Federația Română de Handbal a anunțat, miercuri, că principalele campionate pe care le organizează vor avea 12 competitoare în loc de 14. Liga Florilor, competiție din care face parte și CSM Târgu Jiu, va rămâne cu mai puține formații. Problemele financiare sunt tot mai evidente în țară, două echipe de tradiție, Gloria Buzău și Măgura Cisnădie, fiind retrase din campionat. Se pare că CS Județean Prahova și CSU Știința București, două formații care au obținut dreptul de promovare, nu au dorit să înceapă următorul sezon în prima divizie. “Federația Română de Handbal organizează conferința de presă lunară luni, 7 iulie 2025, începând cu ora 13:00, la Stadionul “Arcul de Triumf”. Cu această ocazie, vor avea loc și adaptările tragerilor la sorți necesare pentru modificarea sistemului de desfășurare a Ligii Naționale Masculine și a Ligii Naționale Feminine, ca urmare a reducerii numărului de echipe participante la 12 (de la 14) în fiecare competiție. Reprezentanții cluburilor sunt invitați să participe la această sesiune de trageri, în vederea unei desfășurări transparente și eficiente a noii structuri competiționale”, au transmis reprezentanții FRH. CSM Târgu Jiu trebuia să joace în prima etapă chiar cu CS Județean Prahova, nou-promovată în actualul campionat. Meciul trebuia să se dispute pe 31 august sau 1 septembrie.
Textul a fost publicat prima dată în Revista OCV, ediția 4615, 5 - 11 iulie 2024. Tot mai mulți consumatori încep să devină mai conștienți de alegerile lor alimentare, chiar și când vine vorba de ciocolată. Oana Macovei, o tânără antreprenoare din Sfântu Gheorghe care a pus bazele brandului Kokowa, ne încurajează să mâncăm mai puțin, mai bine și cu mai multă grijă față de mediu. Cu prilejul Zilei Mondiale
.
Textul a fost publicat prima dată în Revista OCV, ediția 4615, 5 - 11 iulie 2024. Dacă tot celebrăm Ziua Internațională a Populației pe 11 iulie, ne-am gândit să ne uităm prin statisticile județene să vedem cum stă Covasna la acest capitol. Am aflat lucruri interesante. Ca de exemplu, faptul că deși în majoritatea localităților raportul dintre bărbați și femei este, în general, egal, sunt zone unde populația feminină o
.
Weekendul 5-6 iulie aduce o combinație intensă de trăiri, de la gelozii și posesivitate, sâmbătă, la romantism și stabilitate, duminică. Sâmbătă este dominată de Luna în Scorpion aflată în conjuncție cu Luna Neagră și Iunona, un context care activează zonele cele mai sensibile ale relațiilor: fidelitatea, loialitatea și adevărul din spatele aparențelor. Pot ieși la iveală frustrări, tensiuni și instincte greu de controlat, așa că e bine să eviți reacțiile
.
Primăria Sfântu Gheorghe continuă programul de reabilitare şi igienizare a subsolurilor blocurilor de locuinţe, lansat anul trecut, prin cofinanţarea cu 75% a lucrărilor din imobilele afectate de instalaţiile deteriorate, umezeală şi infiltraţii. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, şapte scări din blocurile aflate pe străzile Pescarilor, Lunca Oltului şi Aleea Căminului vor primi între 14.250 şi 15.000 de lei pentru reabilitarea subsolurilor tehnice. „În total, este vorba despre 220 de apartamente din scări
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.