din nou ștacheta, cu un rezultat mai bun care este, deocamdată, în curs de verificare oficială. Nu vorbim
Image Description

15:21

Două femele de urs, una de 3 luni și alta de 1 an și jumătate, lovite mortal de mașini în județul Covasna

Garda de Mediu Covasna anunță că, în urma unor apeluri primite de la gestionarii fondurilor de vânătoare, doi urși au fost găsiți morți după ce au fost loviți de autoturisme. Cazurile au fost semnalate în datele de 14 august 2025, pe raza UAT Baraolt, respectiv în 16 august 2025, pe raza UAT Cernat. Este vorba despre două femele, una în vârstă de aproximativ 3 luni, iar cealaltă de 1,5 ani
Image Description

15:19

Horoscop luni, 18 august 2025

Luni, 18 august 2025, este o zi favorabilă pentru comunicare și inițiative curajoase, datorită sextilului dintre Mercur și Marte, care îmbină inteligența cu energia practică și spiritul de cooperare. Iată cum este influențată fiecare zodie! Discuțiile de astăzi pot deschide drumuri neașteptate. Ai șansa să îți exprimi ideile cu aplomb și să convingi mai ușor, mai ales dacă îți susții opiniile cu exemple clare și concrete. Zi favorabilă pentru a
Image Description

14:29

Amenzi de 19.000 de lei aplicate de IJJ Covasna în perioada minivacanței

În perioada minivacanței de Sfânta Maria, jandarmii din județul Covasna au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 19.000 de lei, și au ridicat 130 de perechi de încălțăminte contrafăcută, se arată în bilanțul IJJ Covasna. În minivacanța care tocmai s-a încheiat, jandarmii covăsneni au fost prezenți zi de zi în teren, se arată într-un comunicat al instituției. Aceștia au patrulat pe străzi și în zonele aglomerate, au
Image Description

Recente din Romania

-
-

21:02

- Gorj - Tribunalul Gorj a dat un „NU” răspicat unui inculpat care a cerut voie să își serbeze ziua de naștere în Turcia

Un gorjean trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani a încercat să convingă instanța că merită o „pauză de la justiție” pentru a-și petrece ziua de naștere la Istanbul. Cu bilet de avion pregătit și argumentul că a respectat până acum regulile, inculpatul a cerut ridicarea temporară a interdicției de a părăsi România. Judecătorii nu s-au lăsat impresionați: au considerat că un dosar cu
Image Description

20:49

- Alba - 20 august: Se întrerupe alimentarea cu gaz pe o stradă din Aiud. Atenționări pentru locuitori

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 20 august, pe o stradă din Aiud, pentru efectuarea unor lucrări la rețea, anunță Delgaz Grid. Întreruperea de alimentare cu gaz metan va fi pe strada Axente Sever. Motivul este efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale. Sistarea gazului metan va fi miercuri, 20 august, în intervalul 8.00 – 12.00, la consumatori de pe strada Axente
Image Description

20:43

- Dolj - Garda de Mediu mai bine echipată: bodycam-uri și drone achiziționate din PNRR

Decizia vine în contextul obligațiilor asumate de România în procesul de aderare la OCDE și are scopul de a face controalele mai rapide, mai eficiente și mai transparente. „România are obligații ferme în cadrul procesului de aderare la OCDE, iar întărirea capacității instituționale a Gărzii Naționale de Mediu este un obiectiv central în acest demers. Cel mai important este faptul că, prin această hotărâre, instituim cadrul legal și mijloacele tehnice
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
covasna WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul covasna
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete