Vicepremierul Tánczos Barna anunță deblocarea finanțării pentru gardurile electrice antours
Vicepremierul Tánczos Barna (UDMR) a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, că programul dedicat protecției gospodăriilor și culturilor agricole împotriva atacurilor urșilor a fost deblocat. Potrivit oficialului, Administrația Fondului de Mediu (AFM) a început deja plățile către beneficiari, iar procesul a fost simplificat pentru a ajuta mai multe persoane să primească finanțarea necesară.