Programul ”Casa Verde Fotovoltaice”, suspendat. Cât costă instalarea pe cont propriu
Inapoi

Programul ”Casa Verde Fotovoltaice”, suspendat. Cât costă instalarea pe cont propriu

Postat cu 8 ore în urmă

Update cu 7 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Economie
”Până la 1 august, în primul rând, va trebui să prioritizăm proiectele în aşa fel încât cele care le putem finanţa din fonduri europene să le asigurăm finanţarea, să le urgentăm, iar celelalte, funcţie de prioritatea pe care o vom analiza, să hotărâm ce se poate finanţa şi ce nu se poate finanţa. În cursul lunii iulie vom închide aceste analize legate de prioritizarea investiţiilor. O bună parte, de exemplu, din programele care sunt la Administraţia Fondului pentru Mediu vor fi suspendate anul acesta, urmând ca în toamnă să se facă o analiză pentru anul viitor, în aşa fel încât să putem să ne eşalonăm investiţiile şi să facem inclusiv economii pe componenta de programe”, a spus premierul Ilie Bolojan. Cei care s-au înscris deja în vechiul program ”Casa Verde” nu vor fi afectați de suspendarea ediției de anul acesta, însă UDMR a propus ca banii din programul ”Casa Verde Fotovoltaice” din 2024 să fie acordați beneficiarilor peste 2-3 ani. Este vorba despre 2 miliarde de lei, sumă care ar putea fi folosită pentru acoperirea deficitului bugetar. Fiecare beneficiar declarat eligibil ar urma să primească 30.000 de lei din bugetul AFM pentru a-și cumpăra panouri fotovoltaice și, obligatoriu, baterii de stocare. În cazul unei investiții din bugetul propriu, costurile nu sunt deloc mici. Doar panourile și bateria de stocare costă câteva mii de euro, potrivit unei analize a Green Report. Ca interval, 5 kWh fotovoltaic și 5 kWh de stocare ajung pe la 24.000 de lei, iar dacă TVA-ul crește, sumele ajung pe la 27-28.000 de lei. Așadar, întregul sistemul ar putea costa între 10.000 și 15.000 de euro, dacă numărul de kW din baterie sau fotovoltaice crește.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Economie
Economie

Luna iunie 2025 aduce schimbări importante în plan profesional și financiar, conform cotidianului covasnamedia.ro. Potrivit specialiștilor, primele zile ale lunii sunt influențate de semnul Gemenilor, cu Soarele, Mercur și Jupiter în această zodie dinamică. Astfel, accentul cade pe comunicare, negociere și adaptabilitate, fiind perioada ideală pentru a începe proiecte noi sau pentru a organiza documente și bugete.

Luna iunie 2025 aduce schimbări importante în plan profesional și financiar, conform cotidianului covasnamedia.ro. Potrivit specialiștilor, primele zile ale lunii sunt influențate de semnul Gemenilor, cu Soarele, Mercur și Jupiter în această zodie dinamică. Astfel, accentul cade pe comunicare, negociere și adaptabilitate, fiind perioada ideală pentru a începe proiecte noi sau pentru a organiza documente și bugete. După data de 9 iunie, când Jupiter pășește în Rac, urmat și de Soare .

Economie

Nicusor Dan, cel care a venit la Bacel pentru a vedea situația de la fața locului, nu poate să rezolve problemele legate de diguri sau inundatii, citează covasnamedia.ro. El, în calitate de președinte al țării, are atribuții limitate, precum desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru și participarea la ședințele de guvern. Niciun decret magic nu poate schimba realitatea rapid, spun specialiștii.

Nicusor Dan, cel care a venit la Bacel pentru a vedea situația de la fața locului, nu poate să rezolve problemele legate de diguri sau inundatii, citează covasnamedia.ro. El, în calitate de președinte al țării, are atribuții limitate, precum desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru și participarea la ședințele de guvern. Niciun decret magic nu poate schimba realitatea rapid, spun specialiștii. Locuitorii din Bacel aveau așteptări diferite, mulți dintre ei fiind .

Economie

Inspectoratul de Poliție Județean Covasna demarează campania "Alege Inteligent! Rămâi Independent!"

Inspectoratul de Poliție Județean Covasna, prin Biroul Siguranța Școlară, a lansat în luna februarie 2025 campania "Alege Inteligent! Rămâi Independent!". Acest demers educațional are ca scop prevenirea violenței în rândul minorilor, combaterea consumului de droguri și altor substanțe psihoactive, precum și reducerea riscurilor de victimizare a elevilor. Conform covasnamedia.ro, campania vizează în special elevii din clasele gimnaziale și liceale din județul Covasna. Activitățile campaniei sunt organizate de polițiștii specializați în siguranța .

Economie

Colecta Națională de Alimente: o acțiune de solidaritate între 13-15 decembrie

În perioada 13-15 decembrie, Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR), alături de cele nouă Bănci Regionale pentru Alimente din orașele București, Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați, va organiza tradiționala Colectă Națională de Alimente. Acest eveniment este una dintre cele mai mari campanii de solidaritate desfășurate în România, având scopul de a ajuta persoanele vulnerabile. Campania, sub sloganul "Împreună hrănim speranța", își propune să unească parteneri, voluntari, .

Pagina de facebook

-
-

Recente din covasna

-
-

07:18

Vâlcele, după ani de nepăsare: peste 1.000 de tone de gunoaie strânse

Ani de nepăsare instituțională și ignoranță colectivă au transformat unele zone din Vâlcele într-un simbol al abandonului. Gunoaiele s-au strâns în straturi, în timp ce autoritățile s-au mulțumit cu promisiuni sau tăceri. Abia după ce pericolul amenzilor a devenit real, iar presiunea publică și-a spus cuvântul, s-a trecut la acțiune. Peste 1.000 de tone de deșeuri au fost strânse de pe un teritoriu care devenise sinonim cu resemnarea. Curățenia nu
Image Description

06:49

Pe ritm de vară: scufundări, provocări și Sepsi Classic

Ce legătură au bicicleta, adâncurile apei și muzica clasică? Răspunsul îl găsești în agenda săptămânii din județ. Duminică la Întorsura Buzăului se pedalează cu ambiție: vine Întorsura Challenge, în timp ce lacul din Dalnic deschide oficial sezonul de scufundări. Iar dacă vrei ceva mai relaxat, Sepsi Classic aduce un regal de muzică clasică la Sfântu Gheorghe, începând de miercuri. Pe lângă toate astea, ai târguri locale, filme pentru toate gusturile,
Image Description

06:43

Sfântu Gheorghe: Biciclist lovit de o mașină în timp ce ieșea din parcare

Un biciclist în vârstă de 50 de ani a fost rănit ușor, miercuri după-amiază, în urma unui accident rutier petrecut în centrul orașului Sfântu Gheorghe. Incidentul a avut loc în jurul orei 14:00, când o șoferiță de 37 de ani a ieșit cu spatele de pe un loc de parcare fără să se asigure și a lovit biciclistul. Biciclistul a fost rănit ușor și transportat la spital pentru îngrijiri de
Image Description

17:04

Cea mai mare medie la Evaluarea Națională în județul Covasna a fost obținută de un elev de la CNMV

Inspectoratul Școlar Județean Covasna a publicat joi, 3 iulie, rezultatele înainte de contestații ale Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a. Din datele oficiale reiese că 76,99% dintre elevii prezenți au obținut medii peste 5. Cea mai mare notă îi aparține unui elev de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” (CNMV) din Sfântu Gheorghe. La proba de Limba și literatura română, doar 63,44% dintre elevi au reușit să obțină note
Image Description

16:53

Activități informativ-preventive desfășurate de polițiști, în orașul Baraolt și în cadrul unei tabere școlare la Aita Mare

Miercuri, 2 iulie 2025, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Baraolt, au desfășurat o serie de activități cu caracter informativ-preventiv, în orașul Baraolt. Acțiunile au avut drept scop creșterea gradului de informare și responsabilizare a cetățenilor în ceea ce privește prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, a criminalității informatice și a violenței domestice. Polițiștii au interacționat cu peste 80 de persoane atât în
Image Description

Recente din Romania

-
-

12:19

- Constanta - Accident rutier lângă Gara Constanța: O femeie a fost RĂNITĂ

Potrivit ISU Dobrogea, două autoturisme s-au ciocnit, o femeie fiind rănită. La fața locului a intervenit o ambulanță SMURD.
Image Description

12:17

- Constanta - LIVE FOTO VIDEO Reprezentanți ai Băncii Mondiale în România, vizită de lucru la Cumpăna. Primarul Mariana Gâju și specialiștii din comună prezintă problemele sociale ale populației

Reprezentanții Băncii Mondiale în România sunt primiți de Primăria Comunei și Consiliul Local. În cadrul vizitei de astăzi, primarul Mariana Gâju, alături de asistenți sociali și specialiști din domeniul protecției copilului și al sănătății prezintă situația serviciilor sociale dezvoltate de UAT Comuna Cumpăna și de partenerii publici și privați, dar și problemele sociale cu care se confruntă populația comunei. Astfel, la evenimentul din Cumpăna sunt prezenți specialiști în protecția socială,
Image Description

12:16

- Neamt - Jandarmii montani nemțeni, în tabără. Ce acţiuni au desfăşurat

Jandarmii montani nemţeni desfășoară activități preventive și educative în cadrul Taberei ARC, organizată la Centrul de Agrement Oglinzi din județul Neamț, în perioada 1 iulie – 2 septembrie 2025,. „În primele zile de tabără, copiii, tinerii participanți și însoțitorii acestora au avut ocazia să interacționeze cu jandarmii montani și să afle informații esențiale despre siguranța în mediul montan. Activitățile au fost concepute într-un format interactiv și adaptat vârstei participanților, punând
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
covasna WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul covasna
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete