În prag de nou an școlar, Jandarmeria Covasna intensifică misiunile de ordine publică în zona unităților de învățământ. Începând de luni, odată cu revenirea elevilor la cursuri, jandarmii vor fi prezenți zilnic în apropierea școlilor, pentru a asigura un climat de siguranță și pentru a preveni incidentele. Acțiunile jandarmilor au ca obiectiv prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și contravențional, precum și consolidarea unei bune colaborări cu reprezentanții unităților de învățământ. În anul școlar 2024 – 2025, jandarmii covăsneni au participat la 32 de activități preventiv-educative, la care au fost prezenți 1520 de elevi. Temele principale au vizat prevenirea violenței în școli, consumului de droguri, traficului de persoane, delincvenței juvenile, disparițiilor de minori și a violenței domestice, precum și siguranța pe timpul vacanțelor. Pe durata vacanței de vară, campaniile preventive au continuat și în taberele școlare, unde momentele de distracție au fost completate de activități interactive prin care copiii au învățat cum să rămână în siguranță. Pe parcursul noului an școlar, jandarmii covăsneni vor continua activitățile preventiv-educative în instituțiile de învățământ, implicându-se în procesul de educare și conștientizare a pericolelor la care pot fi expuși elevii. Siguranța școlară este un efort comun, iar prin colaborarea dintre jandarmi, profesori, părinți și elevi, școala poate rămâne un spațiu sigur, dedicat educației și respectului reciproc. (Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Covasna, Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul) Se încarcă...
Spectacol astronomic și atmosferă de Chill Zone pe 7 septembrie în curtea fostei fabrici de ţigarete. Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe și clubul MindFormers îi invită pe locuitori și vizitatori să participe duminică, 7 septembrie, la un eveniment cu adevărat spectaculos: observarea uneia dintre cele mai lungi și impresionante eclipse totale de Lună ale deceniului. Începând cu ora 19:00, curtea fostei fabrici de ţigarete va deveni un spațiu de întâlnire și
.
Anul școlar 2025–2026 începe în Covasna sub semnul incertitudinii și al protestelor: în timp ce unii directori pregătesc scenarii festive, alții închid microfoanele și refuză să țină discursuri, invocând motive de doliu în învățământ.
Marți, la Prefectură, sute de cadre didactice covăsnene au protestat împotriva măsurilor fiscale și legislative considerate destabilizatoare pentru școală. Sindicatele avertizează că Legea 141/2025, dacă nu este abrogată, va însoți boicotul festivităților și al activităților de predare.
Unele
.
A sosit momentul să renunți la cheltuieli sau investiții care nu îți aduc beneficii. Gândește-te pe ce se duc banii tăi și vei descoperi astfel de „scurgeri“ nedorite. lună și Pluton se întâlnesc în semnul tău, aducând o zi intensă.
Joi, 4 septembrie, se produce o conjuncție lună–Pluton în Vărsător, un aspect ce poate aduce emoții intense, uneori extreme, dar și putere de transformare interioară. Relațiile sociale și proiectele colective sunt
.
Consiliul Local Sfântu Gheorghe a decis ca, începând cu 8 septembrie, plata parcărilor din municipiu să se facă exclusiv prin mijloace digitale: aplicația mobilă TPark sau SMS. Plata în numerar a fost eliminată complet pentru toate parcările.
Măsura face parte dintr-un proces de digitalizare a serviciilor publice şi dintr-o strategie de optimizare a costurilor administrative. Primăria arată că plata în numerar necesita personal pentru colectare, tipărire de bonuri şi întreţinere costisitoare
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.