Doi copii răniți în tren, de un geam căzut de la un vagon
Inapoi

Doi copii răniți în tren, de un geam căzut de la un vagon

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Ultima oră
Doi copii au fost răniți în trenul Mangalia-Cluj Napoca în noaptea de vineri spre sâmbătă de un geam care a căzut peste ei în vagonul în care se aflau. Trenul IRN 12942, operat de SNTFC CFR Călători, a plecat din Mangalia vineri la ora 15,31 și a avut trei ramuri – de Satu Mare, de Cluj Napoca și de Târgu Mureș. Sâmbătă dimineața, când ramura de Cluj Napoca ajunsese la Blaj (cu 21 de minute întârziere față de ora stabilită prin livret – 3,16), două fetițe de 9 și respectiv 12 ani au fost lovite de un geam căzut de la vagonul în care se aflau. Șeful de tren a sunat la numărul unic de urgență 112, iar cele două fetițe au fost luate cu ambulanța și duse la spital împreună cu părinții. Până la ora publicării acestei știri, responsabilii operatorului feroviar de stat nu au dat niciun comunicat prin care să anunțe acest incident cu doi copii răniți în tren, de o mare gravitate.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Ultima oră

Pagina de facebook

-
-

Recente din covasna

-
-

15:17

FRF a stabilit programul ediției 2025-2026 a Ligii a II-a; în prima etapă Sepsi OSK joacă în deplasare

Federația Română de Fotbal a stabilit, marți, prin tragere la sorți, programul sezonului regulat din cadrul ediției 2025-2026 a Ligii a II-a care va debuta la 2 august. În urma tragerii la sorți, în prima etapă din sezonul 2025-2026 al eșalonului secund vor avea loc următoarele partide: FC Voluntari - Metalul Buzău CSM Slatina - CS Gloria Bistrița CS Afumați - FC Bacău Politehnica Iași - Ceahlăul Piatra Neamț CS
Image Description

07:02

Horoscop de weekend: 9-10 august 2025 – Lună plină

Weekendul 9-10 august vine cu energia intensă a Lunii Pline în Vărsător, aflată în opoziție cu Soarele în Leu. Este un moment de revelație, în care devine clar cât de important este rolul nostru în cadrul unui grup, al unei comunități sau într-o prietenie. Unele relații pot trece printr-un punct de cotitură, în care se clarifică loialități, nevoi și direcții comune. Emoțiile sunt puternice, dar pot fi folosite constructiv, mai
Image Description

16:03

Un bărbat a ignorat ordinul de protecție și a fost prins de polițiști lângă locuința fostei concubine

Un bărbat din Sfântu Gheorghe este cercetat penal după ce a încălcat joi, 7 august, ordinul de protecție emis împotriva sa pentru violență asupra concubinei sale. Potrivit IPJ Covasna, a fost prins de polițiști în apropierea blocului în care femeia locuiește. A fost întocmit un dosar penal pentru încălcarea măsurilor stabilite prin ordinul de protecție. Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror. În aceeași săptămână, la Covasna, o femeie de
Image Description

15:33

TEGA: Containerele de textile, noua ţintă a vandalizărilor în Sfântu Gheorghe

În ultima perioadă, mai multe containere pentru colectarea textilelor au fost vandalizate în Sfântu Gheorghe, iar operatorul local de salubritate avertizează că nu are resurse pentru a le înlocui. După cum am mai anunţat, TEGA a achiziționat anul acesta 15 containere noi pentru textile, pe care le-a amplasat în puncte circulate ale orașului, astfel încât să colecteze într-un mod organizat textilele utilizabile și neutilizabile. În afara municipiului reședință de județ,
Image Description

15:30

Pisici, Perseide și pedalat: o săptămână cu de toate în județ

Ultima lună de vară vine cu festivaluri, târguri, Perseide și momente de respiro alături de prieteni sau pisici – mai ales că vineri e Ziua Internațională a Pisicii. În județ e agitație plăcută: Turul Ciclist al Ținutului Secuiesc pornește din Sfântu Gheorghe, SIC Feszt aduce distracție și discuții faine, iar serile de august vin cu stele căzătoare și idei de explorat natura. Iată ce se întâmplă în următoarele zile și
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
covasna WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul covasna
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete