Video „Au secat și izvoarele în munte”. Risc de secetă severă în România. Măsura extremă luată deja în mai multe județe din țară
Este risc de secetă severă în toată țara, din cauza caniculei. În mai multe județe, oamenii primesc deja apă cu porția.
Este risc de secetă severă în toată țara, din cauza caniculei. În mai multe județe, oamenii primesc deja apă cu porția.
Vânzările de maşini noi ale companiei Tesla în Europa au scăzut pentru a cincea lună consecutiv în mai, potrivit datelor publicate miercuri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în condiţiile în care europenii încep să se orienteze tot mai mult spre vehicule electrice chinezeşti, mai accesibile, transmite CNBC, preluat de News.ro. În Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS), Tesla a vândut în luna mai doar 13.863 de unităţi, în scădere cu 27,9% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.
Bărbatul de 50 de ani din Dolj care și-a amenințat soția, a rămas baricadat în casă cu cei patru copii și a tras cu arma spre polițiștii chemați să intervină a fost reținut pentru ultraj și uz de armă. Pe numele lui a fost deschis dosar penal și a fost emis un ordin de protecție provizoriu, după ce polițiștii au constatat un risc iminent.
După summitul NATO, președintele Nicușor Dan a ajuns la Bruxelles, miercuri seară, pentru a participa la Consiliul European care are loc joi. Președintele României a fost oprit de un grup de români, care i-au pus o serie de întrebări despre promisiunile din campanie și activitatea sa ca primar general al Capitalei.
Companiile aeriene nu vor mai avea dreptul să perceapă pasagerilor taxe suplimentare pentru transportul bagajelor de mână la bord. Legiuitorii Uniunii Europene au votat în favoarea adoptării unei propuneri care va permite pasagerilor să transporte gratuit în cabină un obiect personal și un bagaj de mână cu o greutate de până la șapte kilograme, scrie Euronews.com.
Acțiunile Worldline și-au pierdut miercuri mai mult de o treime din valoare, după ce 21 de instituții de presă europene au susținut că grupul francez de plăți digitale ar fi încercat să mușamalizeze presupusele acțiuni de fraudă ale clienților pentru a-și proteja veniturile. Autoritatea germană de reglementare BaFin a interzis filialei germane a Worldline, Payone, să lucreze cu 450 de clienți încă din 2023 și a impus sancțiuni companiei pentru nerespectarea cerințelor de combatere a spălării banilor și a fraudei, arată Reuters.
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) anunţă că tarifele reglementate de distribuţie a gazelor naturale, aplicabile începând cu 1 iulie 2025, vor creşte în medie cu 0,005 lei/kWh faţă de cele practicate pentru perioada iulie 2024 – iulie 2025. Pentru consumatorii casnici, impactul în facturi va fi unul redus datorită caracterului moderat al ajustării tarifare.
Unul dintre plopii din Iaşi care s-a prăbuşit acum două săptămâni, în urma unei furtuni violente, va fi folosit de artişti în cadrul unei tabere de sculptură, iar operele de artă realizate vor fi instalate în zona în care a căzut copacul. Plopul doborât de vânt era declarat monument al naturii, fiind sursă de inspiraţie pentru Mihai Eminescu, când a scris poezia „Pe lângă plopii fără soţ”.
Grupul anglo-olandez de petrol şi gaze Shell se află în faze incipiente de discuţii pentru achiziţionarea rivalului său britanic BP, într-0 tranzacție de peste 80 de miliarde de dolari, potrivit unui articol publicat miercuri de The Wall Street Journal (WSJ), care citează surse apropiate negocierilor. Shell afirmă însă că „nu au loc discuții” după articolul apărut în presa americană.
Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a participat la reuniunea Consiliului NATO-Ucraina (NUC), în marja Summit-ului NATO de la Haga, în cadrul căreia a salutat eforturile SUA pentru obţinerea unei păci juste şi durabile, precum şi angajamentul Ucrainei pentru atingerea acestui obiectiv, în opoziţie cu lipsa de interes a Rusiei, care împiedică obţinerea de progrese în acest proces. Ministrul afacerilor externe al României Oana Ţoiu a participat marţi, 24 iunie 2025, la reuniunea Consiliului NATO-Ucraina (NUC), organizată în marja Summit-ului NATO de la Haga (Regatul Ţărilor de Jos).
O autospecială a IPJ Neamț, aflată în misiune, a fost implicată miercuri seară într-un accident rutier produs în comuna Girov. Doi bărbați aflați în mașina poliției au rămas încarcerați în urma impactului, fiind extrași de echipele de intervenție și transportați la spital.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că relaţia între România şi SUA este una corectă, normală la momentul ăsta şi continuă să creadă că, pentru o vizită la nivel înalt, ea trebuie pregătită mult mai temenic pe multiple paliere, care să ducă inclusiv la investiţii. Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat la Haga, după Summitul NATO, dacă România o să organizeze în acest an o întâlnire bilaterală cu preşedintele SUA, Donald Trump.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.