Avocat din Alba condamnat definitiv la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru înșelăciuni imobiliare de 12 milioane de euro
Nationale

Avocat din Alba condamnat definitiv la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru înșelăciuni imobiliare de 12 milioane de euro

Un avocat din județul Alba, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la 5 ani și 9 luni de închisoare, după ce a înșelat peste 200 de persoane cu promisiuni false de vânzare a unor apartamente. Prejudiciul total se ridică la 12 milioane de euro.

10 Jul 2025 Citește
Bogdan Ivan: Le trimit tuturor companiilor o adresă în care le cer explicit reducerea costurilor cu salariaţii și a celor operaţionale
Nationale

Bogdan Ivan: Le trimit tuturor companiilor o adresă în care le cer explicit reducerea costurilor cu salariaţii și a celor operaţionale

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a anunţat, joi, că le va trimite tuturor companiilor o adresă în care le cere explicit reducerea costurilor cu salariaţii, reducerea costurilor operaţionale, el precizând că din 32 de companii, 17 sunt pe profit, diferenţa, adică aproape jumătate, sunt pe pierdere. „Vreau să avem indicatori foarte clari, acolo unde e cineva care a luat o companie pe pierdere, a făcut-o profitabilă, are investiţii de rilează, proiecte de investiţii de 100 de milioane de euro, sau chiar miliarde de euro în domenii energiei, de la producţie, transport şi distribuţia energiei şi gazelor naturale.

10 Jul 2025 Citește
MApN dorește achiziționarea a 200.000 de arme, de diferite calibre, și a 246 de vehicule militare șenilate, toate fabricate în România
Nationale

MApN dorește achiziționarea a 200.000 de arme, de diferite calibre, și a 246 de vehicule militare șenilate, toate fabricate în România

Ministerul Apărării Naționale supune consultării publice și consultării preliminare interinstituționale următoarele proiecte de Hotărâri de Guvern, ambele referindu-se la achiziționarea de armament. Miza este ca majoritatea pieselor de armament considerate esențiale să fie fabricate în România.

10 Jul 2025 Citește
O tânără din Timișoara și-a abandonat bebelușul într-un vas de toaletă. Femeia a fost arestată preventiv pentru omor calificat
Nationale

O tânără din Timișoara și-a abandonat bebelușul într-un vas de toaletă. Femeia a fost arestată preventiv pentru omor calificat

O femeie de 31 de ani din Timișoara a fost arestată preventiv, după ce și-a abandonat copilul nou-născut în vasul de toaletă. Potrivit anchetatorilor, bebelușul a murit în urma unui traumatism cranian și a asfixierii.

10 Jul 2025 Citește
Video&Foto Pompierii români trimiși în Franţa acţionează cu toate mijloacele tehnice pentru stingerea unui incendiu
Nationale

Video&Foto Pompierii români trimiși în Franţa acţionează cu toate mijloacele tehnice pentru stingerea unui incendiu

Pompierii români pre-poziţionaţi în Franţa acţionează, joi, cu toate mijloacele tehnice disponibile şi personalul alocat, în două sectoare stabilite de omologii francezi, în apropierea oraşului Argeles-sur-Mer. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune.

10 Jul 2025 Citește
Cioban rănit grav în timp ce încerca să alunge un urs. Petarda folosită la îndepărtarea animalului i-a explodat în mână
Nationale

Cioban rănit grav în timp ce încerca să alunge un urs. Petarda folosită la îndepărtarea animalului i-a explodat în mână

Un cioban de 19 ani, aflat cu oile în apropiere de staţiunea Azuga, a fost grav rănit în timp ce încerca să scape de un urs care îl atacase. Bărbatul a aprins o petardă, care însă i-a explodat în mână.

10 Jul 2025 Citește
Incendiu la mai multe locuințe din Sectorul 1 al Capitalei. Pompierii avertizează că focul s-ar putea extinde la clădirile învecinate
Nationale

Incendiu la mai multe locuințe din Sectorul 1 al Capitalei. Pompierii avertizează că focul s-ar putea extinde la clădirile învecinate

Un incendiu puternic a cuprins joi mai multe locuințe și anexe de pe strada Doamna Stanca din Sectorul 1 al Capitalei. Focul s-a extins rapid pe aproximativ 350 de metri pătrați, iar pompierii intervin cu mai multe echipaje, având în vedere riscul de propagare la clădirile învecinate, informează News.ro.

10 Jul 2025 Citește
News Alert CCR a respins obiecția SOS, AUR și POT la modificările legii de combatere a antisemitismului și xenofobiei. Argumentele Curții
Nationale

News Alert CCR a respins obiecția SOS, AUR și POT la modificările legii de combatere a antisemitismului și xenofobiei. Argumentele Curții

Curtea Constituțională a respins joi, 10 iulie, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiată, sesizarea S.O.S România, AUR și POT la legea privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură. Adoptarea legii nu reprezintă o ingerinţă asupra libertăţii de exprimare, susține CCR.

10 Jul 2025 Citește
News Alert Nicușor Dan a contestat la CCR legea privind propaganda legionară. AUR, SOS și POT sesizaseră Curtea pentru aceeași lege
Nationale

News Alert Nicușor Dan a contestat la CCR legea privind propaganda legionară. AUR, SOS și POT sesizaseră Curtea pentru aceeași lege

Președintele României, Nicușor Dan, a sesizat, joi, Curtea Constituțională a României privind legea care interzice susținerea organizațiilor fasciste, rasiste sau xenofobe, adoptată recent de către Senat și trimisă spre adoptare. Legea prevede și o pedeapsa de până la 10 ani de detenție.

10 Jul 2025 Citește
Cum percep românii regulile de circulație. Un șofer din cinci consideră că depășirea vitezei legale nu poate provoca un accident
Nationale

Cum percep românii regulile de circulație. Un șofer din cinci consideră că depășirea vitezei legale nu poate provoca un accident

Un șofer român din cinci consideră că depășirea vitezei legale nu reprezintă un risc real de accident, este principala concluzie a unui sondaj realizat în cadrul campaniei de siguranță și prevenție rutieră „Fii treaz la volan!”. În același timp, opt șoferi din zece percep pericolul real al consumului de alcool la volan.

10 Jul 2025 Citește
Climatolog: Furtuna puternică din Sinaia a fost neobișnuită ca intensitate. Aceste fenomene extreme se vor înmulți
Nationale

Climatolog: Furtuna puternică din Sinaia a fost neobișnuită ca intensitate. Aceste fenomene extreme se vor înmulți

Fenomenele de o violență extremă lovesc tot mai des România și climatologii anunță ceea ce unii lideri ai planetei se încăpățânează să respingă: este noua realitate în care trăim și este abia începutul. Miercuri, stațiunea Sinaia a fost devastată de o vijelie iscată din senin.

10 Jul 2025 Citește
Cazul motociclistului ucis de urs pe Transfăgărășan: unul dintre puii ursoaicei a fost găsit. Anunțul ministrului Mediului
Nationale

Cazul motociclistului ucis de urs pe Transfăgărășan: unul dintre puii ursoaicei a fost găsit. Anunțul ministrului Mediului

Primul pui al ursoaicei care a fost împușcată în zona Transfăgărăşanului după ce a atacat un motociclist a fost găsit şi este în siguranţă, iar echipele silvice continuă căutările pentru salvarea celorlalţi doi pui, a transmis ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, într-o postare publicată, joi, pe pagina de Facebook a ministerului. „Este un pas important faptul că primul pui de urs a fost găsit şi e în siguranţă, dar misiunea continuă pentru a găsi ceilalţi 2 pui.

10 Jul 2025 Citește
Acasa Recente Radio Județe